ieréu (ieréi),
s.m. –
Sacerdot. – Var. (înv.)
erei. Gr. ἱερεύς, în
parte prin
intermediul sl. (bg.)
jerei. – Comp.
ierarh, s.m. (
arhiereu), din gr. ἱεράρχης sau sl.
ijerarŭchŭ;
ierarhic, adj., din fr.
hierarchique;
ierarhie, s.f., din ngr. ἱεραρχία, cf. Gáldi 198;
ierarhicește, adv. (în
ordine ierarhică);
arhierarh, s.m. (cel mai
mare în
rang dintre ierarhi);
arhiereu, s.m. (
prelat), din gr. ἀρχιερεύς sau sl.
archierej, cf. Murnu 6;
arhieresc, adj. (de
prelați);
arhierie, s.f. (
demnitate de
prelat);
protoiereu, s.m. (
protopop,
vicar al unui
județ), din gr. πρωτοιερεύς sau sl.
protojerej;
protoierie, s.f. (
vicariat);
ierodiacon, s.m. (
diacon), din gr. ἱεροδιάϰονος sau sl.
ijerodijakonŭ;
ieromonah, s.m. (
călugăr cu
funcție de
preot), din gr. ἱερομόναχος sau sl.
ijeromonachŭ;
ierosi, vb. (a
consacra), din gr. ἱερόω,
viitor ἱερώσω (
sec. XVII);
ierosilie, s.f. (
sacrilegiu), din gr. ἱεροσυλία (
sec. XVII), cf. Murnu 30.