duduí (-uésc, -ít),
vb. –
1. A
răsuna, a
bubui, a
produce un
zgomot sacadat. –
2. A
alunga, a da
afară cu
zgomot. –
3. A
tremura, a se
înfiora, a
vibra pardoseala ca
urmare a
bătăilor din
picioare. – Var.
dudăi (
numai sensul 2, în Trans.),
durdui.
Creație expresivă, cf.
dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în
loc de
durdui, și acesta din mag.
dördülni, care la rîndul lui este tot o
creație expresivă. – Der.
duduială, s.f. (
zgomot sacadat);
duduit, s.n. (
zgomot sacadat);
duduitură, s.f. (
zgomot sacadat);
duduruz, s.m. (
țărănoi,
mojic);
sgudui, vb. (a
scutura, a
cutremura, a
face să
tremure), care este în
locul lui *
sdudui, cu
s- expresiv, cf.
(s)fărîma (cuvîntul se
consideră în
general de
origine necunoscută; în
legătură cu
scotoci după Cihac, II, 343, și cu
gepid.
*skudojan, germ.
schütten, după Scriban;
ambele ipoteze sînt
neverosimile);
sguduială, s.f. (
scuturătură);
sguduit, s.n. (
scuturătură);
sguduitură, s.f. (
scuturătură);
sguduitor, adj. (care
înfioară).