DÚCE1, duc, vb. III
I. Tranz.
1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc și al pune în altul. ♢ Expr.
a duce (pe cineva)
la groapă = a conduce un mort la locul de înmormântare.
2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ♢ Expr.
A duce (pe cineva)
cu vorba (sau
cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a înșela (pe cineva) făcându-i promisiuni mincinoase. (Fam.)
A duce (pe cineva)
cu zăhărelul (sau
de nas,
cu cobza, cu preșul) = a înșela, a amăgi (cu promisiuni mincinoase).
A se lăsa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lăsa cuprins, copleșit de gânduri.
A-l duce pe cineva gândul (sau
mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (să facă ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat.
3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva;
p. ext. a apropia de cineva sau ceva.
Duce lingura la gură.
4. A transmite vești,
vorbe,
răspunsuri, salutări etc.
5. A-și petrece viața, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi. ♢ Expr.
A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o ține în...
A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trăit, a fi pe moarte.
6. A îndura, a suporta, a răbda, a suferi. ♢ Expr.
A duce grija (cuiva sau a ceva) =
a) a fi îngrijorat să nu (i) se întâmple ceva rău;
b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva).
A(-i) duce dorul =
a) a-i fi dor de cineva;
b) a fi dornic de ceva, a simți lipsa unui lucru.
7. A purta războaie,
lupte, tratative etc.
8. A depune, a presta o muncă. ♢ Expr.
A (o) duce la capăt (sau
la îndeplinire, la bun sfârșit) = a îndeplini (în bune condiții) ceva.
9. A trage, a trasa linii.
II. Refl.
1. A merge, a se deplasa, a se mișca, a pleca undeva sau către cineva. ♢ Expr.
A se duce drept (sau
într-un suflet, glonț, pușcă, întins)= a merge undeva repede, fără ocol. (Pop.)
A se duce după cineva = a se mărita.
A se tot duce = a merge fără încetare.
A se duce cu Dumnezeu (sau
în plata, în știrea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate,
oriunde.
A se duce de râpă = a se prăpădi, a se distruge; a se cheltui; a decădea.
Du-te-ncolo! = exclamație prin care se exprimă neîncrederea față de ceea ce spune cineva. (În imprecații)
Du-te (sau
ducă-se) dracului! (Substantivat)
Du-te-vino = mișcare continuă (și intensă) încoace și încolo. (Pop.)
Ducă-se pe pustii =
a) dracul;
b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fără țintă). ♦ A pluti pe apă sau a zbura în aer.
2. (Despre vești, zvonuri etc.) A se răspândi, a se împrăștia.
3. Fig. A trece; a dispărea.
4. A muri; a se sfârși.
III. Intranz. A rezista la... – Lat
ducere.
