lepădá (lépăd, lepădát),
vb. –
1. A
arunca, a azvîrli. –
2. A
lua, a
scoate, a
descărca. –
3. A
respinge, a
înlătura. –
4. A
alunga, a
expulza. –
5. (Trans.,
Banat) A
vărsa, a
vomita. –
6. A
avorta. –
7. A
părăsi, a
lăsa. –
8. (Refl.) A
nega, a se
apăra, a se
dezvinovăți. –
9. (Refl.) A
renega. – Mr.
me aleapidu „
mă grăbesc”. Lat.
lapĭdāre (
Lexiconul de la Buda; Pușcariu 936, cu
dubii; Tiktin;
Iordan,
Dift., 152; Capidan,
Aromînii, București 1932, p. 220;
Candrea).
Dificultatea care se
opune acestei derivări este de
ordin semantic,
deoarece e
greu să se
pornească de la
sensul din lat.
a lapida.
Dar pe
lîngă sensul curent, cuvîntul
trebuie să fi
avut în
limba populară același sens cu
dilapĭdāre,
cum ar fi „a
arunca cu
pietre; a azvîrli (ca pe un
lucru inutil)”.
Sensul de „a azvîrli” este în
mod sigur primar,
deoarece explică și pe cel din mr. și
coincide cu
cele mai
vechi exemple:
lepădară grîul în mare (
Cod. Voronețean);
să lepădăm tot răul (Coresi);
leapădă icoanele de în biserică (
Moxa). Der. din lat.
liquidāre (E. Herzog,
Dacor., I, 220-22 și
Dacor., V, 483-96; REW 5076a; cf.
împotrivă Rosetti, I, 160) nu pare
posibilă. Cu
atît mai
puțin este
convingătoare ipoteza care
pornește de la un lat.
*lepidāre, de la
lepis „
scamă”, cu
sensul primitiv (
despre șopîrle) „a năpîrli
anual” (
Drăgan,
Dacor., VI, 295-9 și
VII, 139)
explicație preferată, se pare, de
DAR, cf. REW 5076a N. Nu au nici o
probabilitate explicațiile date de Cihac, II, 512 (din mag.
lapedál „
respins,
aruncat”) și de Crețu 341 (lat.
vilipendĕre). Der.
lepădat, s.n. (
avort);
lepădătoare, s.f. (cucurbețică,
Aristolochia clematitis);
lepădătură, s.f. (
avort; stîrpitură;
prostituată;
deșeu,
rebut). – Din
rom.
provine mag.
lapedál și
săs.
lepedăn „a
arunca”.