dúbă (dúbe),
s.f. –
1. Ambarcație,
luntre făcută dintr-un
trunchi de
copac scobit. –
2. Ciubăr de
lemn. –
3. (Trans.)
Vas pentru fructe, din
coajă de
cireș. –
4. Pușcărie,
temniță. –
5. Vehicul închis, cu
gratii, cu care se
transportă deținuții. –
6. (Trans.)
Instrument muzical rustic. Sl.
dyba „
trunchi” (Cihac, II, 95), cf. rut.,
rus.
dub „
stejar;
luntre”, sb.
dubak „dubă,
vehicul”.
Pentru evoluția semantică, cf.
definitie/drâng">drîng; la
sensul de „
temniță” s-a
ajuns plecîndu-se de la
butucul de care
erau legați,
deținuții,
pol.
dyby (cf. Bogrea,
Dacor., I, 263), sau sl.
dyba, de unde
dibă, s.f. (
butuc). Cf.
definitie/dâmb">dîmb, dumbravă. Der.
dubăi, vb. (Trans., a cînta la
dubă);
dubas, s.n. (Mold.,
barcă pescărească;
ponton), din
rus.
dubas, cf. tc.
duba „
ponton”;
dubăsar, s.m. (Mold.,
pontonier).