definiția mos definiție dex

a băga pe moșul în beci

expr. (adol.) v. a băga pe ăla micu’ la serviciu.

a înșira la gogoși / povești / moși pe groși / verzi și uscate

expr. a spune tot felul de lucruri fără importanță și fără o succesiune.

din moși-strămóși

loc. adv., loc. adj.

MOȘ,

moși, s.m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaș, moșneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ♢ Moș Martin sau (rar) moș Ursilă = ursul. ♢ Expr. A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. 2. (Înv. și reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. ♢ Expr. De când cu moș Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moși-strămoși = moștenit de la strămoși, păstrat din generație în generație; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moșii cei verzi = niciodată, la paștile cailor. De când cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în diferite creații dramatice populare; moșneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradițiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. ♦ Bâlci tradițional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ține în diverse localități și unde, pe un anumit loc, sunt amenajate și organizate o serie de distracții publice. ♢ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moși = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobișnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moașă (derivat regresiv).

MOȘ

s. 1. bătrân, moșneag, (pop.) unchiaș, (reg. și peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. și Maram,) vâj. (Un ~ cu plete albe.) *2. (înv.) bătrân, stâlp, tei. (Primul deținător al unui pământ, cu titlu de moștenitor, se numea în trecut ~.) 3. moș Martin v. urs.

MOȘ

s. v. ascendent, bunic, ghiborț, înaintaș, naș, pălămidă-de-baltă, tată mare, unchi.

moș

s. m., pl. moși

MOȘ ~i

m. 1) (folosit și ca termen de adresare) Bărbat ajuns la o vârstă înaintată; moșneag. ♢ ~ Martin urs. 2) rar Bărbat privit în raport cu nepoții săi; bunic. 3) pop. Frate (sau văr) al unuia dintre părinți, privit în raport cu copiii acestora; unchi. 4) Persoană care aparține generațiilor precedente. ♢ Din (sau de la) moși-strămoși a) din vremuri foarte îndepărtate; b) (transmis) din generație în generație. 5) la pl. (în credințele religioase) Ziua din ajunul sărbătorii pogorârii duhului sfânt. ♢ Sâmbăta ~ilor sâmbăta dinaintea Duminicii Mari. /Din moașă

A MOȘ/Í ~ésc 1.

tranz. 1) (femei) A ajuta în timpul nașterii în calitate de moașă. 2) (copii nou-născuți) A îngriji în primele ore după naștere; a tăia cordonul ombilical. 3) fig. A da sfaturi insistente și inutile. 2. intranz. A lucra încet și fără spor. /Din moașă

moș (móși),

s.m. – 1. Bătrîn. – 2. Bunic. – 3. Strămoș. – 4. Fondatorul, precedesorul unei familii, străbun comun. – 5. (Înv.) Avere, proprietate, parte dintr-o moșie care provine dintr-o singură moștenire. – 6. Titlu de respect care se dă bărbaților în etate; bunic, unchi. – 7. (Mold.) Unchi. – 8. Ziua moșilor. – 9. (Munt.) Tîrg, iarmaroc care se ține de obicei în Ziua morților. – Mr. moașe, megl., istr. moș. Origine suspectă. Prezența cuvîntului în toate dialectele, uzul său general (ALR, I, 189; sensul de „bunic” care apare în ALR, I, 169, numai pentru Banat și Trans. este în realitate mult mai extins) și compunerea cu stră- (v. strămoș), care nu apare decît în elementele tradiționale, arată sigur că-i vorba de un cuvînt latin. Este probabil annōsus „încărcat de ani”, cu consoana finală modificată prin analogie cu pl., ca în cossus › coș. Afereza lui a- nu este imposibilă, cf. amita › măt(ușe), și care a fost susținută de prezența lui strămoș. Schimbul *noș › moș este mai greu de explicat, fără îndoială cf. măgar, și pînă la un anumit punct miel, miță. În general este considerat drept cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 294), identic cu alb. mošë „vîrstă” (Philippide, II, 724; Pascu, II, 223; P. Papahagi, Jb., XII, 539; cf. Iordan, Dift., 208; Rosetti, II, 118). După P. Papahagi, Notițe etim., 38, din mamă, cu suf. -oș, ipoteză care nu se susține. Comp. moș Martin, s.m. (numele ursului), cf. REW 5381; moșteacă, s.m. (ofițer leneș), din Moș Teacă, personaj literar creat de Anton Bacalbașa (1893). Der. moașe, s.f. (bătrînică; bunică; mătușă, titlu de respect; femeie care asistă la naștere), cuvînt de uz general (ALR, I, 212), mai ales cu ultimul sens; moșean, s.m. (înv., moștenitor; înv., proprietar; rar, coproprietar); moși, vb. (a da ajutor la naștere; a se foi); moșit, s.n. (asistența moașei la naștere); moșic, s.m. (bătrînel); moșie, s.f. (înv., origine, speță; înv., patrie, țară; înv., patrimoniu; proprietate, moștenire); moșier, s.m. (proprietar funciar); moșieresc, adj. (de moșier); moșinaș, s.m. (Bucov., înv., agricultor, proprietar), pentru al cărui suf. cf. boiernaș; moșneag, s.m. (bătrîn, bătrînel), în loc de moșneac, pentru al cărui suf. cf. rusneac, cuvînt moldovenesc adoptat de la literatură (după Candrea, în loc de *moșteneag, dim. al lui moștean; după Scriban, în loc de *moșineac, cf. și Bogrea, Dacor., III, 733); moșnegește, adv. (ca bătrînii); moșoaică, s.f. (Mold., oală, ulcior), numită așa pentru că se obișnuiește să se dea de pomană în ziua morților (Candrea); moșuț, s.m. (ciocîrlie, Alauda cristata), poate în loc de *motuț › moț „smoc”; strămoș, s.m. (străbunic; antecesor), cu pref. stră-; strămoașe, s.f. (străbunică); strămoșesc, adj. (ancestral); strămoșie, s.f. (calitate de strămoș). – Cf. moșnean. Din rom. provin rut. mošul „bunic”, moša, „bunică” și „moașă” (Candrea, Elemente, 408); bg. moš, mošija (Capidan, Raporturile, 232), mošierin (Candrea, Elemente, 404), mag. mósuly „bătrîn” (Edelspacher 19).

Moș-Ajún

s. pr. n., art. Moș-Ajúnul

MOȘ MARTÍN

s. v. urs.

táta-móșul

s. m. art., g.-d. art. lui táta-móșul

TATĂ MÓȘ

s. v. unchi.