LUÁ, iau,
vb. I. Tranz.
I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ♢ Expr.
A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții.
A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva.
A lua pușca la ochi (sau
la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi.
A-și lua pălăria (
din sau
de pe cap) = a saluta.
A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor.
A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera.
A-și lua seama sau (intranz.)
a-și lua de seamă = a se răzgândi.
A nu-și lua ochii de la (sau
de pe)... = a privi insistent.
A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera.
A-i lua cuiva (o suferință)
cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.)
A i se lua (cuiva)
o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...);
p. ext. a înhăța, a înșfăca. ♢ Expr. (Fam.)
A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.)
Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el.
A se lua de cap (sau
de piept)
cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva.
A se lua (cu cineva)
la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp.
2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva;
spec. a înghiți o doctorie. ♢ Expr.
A (o) lua la măsea = a bea peste măsură.
3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ♢ Expr.
A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.)
A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici.
II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea.
2. A scoate ceva în cantitate limitată. ♢ Expr.
A lua (cuiva)
sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.).
3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenție de a și-l însuși). ♢ Expr.
A-i lua (cuiva)
comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare.
A-i lua (cuiva)
ochii (sau
văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva.
A-i lua (cuiva)
viața (sau
sufletul, zilele) = a omorî.
A-și lua viața (sau
zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului.
III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva;
p. ext. a primi, a căpăta.
2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ♢ Expr.
Ia-l dacă ai de unde (sau
de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.)
A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva.
3. A cumpăra.
4. A încasa o sumă de bani.
5. A-și însuși un lucru străin.
6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă.
7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ♢ Expr.
A lua (pe cineva)
părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere.
A lua (pe cineva)
pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători.
8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ♢ Expr.
A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare).
A lua (un lucru)
în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare.
A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.)
A se lua la sfadă (sau
la ceartă etc.) = a se certa.
9. A contracta o boală molipsitoare.
10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde.
11. (În expr. și loc. vb.)
A lua măsura (sau
măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect.
A lua (ceva)
cu chirie = a închiria.
A lua (ceva)
în arendă = a arenda.
A lua parte = a participa.
A lua pildă = a imita exemplul altuia.
A lua obiceiul (sau
năravul etc.) = a se obișnui să...
A lua (pasaje sau
idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos).
A lua ființă = a se înființa.
A lua sfârșit = a se termina.
A lua înfățișarea (sau
aspectul etc.) = a părea, a da impresia de...
A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma.
A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de...
A lua o notă bună (sau
rea) = a obține o notă bună (sau rea).
A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă.
A lua foc = a se aprinde. (Înv.)
A lua veste (sau
scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.).
IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr.
A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun.
A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el.
A-și lua tălpășița (sau
catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge.
A lua (pe cineva)
la (sau
în)
armată = a înrola un recrut.
A lua (pe cineva)
pe sus = a lua (pe cineva) cu forța.
A lua (pe cineva)
pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța.
A-l lua moartea sau
Dumnezeu (ori,
depr.
dracul, naiba) = a muri.
L-a luat dracul (sau
mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații)
Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ♢ Expr.
A lua (pe cineva)
cu binele (sau
cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente.
A lua (pe cineva)
cu răul = a se purta rău (cu cineva).
A lua (pe cineva)
cu măguleli sau (refl.)
a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința).
A lua (pe cineva)
sub ocrotirea (sau
sub aripa)
sa = a ocroti (pe cineva).
A lua (pe cineva sau ceva)
în batjocură (sau
în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva.
A lua (pe cineva)
cu amenințări = a amenința (pe cineva).
A lua (pe cineva)
la rost (sau
la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală.
A lua (pe cineva)
pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut.
Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit.
A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare.
A lua (ceva)
de nimic = a nu lua în serios.
A lua (ceva)
în nume de bine (sau
de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău).
A lua (pe cineva sau ceva)
de (sau
drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda.
A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva).
2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva.
V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr.
A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși.
A lua frica cuiva (sau
a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.)
A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști.
VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ♢ Expr.
A o lua din loc (sau
la picior) = a pleca repede.
A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană.
A o lua la galop (sau
la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.)
A o lua în porneală = a porni la păscut.
A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce).
A i-o lua (cuiva)
înainte (sau
pe dinainte) = a întrece (pe cineva).
A-și lua zborul = a porni în zbor;
fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.)
A se lua după cineva (sau
ceva) =
a) a porni în urma cuiva (sau a ceva);
b) a se alătura cuiva;
c) a urmări, a alunga, a fugări;
d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva;
fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.)
A se lua cu cineva =
a) a pleca la drum cu cineva;
b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.)
A se lua cu cineva (sau
cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra.
A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre...
A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția.
Drumul o ia la dreapta.
2. A merge, a parcurge. ♢ Expr.
A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.:
lu-a. – Prez. ind.:
iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3:
să ia] – Lat.
levare.
