párte (pắrți),
s.f. –
1. Bucată,
porțiune. –
2. Diviziune,
secțiune. –
3. Rație. –
4. Loc. –
5. Grup,
clică;
apărare. –
6. Contractant,
interesat. –
7. Intervenție, hîrtie. –
8. Direcție,
latură. –
9. Raport,
relație. –
10. Gen,
sex. –
11. Clasă,
castă,
categorie. –
12. Soartă,
destin. –
13. (Adv.)
Parțial. -Mr.
parte, megl.
parti, istr.
pǫrătŭ. Lat.
partem (Pușcariu 1274;
Candrea-
Dens., 1339; REW 6254), cf. it., sp.,
port.
parte, fr.
part. După Meyer-Lübke,
Rom. Gr., III, 221,
sensul adverbial ar reproduce lat.
partim. Weigand,
Jb., XVI, 79,
explică sensul 12 prin
influența bg.
čestu, care de
asemenea, are
două sensuri,
dar Densusianu,
GS, I, 312 a
demonstrat că
evoluția semantică este
spontană. Der.
părtaș, s.m. (
participant;
partizan,
adept;
coposesor,
coproprietar);
părtășie, s.f. (
parțialitate,
părtinire;
participare;
coproprietate);
părtășire, s.f. (înv.,
participiu);
părticea (var.
părticică), s.f. (
diminutiv al lui
parte), pe care Pușcariu 1275 și REW 6257
îl derivă din lat.
particĕlla,
fără îndoială în
mod echivoc;
părti, vb. (înv., a
favoriza);
partnic, adj. (
partizan,
părtinitor), cu suf. -
nic;
părtini, vb. (înv., a
participa; a fi de
partea cuiva, a
favoriza, a
avantaja), din cuvîntul
anterior sau, după Densusianu,
Rom., XXXIII, 283 și Tiktin dintr-un *
părtean dispărut; după Koerting 6881, din lat.
partem tenēre);
părtinitor, adj. (
parțial, care se
poartă cu
parțialitate);
nepărtinitor, adj. (
imparțial);
împărți, vb. (a
distribui; a
divide, a
rupe; a
separa; a
face o
diviziune), pe care
Candrea-
Dens., 1343
îl trimit la lat.
impartῑre;
împărțire, s.f. (
diviziune);
împărțeală, s.f. (
diviziune,
distribuire);
împărțitor, s.m. (
poștaș; s.n.,
divizor);
deîmpărțit, s.n. (
primul termen al unei
împărțiri);
copărtaș, s.m. (
coproprietar,
acționar);
împărtăși, vb. (a
comunica, a da de
știre; refl., a
lua parte, a
participa; a
lua cuminecătură), din
părtaș, ca
împărți din
parte (
pentru ultimul sens, Șeineanu,
Semasiol., 49,
propune un
paralelism cu sl.
pričęstiti sę, din
čęsti „
destin”; mai
curînd s-
ar părea că
trebuie să se
pornească de la
sensul de „a
comunica”, la
fel ca în
celelalte limbi romanice);
despărți, vb. (a
separa, a
divorța; înv., a
deosebi), pe care
Candrea-
Dens., 1344
îl trimit la lat. *
dispartῑre;
despărțeală (var.
despărțenie), s.f. (
separare);
despărțămînt (var.
despărțimînt), s.n. (
departament),
format după fr.
département;
despărțire, s.f. (
separare; înv.,
sector,
cartier;
comisariat);
despărțitor, adj. (care
separă);
despărțitură, s.f. (
separator;
departament;
diviziune,
secțiune);
nedespărțit, adj. (
inseparabil). Der. neol.
partaj, s.n., din fr.
partage;
partener, s.m, din fr.
partenaire;
participa, vb., din fr.
participer;
participant, adj., din fr.
paticipant;
participiu, s.n., din fr.
participe; participial, adj., din fr.
participial; particular, adj., din fr.
particulier;
particularism, s.n.;
particularitate, s.f.;
particulariza, vb.;
partidă (var.
partid), s.f. și n. (
întrecere sportivă;
cont;
cantitate de
mărfuri;
diversiune în
comun;
persoană susceptibilă de a
contracta o
căsătorie; înv.,
partid,
facțiune), din it. de N. (
ven.)
partida, prin
intermediul ngr. παρτιδα,
sec. XVII, (Gáldi 222);
partid, s.n. (
facțiune), din fr.
parti, ngr. παρτίδον;
partitiv, adj.;
partitură, s.f., din fr.
partitura;
partizan, s.m., din fr.
partisan;
parțial, adj., din fr.
partiel;
parțialitate, s.f.;
imparțial, adj.;
imparțialitate, s.f.. – Din
rom.
provine rut.
parti „
ursită” (
Candrea,
Elemente, 404).