drept (-eáptă),
adj. –
1. Direct, care
merge de la un
punct la
altul fără ocol. –
2. Care are o
poziție verticală. –
3. Întemeiat,
justificat. –
4. Legitim,
autentic. –
5. Situat în
partea dreaptă. –
6. (Adv.)
Direct,
fără ocolișuri. –
7. (Adv.)
Deschis,
sincer. –
8. (Adv.)
Tocmai,
întocmai,
exact. –
9. (Prep., înv.)
Pentru. –
10. (Prep.) În
loc de. – Var. (înv.)
derept. Mr.
(a)direptu, dreptu, megl.
dirept. Lat. *
derectus, în
loc de
dῑrectus (Pușcariu 550;
Candrea-
Dens., 513; REW 2648); cf.
alb.
d(ë)retjë (Philippide, II, 640), it.
d(i)ritto, prov.
dre(i)t, fr.
droit, sp.
derecho. Este
dublet de la
drit, s.n. (înv., Mold.,
drept,
jurisprudență), din it.
dritto. Der.
drept, s.n. (
totalitatea regulilor și
normelor juridice care
reglementează relațiile sociale într-un
stat, în toate
accepțiile sale);
dreptul, s.m.
art. (
piciorul drept);
dreapta, s.f.
art. (
mîna dreaptă;
direcția spre dreapta;
aripa dreaptă a unei
adunări);
dirip, prep. (Trans.,
pentru; în
dreptul, în
fața);
dreptar, s.n. (
echer,
riglă;
piuliță care
reglează viteza roții la
moara de grîu), după Cihac, I, 82 și
Candrea-
Dens., 514,
ar proveni din lat. *
directārium,
dar mai
probabil este un der.
intern, cu suf. -
ar;
dreptate (var. înv.
direptate, mr.
(a)ndriptate), s.f. (
justiție;
rațiune;
legalitate,
legitimitate; înv.,
drept; înv.,
tribunal; Arg.,
minister fiscal), der. de la
drept ca
bunătate de la
bun (*
dreptaate ›
dreptate; după Pușcariu,
Conv. Lit., XXXIX, 63 și Pușcariu 551, de la un lat. *
direc(ti)tatem, ceea ce nu pare
posibil);
dreptăți, vb. (
rar, a da
dreptate, a
face dreptate);
dreptăție, s.f. (înv.,
justiție,
echitate);
îndreptăți, vb. (a da
dreptate, a
face dreptate; a
autoriza, a da
dreptul; refl., a se
justifica, a se
apăra);
îndritui, vb. (Mold., a
autoriza, a
permite, a
îngădui),
format pe
baza lui
drit;
nedrept, adj. (
injust);
nedreptate, s.f. (
injustiție);
nedreptăți, vb. (a
face o
nedreptate). Cf.
drege,
îndrepta. Comp.
dreptunghiu, s.n. (
patrulater cu toate
unghiurile drepte și
laturile opuse egale),
traducere a fr.
rectangle;
dreptunghiular, adj. Din
rom.
provine mag.
dreptál (Edelspacher 13), și bg. (
rar)
draptăno (Capidan,
Raporturile, 229).