IN² (1) s.m., (2) inuri, s.n. 1. S.m. Plantă erbacee textilă și oleaginoasă, cu tulpina subțire, ramificată în partea superioară, fibroasă, cu frunze mici, înguste și cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizări (Linum usitatissimum); p. restr. sămânța acestei plante. ♢ In galben = plantă erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S.n. Fir obținut prin prelucrarea inului² (1); p. ext. pânză făcută din aceste fire. – Lat. linum.

IN¹- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im²-] – Din fr., lat. in-.

IN¹- Element de compunere cu sens negativ și privativ, formând substantive, adjective, verbe. [Var.: im²-] – Din fr., lat. in-.

in (plantă) s. m.

in (lan, fir, pânză) s. n., pl. ínuri

IN ~uri n. 1) la sing. Plantă erbacee cu tulpină subțire fibroasă, cu flori mici albastre sau albe, cultivată pentru a fi folosită în industria textilă și în cea a uleiurilor. 2) Fibre obținute din tulpina acestei plante. 3) Țesătură fabricată din astfel de fibre. /<lat. linum

IN EXTÉNSO loc. adv. În întregime; pe larg; integral. /Cuv. lat.

IN EXTRÉMIS loc. adv. 1) În cele din urmă, neavând altă posibilitate; în ultimă instanță. 2) În ultimul moment. [Sil. ex-tre-] /Cuv. lat.

IN EXTÉNSO loc. adv. În întregime; pe larg; integral. /Cuv. lat.

IN EXTRÉMIS loc. adv. 1) În cele din urmă, neavând altă posibilitate; în ultimă instanță. 2) În ultimul moment. [Sil. ex-tre-] /Cuv. lat.

in- Pref. lat. care servește pentru a da anumitor cuvinte o valoare contrarie sau negativă, indicînd lipsa ori absența. Lat. in-. Apare numai în cuvinte neol., introduse în principal prin filieră fr., ca inaccesibil față de accesibil, inconsistență față de consistență, intolerant față de tolerant.

in s.n. – Plantă erbacee textilă (Linum usitatissimum). – Mr., megl., istr. l’in. Lat. lῑnum (Pușcariu 798; Candrea-Dens., 830; REW 5073; DAR), cf. alb. lji (Philippide, II, 646), it., sp. lino, prov., fr. lin, cat. lli, port. linho. – Der. inar, s.m. (persoană care cultivă sau vinde in), cu suf. de agent -ar (după Candrea-Dens., 831 și DAR, direct din lat. linarius); inărie, s.f. (teren cultivat cu in); inărică, s.f. (nume de plante, Linaria vulgaris, Najas minor); inăriță, s.f. (plantă asemănătoare cu inul; nume de păsări cîntătoare, Serinus hortulanus, Fringilla linaria); inișor, s.m. (plantă, inăriță); iniță, s.f. (tesovină din semințe de in; plantă, Cuscuta europaea); ineață, s.f. (in sălbatic, Linum perenne); inuță, s.f. (plantă, Anagallis arvensis); iniște, s.f. (teren cultivat cu in).

IN¹/I-/IM- pref. „privativ, negativ”. (< fr. in-, im-, cf. lat. in)

-ÍN², -Ă suf. „diminutival și peiorativ”. (< fr. -in, -ine, cf. lat. -inus)

IN¹/I-/IM- pref. „privativ, negativ”. (< fr. in-, im-, cf. lat. in)

-ÍN², -Ă suf. „diminutival și peiorativ”. (< fr. -in, -ine, cf. lat. -inus)

in s. invar. (tox.) instrumentarul necesar inhalării cocainei, compus dintr-un pai de plastic și de o oglinjoară.

BURUIANĂ-DE-ÍN s. v. linariță.

in córpore loc. adv.

in córpore loc. adv.

IN-DE-CÂMP s. v. ineață.

in gálben s. m. + adj.

in spé loc. adv., loc adj.

in spé loc. adv., loc adj.

ÎN prep. 1. (Indică interiorul spațiului unde are loc o acțiune, unde se află ceva, spre care are loc o mișcare) Intră în casă. ♦ (Indică suprafața pe care are loc o acțiune sau spațiul dintre obiecte unde se află ceva, unde se produce o mișcare) Se suie în pom. ♦ (Indică obiectul de care atârnă ceva) Pune-ți haina în cuier. ♦ (Indică o parte a corpului care este acoperită, îmbrăcată etc.) Și-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu căciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haină roasă în coate. 2. (Indică timpul în care se petrece o acțiune) În iunie se culeg cireșele. ♦ (Indică intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) După, peste. Pleci de mâine în două zile. 3. (Indică o cauză) Din pricina...; în urma... Pomul se clătina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indică scopul) Se duce în pețit. 5. (Indică instrumentul, relația) S-au înțeles în scris. 6. (Indică o comparație) În formă de..., ca... Fumul se ridică în spirală. 7. Conform cu, potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casă transformată în muzeu. – Lat. in.

ÎN intra-.

ÎN prep. 1. (local) pe. (Au poposit ~ vârful dealului.) 2. (local) la. (Merge ~ vale.) 3. (local) de. (O trece ~ partea cealaltă a drumului.) 4. (instrumental) (înv.) spre. (~ tine îmi pun nădejdea.)

în prep.

ÎN prep. 1) (exprimă un raport spațial, indicând interiorul unui spațiu, al unui obiect, al unei persoane, locul, suprafața, direcția) Stă în casă. A zbura în cosmos. 2) (exprimă un raport temporal, concretizând o perioadă, un interval de timp) Vine în fiecare seară. 3) (exprimă un raport modal sau comparativ) Vine în fugă. 4) (exprimă un raport final) Pregătire în vederea congresului. 5) (exprimă un raport instrumental, indicând mijlocul, procedeul, materia) Cu. L-au prins în capcană. 6) (exprimă un raport de relație) În ce privește; la. Iute în mișcări. 7) (exprimă un raport de tranziție) Schimbare în bine. 8) (exprimă un raport calificativ, indicând domeniul sau sfera de activitate, o caracteristică, posesia) S-a specializat în chirurgie. 9) rar (exprimă un raport cauzal) Din cauza; din pricina; în urma. Se clatină în vânt. 10) (exprimă un raport cantitativ) Au plecat în trei. ♢ În de aproape intim; foarte bine. În de ajuns suficient; îndestulător. În de seară spre (înspre, către) seară. În susul în partea (sau în direcția) de sus. În josul în partea (sau în direcția) de jos. În afară de cu excepția; exceptând. În privința relativ la; cât privește. /<lat. in

în prep. – 1. Indică locul sau spațiul în care se desfășoară o acțiune. – 2. Indică scopul sau finalitatea unei acțiuni. – 3. Indică intrumentul, materia sau modul. – 4. Indică o cauză. – 5. Indică timpul. – 6. Indică prețul și, în general, echivalența numerică. – Mr. (î)n, istr. (ă)n. Lat. in (Pușcariu 799; Candrea-Dens., 833; REW 4328; DAR), cf. it. in, prov., fr., cat., sp. en, port. em. Cf. Moser 427. – Comp. din, prep. (de la, indică originea, proveniența, sursa; indică materia, instrumentul, modul sau cauza; de la, indică timpul), de la de și în (înv. deîn, den); prin, prep. (indică spațiul parcurs; indică mijlocul, modul sau cauza), de la pre și în, sau din lat. per in (Candrea-Dens., 835), înv. pre în, pren.

în- Prefix verbal, care adaugă noțiunii de bază o nuanță factitivă. Lat. in, cf. în. A intrat în rom. prin intermediul cuvintelor care aveau încă din lat. pref. in-, cf. împuta, începe, închide, etc.; a fost însă productiv în rom. întrucît servește pînă și la derivarea unor cuvinte care nu fac parte din fondul lat., cf. încîrliga, încorseta, încovriga, îndușmăni, însufleți etc. Este puțin probabil, prin urmare, ca la vb. de origine lat. să fie vorba de in- primitiv; verbigracia, a înăcri, considerat în general ca un der. din lat. *inacrire, poate fi privit, cu mai mari șanse de probabilitate ca der. de la acru, cu pref. rom. în-. Pentru acest comp., cf. Iordan, Compuse romînești cu în-, BF, III, 1936, 57-116. Inde-, de la în și de, de folosește în puține expresii fixe (înde seară, noaptea; înde noi, între noi), cf. DAR, și îndemnînă (după ipoteza greșită a lui Crețu 336, inde- ar fi lat. ante; după Candrea-Dens., 854, din lat. inde).

în afára loc. prep.

în zadár loc. adv.

OUL-ÍNULUI s. v. lubiț.

PASĂREA-ÍNULUI s. v. inăriță.