hu
interj. –
Imită strigătul unor
păsări cum sînt
ciuful sau
cucuveaua.
Creație expresivă, cf. fr.
huer, chat-huant. – Der.
huhăi, vb. (a
striga bufnița sau
ciuful);
huhura (var.
huhureza), vb. (a
țipa; a
necheza);
huhurez, s.m. (
ciuf, Asio otus), cu suf. -
ez (
DAR; din mag.
huhogni „a
țipa” și
bagoly „
cucuvea”, după Cihac, II, 507; de la
ciuhurez, după Tiktin și Scriban), și cu
multe var.,
hurez, huhureț, huhurete, buhurete, ciuhurete, aceasta din
urmă prin
încrucișare cu
ciuf sau
ciuh „
moț”.