definiția inec definiție dex

a i se îneca corăbiile

expr. a fi trist / indispus; a avea un necaz mare.

a-și îneca amarul / grijile / necazurile în băutură

expr. a se apuca de băut (din cauza unei decepții, a unor supărări etc.).

ÎNEC,

înecuri, s.n. 1. Moarte prin sufocare în apă (sau în alt lichid); înecăciune (2). 2. Revărsare mare de ape; inundare, inundație; puhoi. – Din îneca (derivat regresiv).

ÎNEC

s. v. inundație.

înéc

s. n., pl. înécuri

ÎNÉC ~uri

n. 1) Moarte prin asfixiere în apă. 2) Revărsare mare de apă; inundație. /v. a îneca

ÎNECÁ,

înéc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ♢ Expr. (Refl.) A se îneca (ca țiganul) la mal = a suferi un eșec în ultimul moment. 2. Refl. (Despre nave) A se scufunda. ♢ Expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ♦ Fig. A se cufunda, a se afunda. 3. Tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ Fig. A copleși, a înăbuși. 4. Refl. și tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respirația). – În + neca (Înv. „a ucide” < lat.).

ÎNECÁ

vb. 1. v. scufunda. 2. v. inunda. 3. v. asfixia.

ÎNECÁ

vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

înecá

vb., ind. prez. 1 sg. înéc, 3 sg. și pl. îneácă; conj. prez. 3 sg. și pl. înéce

A ÎNECÁ înéc

tranz. 1) A face să se înece. 2) (terenuri) A acoperi cu apă; a potopi; a inunda. ~ ogorul. 3) fig. A cuprinde pe de-a-n-tregul; a copleși. Buruienile au ~t lanul. Îl îneacă lacrimile. /în + lat. necare

A SE ÎNECÁ mă înéc

intranz. 1) A-și pierde viața prin sufocare într-un lichid (de obicei în apă). ♢ ~ (ca țiganul) la mal a suferi un eșec în ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea în gât a unui aliment, tuse, fum, plâns etc.); a se sufoca; a se înăbuși. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ♢ A i se ~ (cuiva) corăbiile a se afla într-o stare de adâncă tristețe. 4) fig. A se cufunda (în ceva) până peste cap; a fi cuprins din toate părțile. ~ în verdeață. ♢ ~ în bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decât trebuie. /în + lat. necare

înecá (înéc, înecát),

vb. – 1. A sufoca, a omorî fără vărsare de sînge. – 2. A strangula, a sugruma. – 3. A sufoca prin scufundare. – 4. A inunda. – 5. A sufoca, a asfixia. – 6. (Refl.) A dispărea. – 7. (Refl.) A mu mai putea înghiți, a i se pune un nod în gît. – Var. neca. – Mr. nec, necare; megl. nec, nicari „a omorî”. Lat. nĕcāre „a ucide fără vărsare de sînge” (Pușcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9), cf. it. annegare, prov. negar, fr. noyer, cat., sp., port. anegar. În rom., ca și în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de „a omorî prin scufundare”, cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluție se explică poate datorită obiceiului curent de a omorî puii de cîine și pisică prin înecare, și, de asemenea, datorită vechiului obicei de a-i omorî pe condamnați prin același procedeu (cf. numeroasele ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Dacă acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazul să explicăm prin rom. dublul sens de „a omorî” și „a îneca” ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e, cf. inel. Der. înecător, adj. (care îneacă); înecăcios, adj. (asfixiant, sufocant; care stă în gît, greu de înghițit, tare; varietate de pere și de prune); înecătură, s.f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundație); înecăciune, s.f. (înv., asfixie; înv., inundație); înec, s.n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundație; diluviu).

ÎNECÁ,

înéc, vb. I. 5. Refl. (Auto) A ajunge, în cilindrii unui motor cu aprindere prin scânteie, un exces necontrolat de benzină, care, prin umezirea bujiilor, face imposibilă pornirea.