Definitia două definitie DEX Online, dictionar roman

a fi taler cu două fețe

expr. a fi ipocrit / fățarnic.

Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane | definitia două

a juca la două capete

expr. (pub.) a fi oportunist; a se alia / a încheia înțelegeri cu parteneri ireconciliabili între ei.

Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane | definitia două

DE DÓI

s. breaza (art.), ungureasca (art.), ca-la-Breaza. (~ este un dans popular.)

Dictionar: Dictionar de sinonime | definitia două

de doi bani / trei lulele

expr. (peior.) 1. ieftin. 2. de calitate inferioară.

Dictionar: Dictionar de argou al limbii romane | definitia două

DOI, DÓUĂ

num. card. Număr având în numărătoare locul între unu și trei și indicat matematic prin cifrele 2 și II. ♢ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ♢ Loc. adv. În (sau din) două vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fără multă vorbă. La doi pași = aproape. ♢ Expr. (Fam.) (A spune) două vorbe și-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în puține cuvinte. (Fam.) În doi timpi și trei mișcări = foarte repede, imediat. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ♢ (Intră în componența num. adverbial) A venit de două ori. ♢ (Intră în componența num. distributiv) Plecau câte doi. ♢ (Substantivat) Trei de doi. ♢ Loc. adv. În (sau pe din) două = în două bucăți, în două părți (egale). În (sau pe din) două cu... = amestecat (în părți egale) cu altceva. Una-două = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu două = (în construcții negative) cu ușurință, repede. Nici una, nici două = pe neașteptate; imediat. Din două una sau una din două = ori una, ori alta; ori..., ori... ♢ Expr. Una și cu una fac două = fără vorbă multă; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) două = a nu scoate o vorbă; a tăcea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câțiva. ♦ (Substantivat) Cifră care indică numărul definit mai sus. A scris un doi pe tablă. – Lat. *dui, duae.

Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98 | definitia două

doi

num. m., f. dóuă

Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane | definitia două

DOI¹

m. 1) Număr constând din două unități. ~ înmulțit cu ~. 2) Cifra 2 sau II. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. dui, duae

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia două

DOI² dóuă

num. card. 1) Unu plus unu. ~ copaci. Două mere. ♢ În ~ timpi și trei mișcări foarte repede. Nu face nici două parale nu are nici o valoare. A nu scăpa cu una cu două a nu scăpa ușor. Din două una (sau una din două) ori una, ori alta; ori așa, ori așa. Nici una, nici două repede, fără a sta pe gânduri. A nu putea lega două vorbe (sau cuvinte) a fi redus, mărginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae

Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX | definitia două

dói (-óuă),

num. – Număr într unu și trei. – Mr. doi, dao, megl. doi, două, istr. doi, do. Lat. dui, f. duae (Pușcariu 540; Candrea-Dens., 503; REW 2798); cf. it. due (v. it. dui, piem. doui, duoe), prov. dui, duas, fr. deux, cat., sp. dos, port. dous, duas. – Der. al doilea, num.; douăzeci, num.; doime, s.f. (jumătate); îndoi, vb. (a duplica; a dubla; a îndoi; a se îndoi; a oscila); îndoială, s.f. (nesiguranță; oscilație); îndoielnic, adj. (nesigur; incert); îndoință, s.f. (înv., îndoială); îndoios, adj. (nesigur); neîndoios, adj. (sigur, cert); îndoit, adj. (de două ori mai mult; dublu; îndoit; oscilant, nesigur); îndoiciune, s.f. (înv., îndoială); îndoitură, s.f. (încovoiere; cotitură); desdoi, vb. (a desfășura, a întinde); adăurat, adj. (Banat, nou, recent), de la adăoară ‹ a doua oară.

Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER | definitia două