Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția minune definiție dex
minune
găsește rime pentru
minune
Cuvinte apropiate:
minuna
,
minune
,
minunea
MINÚNE,
minuni
, s.f.
1.
Fenomen
ieșit
din
comun
,
surprinzător
,
atribuit
forței
divine
sau
altor
forțe
supranaturale
. ♢
Loc
. adv.
Ca prin minune
= dintr-o dată, pe
neașteptate
.
2.
P. gener.
Lucru
,
fapt
,
fenomen
uimitor
,
neobișnuit
,
extraordinar
;
minunăție
. ♢
Cele
șapte
minuni
ale
lumii
=
nume
sub care
sunt
cunoscute
șapte
monumente
din
antichitate
,
impresionante
prin
dimensiuni
și
realizare
tehnică
. ♢ Expr.
Mare
minune
sau
minune
mare
,
exclamație
care
exprimă
uimire
,
admirație
,
neîncredere
etc.
față
de
cele
văzute
sau
auzite
.
Mare
minune să...
= m-
aș
mira
să...
Minunea
minunilor
,
formulă
care
exprimă
o
apreciere
superlativă
. (Fam.)
A se
face
de minune
= a se
face
de
râs
; a
produce
uimire
.
3.
Lucru
cu
însușiri
excepțional
de
frumoase
, care
uimește
,
produce
admirație
;
minunăție
. ♢
Loc
. adj. si adv.
De minune
=
admirabil
,
minunat
,
extraordinar
. ♦
Persoană
cu
calități
(
fizice
sau
morale
)
excepționale
. – Lat. *
mirio, -onis
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia minune
MINÚNE
s.
1.
v.
miracol
.
2.
v.
frumusețe
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia minune
MINÚNE
s. v.
minunare
,
stupefiere
,
surprindere
,
uimire
,
uluială
,
uluire
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia minune
minúne
s. f., g.-d.
art
.
minúnii
;
pl.
minúni
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia minune
MINÚN//E ~i
f.
1)
Fenomen
ieșit
din
comun
;
fapt
supranatural
;
minunăție
;
miracol
. 2)
fig.
Lucru
cu
calități
extraordinare
și
imprevizibile
care
provoacă
admirație
;
minunăție
;
miracol
. 3)
Persoană
cu
calități
(
fizice
sau
morale
)
ieșite
din
comun
. [G.-D.
minunii
] /<lat.
mirio, ~onis
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia minune
minúne (minúni),
s.f. –
Miracol
,
minunăție
.
Origine
îndoielnică
. Se
consideră
der. din lat.
mirāri
, prin
intermediul
unei
forme
*
miriōnem
(
Candrea
-
Dens
., 1138;
Candrea
; Spitzer,
BL,
XIV, 48);
dar
această
formă
nu a
fost
confirmată
de nici un
alt
rezultat
rom
. și nici un e
sigur
că
rezultatul
rom
.
ar
fi
corect
. După Pușcariu 1094, din
a
mira
, prin
intermediul
unei der. *
mirune.
Crețu 348 se gîndea la lat.
mirabilia
,
imposibil
din
punct
de
vedere
fonetic
, și Koerting 6205 la *
mirabilionem.
Poate
deverbal
din *
miruna
, der.
expresiv
de la
mira
, ca
clăti
(
na
),
ruși
(
na
),
tîmpi
(
na
).
Der.
minuna
,
vb. (a se
mira
; refl., a se
uimi
, a fi
uluit
);
minunat
,
adj. (
miraculos
; de
mirare
,
grozav
);
minunăție
,
s.f. (
miracol
, minune).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER
|
definitia minune
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK