Joaca acum Serpent! Joaca acum Serpent!

Dictionare: ToateDEXSinonimeAntonimeNeologismeOrtograficArh. & Reg.EtimologicAcademic
Cauta

URL scurt: webdex.ro/gurii
Gaseste rime pentru cuvantul gurii

55 rezultate Dex Online pentru definitie gură

Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: gurăi, guri, gurui
a aștepta cu sufletul la gură expr. a aștepta cu mare nerăbdare
a aștepta să-i pice mură-n gură expr. (pop.) a nu acționa pentru atingerea unui scop; a rămânne impasibil într-o situație în care s-ar impune o acțiune imediată
a avea gura aurită expr. a prevedea un eveniment fericit
a avea gura pocită expr. a prevedea lucruri neplăcute
a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuite tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută
a da pe goarnă / pe gură expr. (intl.) 1. a mărturisi / a-și recunoaște vina. 2. a denunța, a informa.
a face gât / gură expr. 1. a-și exprima nemulțumirea în mod vehement; a emite pretenții la ceva. 2. a face scandal.
a face maci roșii la colțul gurii expr. (intl., înv.) a muri împușcat.
a face respirație gură la gură / bușon la bușon expr. (glum.) a săruta pe gură.
a face spume la gură expr. a se enerva, a se înfuria.
a fi negru în cerul gurii expr. 1. (d. câini) a fi rău. 2. (d. oameni) a afișa o atitudine caustică / ironică; a ironiza verbal.
a fi numai gura de cineva expr. (peior.) a fi numai bun de gură, a fi lăudăros și ineficient.
a fi pocit la gură expr. a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri defavorabile.
a fi slobod la gură expr. a vorbi prea mult și fără jenă, depășind limitele bunei cuviințe.
a fi tare în gură expr. (intl.) 1. a bârfi, a ponegri. 2. a fi intrigant. 3. a se certa urât; a face scandal.
a-i cădea ochii în gură expr. 1. a fi foarte obosit; a-i fi foarte somn. 2. a fi surprins / uluit.
a-i da cuiva mură-n gură expr. a-i da cuiva aproape integral soluția unei probleme pe care ar trebui s-o rezolve singur.
a-i fi cald cu dinții în gură expr. (adol.) a căuta motiv de ceartă sau bătaie.
a-i lăsa gura apă după ceva expr. a-și dori / a râvni / a pofti ceva.
a intra în gura lumii expr. a ajunge subiect de bârfă.
a intra în gura lupului expr. a avea de înfruntat o posibilă primejdie.
a i se împulica (cuiva) limba în gură expr. a i se împletici limba.
a lăsa cu burta la gură expr. (d. bărbați) a lăsa (o femeie) gravidă.
a lăsa cu gura căscată (pe cineva) expr. a uimi (pe cineva), a lua prin surprindere (pe cineva).
a lua pâinea de la gura cuiva expr. a lăsa pe cineva fără mijloace de subzistență.
a se bate calicii la gura cuiva expr. a mânca foarte repede.
a se încheia la gură expr. a fi discret; a nu trăda.
CASCĂ-GÚRĂ s. gură-cască, gură-căscată, (pop.) căscăund. (E un ~.)
cáscă-gúră s. m.
cérul-gúrii s. n., g.-d. art. cérului-gúrii
cu burta la gură expr. (d. femei) gravidă.
cu iarba-n gură expr. v. cu coliva-n piept.
DE-ALE GÚRII s. v. aliment, hrană, mâncare.
gura bate curul prov. (vulg.) vorbele spuse în pripă atrag după sine regrete, repercusiuni etc.
gúra-léului (bot. ) s. f., g.-d. art. gúrii-léului
gúra-lúpului (bot. ) s. f., g.-d. art. gúrii-lúpului
GURA-MÂȚEI s. v. linariță.
GURA-PAHÁRULUI s. v. crizantemă, dumitriță, tufănică.
GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ♢ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al definitie/vorbi">vorbirii; cloanță. ♢ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe -și pledeze cauza, convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ♢ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură ( răspunzi sau spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ♢ Expr. A da gură la câini = a striga la câini nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al definitie/canta">cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului.Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gulagâtlej, gât”.
GÚRĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) mordă, (înv.) rost, (peior.) bot, plisc, rât, (Ban. și Transilv. peior.) flit, (arg.) mestecău. (Își bagă ~ peste tot.) 2. (ANAT.) (înv.) rost, (fam. și peior.) clanță, fleancă, (peior.) bot, (Mold. și Bucov. peior.) leoapă, leoarbă, (fam. și fig.) clanță, clobanț, clonț, fofelniță, hanță, meliță, moară, papagal, plisc, pupăză, râșniță, trombon, țarcă, (arg.) muie, muzicuță. (Nu-i tace ~ toată ziua.) 3. gură-cască v. cască-gură; gură căscată v. cască-gură. 4. v. bot. 5. (BOT.) gura-lupului (Scutellaria altissima) = (reg.) colțul-lupului. 6. v. sărut. 7. v. dușcă. 8. v. îmbucătură. 9. v. glas. 10. v. buză. 11. (reg.) pieptar. (~ a hamului.)
GÚRĂ s. v. afirmație, cuvânt, declarație, margine, mărturisire, relatare, spusă, tăiș, vorbă, zisă.
gúră s. f., g.-d. art. gúrii; pl. guri
GÚR//Ă ~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioară a feței, delimitată de buze. ♢ ~-cască a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care stă nedumerită, neînțelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepăsătoare și distrate. ~-de-lup defect congenital al feței omului, constând dintr-o fisură la buza și gingia superioară, prin care cavitatea bucală comunică cu fosele nazale. ~-n ~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la ~ a) a respira cu greu (de emoție, de oboseală etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mână până la ~ a uita foarte repede. A da cuiva o ~ a săruta pe cineva. 2) (la om și la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana.De-ale ~ii alimente; hrană. A pune (sau a lua) ceva în ~ a mânca puțin. A da și bucățica de la ~ a da și puținul pe care-l are. A-i lua pâinea de la ~ a lipsi de mijloace de existență. A da (cuiva) mură-n ~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe ~a lupului a dispărea fără urmă. A țipa (sau a striga) ca din ~ de șarpe a striga disperat. ~a-leului plantă erbacee decorativă cu flori bilabiate, de diferite culori. ~a-lupului plantă erbacee cu frunze alungite și cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singură dată; îmbucătură. 4) Persoană (membru al unei familii) care trebuie hrănită. 5) Parte a aparatului de vorbire. ♢ A închide (sau a astupa) cuiva ~a a face pe cineva tacă. A tăcea din ~ a nu vorbi. Cu jumătate de ~ fără mare dorință. A lua vorba din ~ a spune ceea ce vrea spună altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) ~a pe dinainte a destăinui ceva involuntar. A avea (sau a fi) ~ spartă a fi prea vorbăreț. A avea o ~ cât o șură a) a avea gură mare; b) a fi guraliv. A fi bun de ~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai ~a de cineva a promite fără se țină de cuvânt. A intra în ~a lumii a fi vorbit de rău. A se pune în ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua după ~a cuiva a acționa după sfatul cuiva. A sări cu ~a la cineva a certa pe cineva. ~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ♢ A nu i se auzi ~a a fi tăcut. A striga (sau răcni, a țipa) cât îl ține ~a, a striga (sau a răcni, a țipa) în ~a mare a striga foarte tare, din răsputeri. A nu avea ~ ( răspundă, vorbească ceva) a nu îndrăzni răspundă sau vorbească. 7) Deschizătură (a unei încăperi, instalații, a unui obiect etc.) prin intermediul căreia se introduce sau se evacuează ceva. ~a cămășii. ~ de canal. ~a beciului. ♢ ~ de foc armă grea de foc. A lega ~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. 8) Loc unde se varsă o apă (curgătoare). ~a râului. ♢ ~ de incendiu gură de apă la care se racordează un furtun pentru a lua apa aflată sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula
gúră (gúri), s.f. – 1. Cavitate din partea anterioară și inferioară a capului omului și animalelor. – 2. Îmbucătură, înghițitură. – 3. Deschizătură prin care (se) intră sau (se) iese (ceva). – 4. Strîmtoare, chei, pas. – 5. Gaură, orificiu. – 6. Gît, gîtlej. – 7. Deschizătură, ochi. – 8. Margine, mal, vad. – 9. Decolteu, răscroială. – 10. Parte a unui rîu, fluviu pe care acesta își varsă apele. – 11. La războiul de țesut, parte de început a pînzei. – 12. Lamă, tăiș, buză. – 13. Ansamblul frînghiilor care asigură echilibrul zmeului. – 14. Organ al vorbirii. – 15. Strigăt, țipăt. – 16. Ceartă, harță. – 17. Vorbă, cuvînt, declarație. – 18. Buză. – 19. Organ prin care se alimentează. – 20. Persoană care trebuie întreținută. – Mr., megl. gură, istr. gurę. Lat. gūla (Pușcariu 745; Candrea-Dens., 772; REW 3910; DAR), cf. it., prov., cat., sp. gola (mil. gora), fr. gueule. Cea mai mare parte a sensurilor sale coincid cu cele ale lui bucca, și sînt proprii limbilor romanice. Cf. lat. med. gula Augusti „initium mensis Augusti”, pe care Bréal, Mél. Soc. Ling., XI (1900), 360 îl interpretează drept „vigilia Augusti”, deși este vorba fără îndoială de sensul lui gulaintrare”. Der. guriță, s.f. (dim. al lui gură; sărutare); guraliv (var. guraliu), adj. (vorbăreț), cu suf. -liu și cu schimbare de suf. ca în sglobiu, bețiv, grijuliu, etc. (după Pușcariu, Dacor., VII, 468 și DAR, de la gură încrucișat cu bg. govorliv, opinie adoptată de Graur, BL, III, 107, care adaugă, pentru a-l explica pe a din rom., altă încrucișare cu bg. mălčalivtaciturn”); guri, vb. (a începe țesătura, învîrtind urzeala sulului de la război); guritor (var. gurar), s.m. (bețișor cu care se fixează urzeala pe sul); gurar, s.m. (muncitor care păzește intrarea unei mine); gurar, s.n. (aftă, spuzeală la colțul gurii); gureș, adj. (vorbăreț, palavragiu); gureșie, s.f. (vorbărie); guran, s.m. (șalău, Lucioperca sandra); gurilățel, adj. (Bucov., cu gura mare); gură-cască, s.m. (prost, nătăfleț). – Din rom. provine bg. guragura-leului, plantă ornamentală”, în rom. gura-leului (Capidan, Raporturile, 219).
GURĂ aftă, bot, bușon, cățea, cioc, cioclonț, ciocomengo, clanță, clempano, cloanță, clonț, cobză, cutia vorbirii, fermoar, flașnetă, flaut, fleancă, fleoarță, flisc, flit, gingie, goarnă, govie, ială, mijă, morișcă, mozgă, muian, muie, muștiuc, muzicuță, ocarină, papacioacă, papagal, papiț, papiță, plisc, pupătoare, pupăză, rât, scuipătoare, teflu, țarcă, țiu, zotcă.
gură, guri s.f. (intl.) instrument folosit la deschiderea caselor de bani.
gúră-bogátă s. m. și f.
gură bogată / spartă expr. 1. persoană vorbăreață. 2. persoană indiscretă.
gúră-cáscă (epitet) s. m. și f.
gură-cască s.m., s.f. persoană distrată / uitucă.
gúră-căscátă (epitet; bot. ) s. f.
gúră-de-lup (med. ) s. f.
gúră-de-lup (tehn. ) s. f., g.-d. art. gúrii-de-lup; pl. guri-de-lup
gură de lup expr. (intl.) instrument metalic pentru forțarea ușilor sau a portierelor.
o gură cât o șură expr. (fig. – d. oameni) gălăgios, cu gură mare.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online - dictionar explicativ roman este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.