definiția judecati definiție dex

a judeca la rece

expr. a analiza, a chibzui, a cumpăni cu atenție, fără prejudecăți sau patimă.

JUDECÁ

, júdec, vb. I. 1. Tranz. A-și forma o opinie despre cineva sau ceva, examinând argumentele, luând în considerare definitie/imprejurare">împrejurarile, urmările etc.; a discerne, a chibzui. 2. Tranz. A aprecia, a prețui, a califica. ♦ A considera, a socoti drept... 3. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) critica, a (se) condamna, a (se) mustra. 4. Tranz. A examina o cauză sau o persoană în calitate de judecător și a da o hotărâre judiciară; p. ext. a hotărî, a decide ca arbitru, a soluționa un litigiu. ♢ Lucru judecat = caz asupra căruia s-a dat o hotărâre judiciară definitivă. ♦ Refl. recipr. A fi în proces, în litigiu cu cineva. – Lat. judicare.

JUDECÁ

vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cântări, cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (înv. și reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)

JUDECÁ

vb. v. comanda, condamna, decide, dispune, fixa, hotărî, ordona, osândi, pedepsi, porunci, stabili, statornici.

judecá

vb., ind. prez. 1 sg. júdec, 3 sg. și pl. júdecă

A JUDECÁ júdec 1.

tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstanțele și eventualele defecte. 3) A examina calitativ și cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a prețui; a estima; a evalua. ~ lucrurile după aparențe. 4) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face să se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a raționa. /<lat. judicare

A SE JUDECÁ mă júdec

intranz. 1) A fi în proces judiciar (unul cu altul). 2) A face schimb reciproc de vorbe de ocară. /<lat. judicare

judecá (júdec, judecát),

vb. – 1. A examina o cauză, a da sentința într-o cauză. – 2. (Înv.) A condamna, a da o sentință. – 3. A guverna, a cîrmui, a conduce. – 4. A-și forma o opinie, a chibzui. – 5. A examina, a cerceta. – 6. A aprecia, a valora, a cîntări. – 7. A exprima o părere, a critica, a dojeni, a condamna. – Var. (Mold.) giudeca. Mr. giudic, giudicare, megl. judic, istr. judec. Lat. iūdĭcāre (Pușcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600; DAR), cf. alb. džukoń (Philippide, II, 645), it. giudicare, prov. jutgar, fr. juger, sp. juzgar, port. julgar. Der. judecată, s.f. (înv., sentință, hotărîre judecătorească; justiție, rațiune, bun simț; proces), care ar putea de asemenea să fie reprezentant al lat. (res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 și DAR, de la pl. de la iūdicātum); judecător, s.m. (funcționar de stat care soluționează procesele, magistrat; arbitru), de la judeca cu suf. -tor; judecătoare, s.f. (tribunal, judecătorie), cu suf. -toare (după DAR, din lat. iūdicatōria sedes); judecătorie, s.f. (tribunal; profesiunea de judecător); judecătoreasă, s.f. (soție de judecător); judecătoresc, adj. (judicial); desjudeca, vb. (înv., a hotărî, a da o sentință); răsjudeca, vb. (a-și schimba prima hotărîre, a-și schimba părerea; a da din nou o sentință); prejudecată, s.f., pe baza fr. préjugé; prejudeca, vb., pe baza fr. préjuger; prejudeț, s.n. (înv., prejudecată) pe baza lat. praeiudicium; prejudiciu (var. prejudițiu), s.n. (prejudecată; pagubă, daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr. préjudice; prejudicia, vb., din fr. préjudicier.

Judecat

≠ nejudecat

JUDECÁTĂ

, judecăți, s.f. 1. Facultatea (1) de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ♢ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I, 3); soluție dată într-un litigiu. ♢ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ♢ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).

JUDECÁTĂ

s. 1. v. inteligență. 2. v. minte. 3. gân-dire, intelect, înțelegere, minte, raționament, rațiune, (fig.) cap. (Are o ~ extrem de limpede.) 4. minte, rațiune, (rar) cunoștință, (pop. și fam.) glagore, (înv.) rezon. (O ~ normală.) 5. minte, raționament, rațiune, (înv.) socoată, socoteală, socotință. (O ~ sănătoasă.) 6. v. concepție. 7. v. pă-rere. 8. v. chibzuială. 9. v. apreciere. 10. proces.

JUDECÁTĂ

s. v. condamnare, jurisdicție, osândă, pedeapsă.

judecátă

s. f., g.-d. art. judecății; pl. judecăți

JUDEC//ÁTĂ ~ăți

f. 1) Facultate a omului de a gândi logic și de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; intelect, minte; rațiune. ♢ Cu ~ a) cu bun-simț; cu chibzuială; b) temeinic. 2) Formă fundamentală a gândirii, exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirmă sau se neagă ceva; raționament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, părere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instanțe judecătorești pentru soluționarea unor chestiuni de natură penală sau civilă; acțiune judiciară; proces. ♢ A da (sau a chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecății (pe cineva), ~ata de apoi judecată divină care se crede că va avea loc la sfârșitul lumii. /<lat. judicata