mîrșáv (mârșávă),
adj. –
1. Debil,
slab,
neputincios. –
2. Josnic, mîrșav,
ticălos. Sl.
mrŭšavŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187; Șeineanu,
Semasiol., 209), cf. bg.
măršav, sb.
mršav,
ceh.
mršavy. – Der.
mîrșevie, s.f. (
ticăloșie,
josnicie);
mîrșevesc, adj. (
ticălos,
josnic);
mîrșevește, adv. (
josnic; prin
trădare);
mîrțină (var.
mărțină), s.f. (
cadavru,
măruntaie), din sl.
mrŭcina, cf. sb.
mrgina, cr., slov.
mercina și bg.
mărša (› mr., megl.
mărșă „
cadavru”);
mîrțoagă, s.f. (
gloabă), cu suf. -
og (Cihac, II, 187; Conev 57; Densusianu,
GS, I, 349), cuvînt pe care Diculescu 176
îl lega de v. germ.
mariha, marha › germ.
Mähre „
gloabă, mîrțoagă”, și pe care Lahovary 335
îl dune spre o
epocă anterioară indoeurop.