definiția masurii definiție dex

a întrece măsura

expr. v. a se întrece cu gluma.

a lua măsuri și greutăți

expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.

MĂSÚRĂ,

măsuri, s.f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportarea la o unitate dată; măsurare, determinare. ♢ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = despre îmbăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ♢ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ♢ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ♢ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ♢ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ♢ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor muzicale și care se notează printr-o fracție plasată la începutul primului portativ. ♢ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ♢ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc întrebuințat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ♢ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ♢ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ♢ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete; arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ♢ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ♢ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat mensura.

MĂSÚRĂ

s. 1. v. măsurare. 2. v. dimensiune. 3. v. număr. 4. mărime, talie. (O fustă de ~ potrivită.) 5. v. cadență. 6. v. margine. 7. v. chibzuială.

MĂSÚRĂ

s. v. baniță, cotă, dublu-decalitru, măsurare, măsurat, măsurătoare, nivel, recrutare, reticență, reținere, rezervă.

măsúră

s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri

MĂSÚR//Ă ~i

f. 1) Valoare a unei mărimi determinată prin raportare la o unitate dată. ♢ În mare ~ în mare (sau bună) parte. De o ~ la fel; deopotrivă. Pe (sau după) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, întocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cât. 2) Valoare, proporție firească a lucrurilor; limită până la care se poate concepe sau admite ceva; mărime normală, rezonabilă. ♢ Cu ~ atât cât trebuie; cu socoteală. Peste ~ mai mult decât trebuie; exagerat. A întrece ~a a depăși limita permisă. 3) Unitate convențională pentru măsurare. ♢ Cu aceeași ~ la fel, în același mod. 4) Cantitatea și natura unităților ritmice din textul unui vers; structura metrică a versului. 5) Cea mai mică diviziune care stă la baza organizării și grupării duratei sunetelor într-o piesă muzicală. 6) Acțiune (mijloc, procedeu) la care se recurge în vederea realizării unui anumit scop. ♢ A lua ~i a dispune, a hotărî cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. măsurii] /<lat. mensura

măsúră (măsúri),

s.f. – 1. Determinare. – 2. Tact, cadență. – 3. Cumpătare, prudență. – 4. Prevedere, pregătire. – Mr. misură, megl. misur. Lat. mensura (Pușcariu 1047; Candrea-Dens., 1068; REW 5502), cf. it. misura, fr. mesure, sp. mesura. Mr. are și dubletul misură, din it. – Der. măsura, vb. (a determina; a merge; a calcula, a examina; a se lua la bătaie; refl., a se modera, a se înfrîna; a se compara, a intra în concurență), cf. mr. misur, misurare (după Candrea-Dens., Tiktin și REW 5503, direct din lat. mensurare); măsurătoare, s.f. (măsură); măsurător, s.m. (cel care măsoară ceva); măsurătură, s.f. (măsurare); măsuriș, s.n. (Trans., măsurarea laptelui la stînă).

MĂSURĂ ÎMPREJÚR

s. v. circumferință, perimetru.