GRĂBÍ, grăbesc, vb. IV. Refl., intranz. și tranz. A acționa sau a face pe cineva să acționeze (mai) repede; a-și iuți sau a face să-și iuțească mișcările, mersul. ♦ Tranz. A face ca o treabă, un fenomen etc. să se întâmple, să se săvârșească mai repede; a urgenta, a zori, a iuți, a accelera, a devansa. ♦ Refl. A acționa, a face ceva prea în grabă și fără prea multă chibzuială; a se pripi. – Din bg. grabja (se).

GRĂBÍ vb. 1. a (se) iuți, a (se) zori, (livr.) a (se) alerta, (înv. și pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. și reg.) a (se) păzi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curânda, a (se) sârgui, a (se) sprinteni. (Se ~ să ajungă la timp.) 2. v. precipita. 3. v. zori. 4. a se zori, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. v. accelera. 6. a devansa. (A ~ muncile agricole.) 7. a se pripi. (Te rog să nu te ~ în luarea deciziei.)

A (se) grăbi ≠ a încetini

A grăbi ≠ a încetini, a tempera

A se grăbi ≠ a se mocăi, a zăbovi

grăbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăbésc, imperf. 3 sg. grăbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. grăbeáscă

A GRĂB//Í ~ésc tranz. 1) (acțiuni, procese etc.) A face să se desfășoare într-un ritm mai rapid; a pripi; a accelera; a urgenta; a precipita; a zori. 2) A face să se grăbească. /<bulg. grabja

A SE GRĂB//Í mă ~ésc intranz. 1) A acționa în grabă, prea repede; a se pripi. 2) A-și iuți mersul; a merge în grabă. /<bulg. grabja

grăbí (grăbésc, grăbít), vb. – 1. A face pe cineva să acționeze mai repede, a zori. – 2. (Refl.) A acționa mai repede, a se zori, a da zor. – 3. A forța, a face ceva în mod pripit. Sl. grabiti „a răpi” (Miklosich, Lexicon, 140; Cihac, II, 126; DAR). Sensul din rom. lipsește la toți der. din sl.; pare normal din punct de vedere semantic (cf. lat. rapidus de la rapere), însă este ciudată modificarea, specifică numai rom. Cf. grabă, greblă. Der. grabă, s.f. (iuțeală, zor); degrabă, adv. (rapid; mai degrabă, mai curînd); grăbită, s.f. (Trans., specie de pîine mare); grăbiță, s.f. (aluat de pîine cu care se încearcă cuptorul); grăbitor, s.m. (struguri timpurii); grabnic, adj. (care se grăbește; precipitat; timpuriu; prematur; neprevăzut); negrabnic, adj. (înv., calm); grăbnicie, s.f. (zor).