miéz (miézuri),
s.n. –
1. Mijloc,
centru,
punct central. –
2. Inimă,
buric,
gălbenuș. –
3. Pulpă,
măduvă. –
4. Esență;
partea moale a pîinii. – Mr.
ńedzu, megl.
(m)ńez, istr.
mež. Lat.
mĕdius (
Diez, I, 276; Pușcariu 1075;
Candrea-
Dens., 1105; REW 5462). – Der.
miază, adj. (
medie), din lat.
mĕdia,
păstrat numai în comp.;
miază Păresi (înv.,
apoi Miezi-Păresimi), s.f. (
jumătatea postului mare), din lat.
media quadragesima;
miazănoapte, s.f. (înv.,
miezul nopții; înv.,
larvă nocturnă;
nord);
substituită la
primul sens de
miezul nopții;
miazăzi, s.f. (înv.,
amiază;
sud),
substituită la
primul sens de
amiază, v.
aici;
miezos, adj. (cu
mult miez,
cărnos);
miezură, s.f. (
lînă de
proastă calitate,
resturi de la
darac; Bucov., tărîțe),
sing. reconstitiut din pl.
miezuri;
miezuină, s.f. (Trans.,
hotar,
hat,
răzor), cu suf. -
ină ca în
viezuină, păscuină (
relație cu
mejdină, cf.
Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e
dubioasă);
primez (var.
primiez), s.n. (
despărțitură; scîndură sau
băț care
desparte doi cai într-un
grajd), în Olt.,
Banat și Trans.,
poate direct din lat.
per medium (
Candrea-
Dens., 1103; Tiktin);
împremieza, vb. (a
separa cu un
perete despărțitor; a
împărți în
două).