definiția morii definiție dex

a lăsa

(pe cineva) în boli / în moara lui expr. (pop.) a lăsa (pe cineva) în pace.

MOÁRĂ,

mori, s.f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ♢ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil), a nu-i tăcea gura. Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă, a-i înlesni să facă un anumit lucru; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, cărbuni, produse ale industriei chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

MOÁRĂ

s. v. țintar.

MOÁRĂ

s. v. ceas, ceasornic, gater, gură, joagăr, morișcă, stomac.

moáră

s. f., g.-d. art. mórii; pl. mori

MOÁR//Ă mori

f. 1) Construcție prevăzută cu instalații speciale pentru măcinarea cerealelor. ~ de vânt. ~ de apă. ~ cu aburi. ♢ A turna apă la ~a cuiva (sau a-i da cuiva apă la ~) a-i crea cuiva o situație favorabilă (pentru a înfăptui ceva negativ). A-i veni cuiva apa la ~ a) a-i apărea cuiva posibilitatea de a face ceva; b) a se schimba situația în folosul cuiva. A se bate cu morile de vânt a) a întreprinde acțiuni inutile; b) a lupta cu dușmani închipuiți. A ajunge de la ~ la râșniță a sărăci. ~ stricată (sau hodorogită, spartă, neferecată) palavragiu; flecar. A lua cuiva apa de la ~ a) a împiedica pe cineva să facă ceva; a paraliza cuiva mișcările; b) a lipsi pe cineva de un avantaj. A trăi ca găina la ~ a trăi în belșug. 2) Mașină pentru mărunțirea unor materiale tari (minereuri, pietriș etc.) /<lat. mola

moáră (móri),

s.f. – 1. Clădire unde se macină cereale. – 2. (Arg.) Ceas. – 3. Jocul de țintar. – Mr., megl. moară. Lat. mǒla (Candrea-Dens., 1148; Tiktin; REW 5641), cf. it., prov., cat. mola, fr. meule, sp. muela, port. mõ. – Der. morar, s.m. cu suf. -ar (după Pușcariu 1108 și Candrea-Dens., 1148, din lat. molārius); morăreasă (var. morăriță), s.f.; morăresc, adj.; morărie (var. morărit), s.f. și n. (ocupație de morar); morări, vb. (a face serviciul de morar); morișcă, s.f. (moară de mînă; jucărie; guraliv).

MOÁRE

s.f. (Reg.) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; spec. zeamă de varză. ♢ Expr. A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramură. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.

MOÁRE

s. v. zeamă de varză.

moáre

s. f.

MOÁR//E

f. reg. 1) Apă cu sare (și cu oțet), folosită la conservarea legumelor. 2) Zeamă de murături. ~ de varză. ~ de castraveți. ♢ A ști (sau a cunoaște) ~ea cuiva a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. /<lat. muria

moáre

s.f. – 1. (Mold., Bucov.) Un fel de saramură în care se pun murăturile. – 2. (Olt.) Lături. – Mr. moare. Lat. mŭries, mŭria (Pușcariu 1103; Philippide, Principii, 40; Candrea-Dens., 1151; REW 5756), cf. it. moia, prov. muire, v. fr. muire, sp. muera. – Der. mura, vb. (a pune legume la conservat în moare; a uda, a îmbiba, cu apă); murătoare, s.f. (saramură); murătură, s.f. (legumă conservată în saramură sau în oțet). – Cf. saramură.

moáre

s.f. – (Mold., Bucov.) Natură, temperament, mai ales în sens defavorabil; irascibilitate, neliniște. – Mr. moru. Lat. mos, mōrem (Candrea; V. Grecu, Codrul Cosminului, I, 569). Pentru mr., cf. Papahagi, GS, I, 569.

MÓRIA

s.f. invar. Tulburare psihică manifestată printr-o stare de euforie, bună dispoziție exagerată și tendință de a face glume. [Pr.: -ri-a] – Din ngr. moría.

mória

s. f. invar. (sil. -ri-a)

MÓRIA

s.f. (Med.) Tulburare mintală caracterizată printr-o stare de euforie, puerilism și tendința de a face glume. [Pron. -ri-a. / < fr., it. moria, cf. gr. moria – nebunie].

MÓRIA

s. f. inv. tulburare mintală caracterizată printr-o stare de euforie, puerilism și tendința de a face glume. (< fr., gr. moria)