mărgeá (mărgéle),
s.f. –
Boabă de
sticlă,
mărgică. – Mr., megl.
mărdzeauă. Lat.
margĕlla (Densusianu,
Hlr., 200; Pușcariu 1029;
Candrea-
Dens., 1029;
Candrea-
Dens., 1052; REW 5353; cf. Rosetti, I, 69 și II, 68). Mai
puțin probabilă der. din gr. μαργέλλιον (Cihac, II, 673) sau μάργαρον (Rohlfs,
EWUG, 1330). – Der.
mărgică, s.f. (
bobiță de
sticlă;
plantă,
Melica nutans;
cioplitură,
șanț pentru asamblarea lemnelor unei
plute);
mărgelușe, s.f. (
mărgea;
plantă,
Lithospermum arvense);
mărgelat, adj. (
împodobit cu mărgele);
mărgelată, adj. (
oaie cu
excrescențe cornoase pe gît);
mărgelare, s.f. (
îmbinare,
șanț).