măgúră (mắguri),
s.f. –
1. Munte. –
2. Deal,
colnic.
Creație expresivă, plecînd de la
rădăcina *
măc- sau
moc-, care
indică ideea de „
obiect rotund,
măciulie”, cf.
moacă, măciucă. Sing. *
măg sau *
mog s-
ar fi
reconstituit în
măgură, pe
baza pl.
măguri. Pentru semantism, cf.
bot, sp.
morro „
obiect rotund” și „
muncel” și, la
fel, ngr. μάγουλον „
urmă de
roată”,
față de μάγουλα „
deal” (de unde mr.
măgulă „
deal”,
alb.
maguljë „
colnic”). Ngr. și
alb. nu
ajung pentru explicarea cuv.
rom.,
deoarece trecerea lui
l ›
r se
produce numai în
elementele care
aparțin fondului tradițional: în
consecință, se
poate admite doar că cuvîntul ngr. este
total independent de cel
rom.,
cum credem, sau că
ambele provin dintr-un cuvînt
anterior.
Ultima ipoteză pare să fi
sedus pe
majoritatea cercetătorilor: cuvînt
dacic (Hasdeu,
Cuv. din Bătrîni,I, 280),
tracic (
Pascu,
Arch. Rom., VI, 224),
balcanic (Hubschmidt,
Sard., I, 105); preindo-
european (M. L. Wagner,
Arch. Rom., XV, 228; S. Pop,
Romance Philology, III, 117-34; Lahovary 333),
ipoteze care
presupun toate un *
magula pe
atît de
obscur pe
cît e de
nesigur.
Semnalăm că s-a gîndit și la lat.
macula (
Diez, I, 256); la un lat.
*magulum (Meyer,
Neugr. St., III, 40; Papahagi,
Notițe, 33;
Pascu, II, 62); la un sl. *
magula, care
ar explica și sl.
mogyla, v.
movilă (E. Schwarz,
Arch. slaw. Phil., XLI, 134; cf. Wędkiewicz,
R. de Slavistique,
VI, 111),
dar care nu
explică rotacismul din
rom.; la sl. (sb.)
gomila (Cihac, II, 182), sau bg.
mogila (Conev 39),
ambele la
fel de
imposibile; la un
gepid *mögila (Diculescu; Scriban),
total dubios; și că,
adesea,
filologia se
limitează să
semnaleze corespondența cu
alb.
maguljë,
fără să
tragă de
aici nici o
concluzie (Densusianu,
Hlr., 352; Philippide, II, 721; Meyer 119; Rosetti, II, 118), sau,
dimpotrivă, dînd ca
sigură der. din
albaneză (Berneker, II, 69; Densusianu,
GS, I, 351). Der.
măgurea, s.f. (
colnic),
conservat în
toponimul Turnu-Măgurele. – Din
rom.
provin ceh.
mahura, pol.
magora.