Joaca acum Serpent! Joaca acum Serpent!

Dictionare: ToateDEXSinonimeAntonimeNeologismeOrtograficArh. & Reg.EtimologicAcademic
Cauta

URL scurt: webdex.ro/o
Gaseste rime pentru cuvantul o

89 rezultate Dex Online pentru definitie el, o, un, un, un (art. nehot.), vrea (verb auxiliar)

Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: , a, ă, â, b, c, co, d, do, e, eo, f, g, go, h, ho, i, io, î, j, k, ko, l, m, n, no, o, oa, ob, of, oh, oi, ok, ol, om, on, oo, op, or, os, ot, ou, ox, p, po, q, r, ro, s, ș, șo, t, ț, u, v, w, wo, x, y, z, zo
O1 s.m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).
O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.
O4 num. card. V. unu.
O5 adj. nehot. V. un2.
O3 art. nehot. V. un.
O3 art. nehot. V. un.
O interj. v. of.
O, o s. m. invar.
o interj.
O interj. 1) (se folosește, prelungit, pentru a exprima mirare, bucurie, întristare, surprindere, revoltă, nemulțumire etc.). 2) (se folosește în invocații și apostrofare, sporindu-le intensitatea). /Onomat.
o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.
o interj. – Oh! – Mr. . Creație expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.
o1 (literă) s.m./s.n., pl. o/o-uri
o2 (sunet) s.m., pl. o
o3 interj.
o4 adj. pr. v. un1
o5 art. v. un2
o6 num. v. un3
o7, o-, -o, -o- pr. v. ea
BARBA-LUI-ARÓN s. v. rodul-pământului.
CALEA-LUI-TROIÁN s. v. calea lactee, calea-laptelui.
CAPUL-LUI-ADÁM s. v. cap-de-mort, fluture-cap-de-mort, strigă.
Cápul-lui-Adám (zool.) s. n.
care va să zică loc. conjcț.
CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
CONSTANTA LUI PLÁNCK s. (FIZ.) cuantă de acțiune.
díntr-o prep. + art. sau + num.
díntr-o prep. + art. sau + num.
díntr-o prep. + art. sau + num.
díntr-o prep. + art. sau + num.
díntr-un prep. + art. sau + num.
díntr-un prep. + art. sau + num.
díntr-un prep. + art. sau + num.
Domnía ei s. f. art. + pr., g.-d. Domníei ei; abr. D-ei
Domnía lui s. f. art. + pr., g.-d. Domníei lui; abr. D-lui
Domníile lor s. f. art. + pr., g.-d. Domníilor lor; abr. D-lor
EL, EA, ei, ele, pron. pers. 3. 1. (Ține locul persoanei despre care se vorbește) El merge. ♦ (Fam.; la sg.) Soț, bărbat; soție, nevastă. 2. (La genitiv, în formele lui, ei, lor, adesea precedat deal, a, ai, ale”, cu valoare posesivă) Casa lui. ♢ Expr. Ai lui sau ai ei = persoane legate prin rudenie, interese comune, prietenie etc. de o anumită persoană. Ale lui sau ale ei = a) lucrurile personale ale cuiva; b) capriciile, toanele cuiva. Lasă-l în ale lui! 3. (La dativ, în formele lui, ei, îi, i, lor, le li, cu funcție de complement indirect sau de atribut) Prietenul îi iese înainte. ♢ (În forma i, cu valoare neutră) -i cu bere, -i cu vin. 4. (În acuzativ, în formele îl, l, o, îi, i, le, cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. (Precedat de prepoziții, în formele el, ea, ei, ele) Pe el îl caut. ♢ (Precedat de prepoziții, în forma o, cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. [Pr.: iel, ia, iei, iele] – Lat. illum, illa.
EL pron. dânsul, dumnealui, (pop.) dumneasa, (înv.) nusul. (~ m-a invitat.)
el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. îi, i (i se ), i-, -i, -i- (dându-i-se); ac. acc. el, neacc. îl, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se ), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. îi, i-, -i, -i- (lua-i-ar)
EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbește) ~ învață. A fost și ~ la țară. 2) Soț (respectiv soție). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesivă) Cartea lui. A lor a fost inițiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, îi, i, lor, le, li se folosesc cu funcție de complement indirect sau atribut) Fusul îi scapă ei din mână. 5) (formele de acuzativ îl, l, o, îi, i, le se folosesc cu funcție de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el îl caută. 6) (formele i și o se folosesc cu valoare neutră) Au mai pățit-o și alții. /<lat. illum, illa
el (-ei), pron. – Pronume personal de pers. 3, sing. m.; ține locul persoanei despre care se vorbește. – Mr. el, megl. ĭel, istr. ĭe. Lat. ĭlle (Diez, I, 161; Pușcariu 764; Candrea-Dens., 531; REW 4266), prin intermediul unei forme vulgare *ĭllus; cf. it. el, ello, egli, fr. il, sp., port. él.Gen. luiĭlluĭ (pl. lorĭllōrum), dat. îiĭllĭ (pl. leĭllis), acuz. lĭllum, nom. pl. eiĭlli. Vocala inițială are, ca aproape toate e inițiale, un timbru ușor palatal; ar fi însă o greșeală fie transcrisă ie, cum face Scriban. Lui se folosește și ca art. propriu al gen. la nume proprii (vulg. lu) și, prin extindere incorectă, la mai multe substantive comune care desemnează persoane. Acuz. l în poziție tare a primit un î protetic (› îl), care apare numai în textele de la 1630 la 1650 (Găzdaru 30).
el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. îi, i, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (dându-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. îl, l- (l-a dat), -l (dându-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (-le), -le- (dându-le-o), li, li- (li-i ), -li- (dându-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. îi, i- (i-am dat), -i (dându-i), -i- (da-i-ar)
Excelénțele lor s. f. art. pl. + pr.
FIVE O'CLÓCK s.n. Ceai servit la ora cinci după-amiază, însoțit de o gustare. ♦ Reuniune amicală făcută după-amiaza (în jurul orei cinci). [Pr.: faiv ă clóc] – Expr. engl.
FIVE-O´CLÓCK s.n. Ceai, însoțit de o gustare care se ia la ora cinci după-amiază. ♦ Petrecere făcută după-amiază în jurul orei cinci. [Pron. fai-vo-cloc. / < engl. five-o´clockora cinci].
găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
iárba-lui-Antónie s. f.
IARBA-LUI-DUMNEZÉU s. v. lemnul-domnului.
IARBA-LUI-TÁT s. v. tătăneasă.
IARBA-LUI-TÁTIN s. v. tătăneasă.
Înălțímile lor s. f. art. pl. + pr.
într-o prep. + art. sau + num.
într-o prep. + art. sau + num.
într-o prep. + art. sau + num.
î́ntr-un prep. + art. sau + num.
î́ntr-un prep. + art. sau + num.
î́ntr-un prep. + art. sau + num.
Maiestățile lor s. f. pl. art. + pr., g.-d. Maiestăților lor
Măríile lor s.f. pl. art. + pr., g.-d. Măríilor lor
nelalócul lui (ei, său etc.) loc. adj.
nici un adj. m., g.-d. nici únui
pecétea-lui-Sólomon (bot.) s. f.
péștele-lui-Sólomon s. m.
príntr-o prep. + art. sau + num.
príntr-o prep. + art. sau + num.
príntr-o prep. + art. sau + num.
príntr-un prep. + art. sau + num.
príntr-un prep. + art. sau + num.
príntr-un prep. + art. sau + num.
săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.
Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
Sfințíile lor s. f. pl. art. + pr.
tot úna adv. + adv. (ține-o înainte tot una), adv. + num. (tot una și una)
UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determină denumește obiectul neindividualizat în discuție) Un prieten. ♢ (Accentuează noțiunea exprimată de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ♢ ( sens general substantivului) Un artist, fie și mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugerează o comparație) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se părea văd un Platon. ♦ ( valoare substantivală unor cuvinte pe care le precedă) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.
un adj. m., g.-d. únui, pl. únii; f. sg. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor
un num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei
un num. m. cu valoare de adj., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei
un art. m., g.-d. únui; f. sg. o, g.-d. únei; pl. m. și f. níște, g.-d. únor
UN o (niște) art. nehot. 1) (folosit înaintea unui substantiv comun, indică genul, numărul și cazul acestuia și îl prezintă ca nedeterminat, indefinit) Un oraș. O școală. 2) (folosit înaintea unui substantiv propriu, indică o asemănare cu persoana denumită de acest substantiv) Un Ion Creangă. O Marie Bieșu. /<lat. unus, una
un num. – 1. Art. nedefinit: obiect neindividualizat. – 2. Num.: primul număr în numărătoare. – 3. Pron.: ține locul unui subst. fără a indica în mod precis obiectul. – Mr., megl. un, ună, istr. un ur. Lat. ūnus (Pușcariu 1808; REW 9075), cf. vegl. yoin, it., sp. uno, prov., fr., cat. un, port. hum.Forma 1 și 2 un, f. o; 3 unul, f. una. Gen. unui(a), f. unei(a), pl. unor(a); a- paragogic este propriu pron., cf. acel. Pron. se paote folosi ca adj. pentru a scoate în relief și înseamnăunicul, singurul”: cf. cine poate lăsa păcatele, fără unul Dumnezeu? (Coresi). Forma f. una în funcție de pron. nedef. n. înseamnăceva, un lucru nedefinit, o lovitură”. Unele dintre expresiile cu un sînt balcanice, cf. unul și același, ngr. είς ϰαì ỏ αὐτος; unul și unul, ngr. ἔνας ϰ’ἔνας; una, ngr. μιά. Der. uni, vb. (a pune împreună, a asambla, a grupa), pe care Pușcariu 1814 îl reduce la lat. unire; uneală, s.f. (unire); unire, s.f. (acțiunea de a uni); unit, adj. (care formează un tot; s.m., persoană care aparține bisericii greco-catolice, uniat); unime, s.f. (unitate); unicel (var. înv. unișor), adj. (unic). – Comp. unealtă, s.f. (sculă; utilaj), pare fie rezultat din une-alte (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276; Philippide, Principii, 148; Iordan, Dift., 88; Tiktin; REW 382); unelti, vb. (a face, a făuri; a complota, a urzi intrigi); uneltitor, adj. (intrigant, care se ține de intrigi); întruni, vb. (a reuni, a alătura); într’una, adv. (mereu); de-a una, adv. (înv., mereu) de unde totdeauna (var. întotdeauna), adv. (mereu); uneori, adv. (cîte o dată); desuni, vb. (a desface, a separa). Cf. împreună, vreun. Der. neol. unic, adj., din fr. unique; unifica, vb., din fr. unifier; uniform, adj., din fr. uniforme; unison, s.n., din fr. unisson; unitate, s.f., din fr. unité; uniune, s.f., din fr. union; reuni, vb., din fr. réunir.
un1 adj., pr. m., g.-d. únui, pl. únii; f. o, g.-d. únei, pl. únele, g.-d. m. și f. únor (caut pe un profesor, nu pe altul)
un2 art. m., g.-d. únui, f. o, g.-d. únei; pl. m. și f. níște, g.-d. únor (este un laș)
un3 num. m., g.-d. únui; f. o, g.-d. únei (am un frate, nu doi)
va să zícă (vrea însemne) vb. + vb.
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis ...; a avea de gând ..., a voi, a intenționa. ♢ Expr. Vrea (sau va) zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie dorești, fie nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori fie, devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va vie. ♢ Expr. Va fiu (sau fii etc.) = trebuie fiu (sau fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau plec. Vreau cânt.Vrei nu vrei fie dorești, fie nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori ajungă sau devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online - dictionar explicativ roman este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.