Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția jură definiție dex
jură
găsește rime pentru
jură
Cuvinte apropiate:
ajura
,
aură
,
bura
,
bură
,
bură
,
cura
(1 cur),
cura
(1 curez),
cură
,
dura
(interj.),
dura
(vb.),
dură
,
fura
,
gură
,
hură
,
iură
,
jubră
,
juca
,
julă
,
juma
,
jună
,
jupă
,
jur
,
jur
,
jura
,
jurat
,
jură
,
jurbă
,
jurcă
,
jure
,
mura
,
mura
,
mură
,
pură
,
rură
,
sura
,
șură
,
șură
,
tura
,
tură
,
țura
,
ura
,
ura
,
ură
júră!
interj. (
reg
.)
vino
!
haide
!.
Dictionar: Dictionar de arhaisme si regionalisme - DAR
|
definitia jură
a (se) jura strâmb
expr.
a
comite
sperjur
, a
depune
mărturie
mincinoasă
.
Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane
|
definitia jură
DE JÚRE
loc
. adv.
Formulă
care
invocă
latura
juridică
,
legală
a unei
situații
, traducându-se „de
drept
”, „
potrivit
legii
”. [Pron.
-
iu
-
., var.
de iure
. / < lat.
de
jure
– de
drept
].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN
|
definitia jură
JURÁ
,
jur
, vb. I.
1.
Tranz. și refl. A
afirma
, a
declara
ceva sub
jurământ
, a
depune
un
jurământ
. ♢ Tranz. A
întări
, a
confirma
la
judecată
, prin
jurământ
, o
depoziție
sau o
mărturie
. ♢ Refl. A
promite
prin
jurământ
.
2.
Refl. (Pop.) A se
afurisi
, a se
blestema
(
pentru
a
întări
cele
afirmate
).
3.
Tranz. (Pop.) A
ruga
pe cineva cu
stăruință
; a
implora
, a
conjura
. – Lat.
jurare
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia jură
JURÁ
vb. (înv.) a se
făgădui
, a se
jurui
, a
sufleți
.
(Se ~ că e
cum
spune
.)
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia jură
JURÁ
vb. v.
afurisi
,
blestema
,
conjura
,
implora
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia jură
jurá
vb., ind. prez. 1 sg.
júr
,
3 sg. și pl.
júră
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia jură
A JURÁ jur 1
tranz
. 1) A
promite
prin
jurământ
.
~
fidelitate
.
2) (
probitatea
unor
depoziții
,
mărturii
) A
confirma
la
judecată
prin
jurământ
. 3)
pop.
(
persoane
) A
ruga
cu
multă
stăruință
; a
implora
; a
conjura
. 2.
intranz.
A
presta
un
jurământ
. /<lat.
jurare
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia jură
A SE JURÁ mă jur
intranz
. 1) A se
angaja
prin
jurământ
; a
jurui
. 2) A se
lega
prin
jurământ
pentru
a
confirma
unele
afirmații
; a se
afurisi
. /<lat.
jurare
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia jură
jurá (júr, át),
vb. –
1.
A
întări
, a
promite
prin jurămînt. –
2.
A
afirma
, a
declara
ceva sub jurămînt. –
3.
A
blestema
, a
afurisi
. –
4.
A
obliga
sub jurămînt. –
5.
A
implora
, a
ruga
fierbinte
. –
6.
(Refl.) A
afirma
, a
declara
solemn
. –
7.
(Refl.) A se
angaja
, a-și
lua
asupră
. – Var. (Mold.)
giura
. Mr.
giur, giurare
, megl., istr.
jur
.
Lat.
iūrāre
(Pușcariu 926;
Candrea
-
Dens
., 927; REW 4630;
DAR
), cf. it.
giurare
, prov., cat., sp.,
port
.
jurar
, fr.
jurer
. Este
dublet
al lui
înjura
(mr.
ngiur
, megl.
anjur
), vb. (a
blestema
), cu pref.
verbal
în-
(după Pușcariu, 866;
Candrea
-
Dens
., 868; Pușcariu,
Dacor.,
VIII
, 109 și
DAR
, acesta
ar
proveni
din lat.
iniūriāre
, cf. fr.
injurier
›
rom
.
injuria
.
Această
ipoteză
nu pare
probabilă
; în
celelalte
limbi
romanice
, vb. este neol.,
iar
exemplul
sard
.
ndzurdzare
,
dat
de Pușcariu, nu are
valoare
, cf. Wagner 112). Der.
jurat
, s.m. (
cetățean
ales
să ia
parte
la
judecarea
unor
cauze
penale
);
jurător
,
s.m. (
martor
;
funcționar
care a
depus
jurămîntul);
jurămînt,
s.n. (
afirmare
,
promisiune
solemnă
), cf. megl.
jurămint
, din lat.
iūramentum
(Pușcariu 928;
Candrea
-
Dens
., 929; REW 4628;
DAR
), sau mai
probabil
der.
intern
, cu suf. -
mînt
, cf.
crezămînt, legămînt
;
jurui
,
vb. (a
promite
solemn
, a se
angaja
, a
făgădui
, a
face
o
promisiune
; a
promite
căsătorie
), cuvînt
folosit
în Mold. și Trans., pe care Drăganu,
Dacor.,
IV
, 759-62 și
DAR
îl
derivă
din mag.
gyürü
„
inel
”,
gyürüzni
„a
promite
căsătoria
” (
ipoteză
care
lasă
neexplicat
primul
sens
,
curent
din
sec
. XVI, și care nu pare
necesară
, avînd în
vedere
sp.
prometer
„a se
obliga
”,
prometido
„
logodnic
”);
juruită
, s.f. (
promisiune
,
obligație
);
juruință
,
s.f. (
promisiune
). – Din
rom
.
provin
mag.
zsurál
„a
blestema
” și rut.
žuraty
„
notabil
” (
Candrea
,
Elemente
,
408).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER
|
definitia jură
jur-împrejúr
loc
. adv.
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia jură
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK