DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s.f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ♢ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energie. II. S.f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ♢ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique.

DINÁMIC, -Ă, dinamici, -ce, adj., s.f. I. Adj. 1. (Mec.) De mișcare, de forță; privitor la mișcare, la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune, activ; care este în continuă (și intensă) mișcare, evoluție; care se desfășoară rapid. ♢ Verb reflexiv dinamic = verb reflexiv care exprimă o acțiune ce se face cu participarea intensă sau cu un interes special din partea subiectului. El se gândește. Ea își amintește. ♦ (Despre oameni) Care dovedește forță vitală, putere de a se afirma și de a acționa; energie. II. S.f. 1. Parte a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor ținând seama de masele lor și de forțele care se exercită asupra lor. 2. (Tehn.) Raport între valorile maxime și minime ale unui semnal. 3. Dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăție de mișcare. ♢ Dinamica populației = totalitatea schimbărilor (cantitative) care au loc în cadrul unei unități de populație. – Din fr. dynamique.

DINÁMIC adj. 1. activ. (Un temperament ~.) 2. v. energic.

DINÁMIC adj. 1. activ. (Un temperament ~.) 2. v. energic.

Dinamic ≠ static, fix, stabil, imobil

Dinamic ≠ static, fix, stabil, imobil

dinámic adj. m., pl. dinámici; f. sg. dinámică, pl. dinámice

dinámic adj. m., pl. dinámici; f. sg. dinámică, pl. dinámice

DINÁMI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de dinamică; propriu dinamicii. Electricitate ~că. Procedeu ~. 2) Care vădește mișcare continuă; cu proprietatea de a se mișca permanent. Alternanță ~că. 3) (despre persoane) Care manifestă multă forță vitală; cu spirit de acțiune pronunțat; activ. /<fr. dynamique

DINÁMI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de dinamică; propriu dinamicii. Electricitate ~că. Procedeu ~. 2) Care vădește mișcare continuă; cu proprietatea de a se mișca permanent. Alternanță ~că. 3) (despre persoane) Care manifestă multă forță vitală; cu spirit de acțiune pronunțat; activ. /<fr. dynamique

DINÁMIC, -Ă adj. 1. De mișcare și de forță, referitor la mișcare și la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune; activ. ♦ (Fig.) Energic, întreprinzător. [Cf. fr. dynamique, it. dinamico].

DINÁMIC, -Ă adj. 1. De mișcare și de forță, referitor la mișcare și la forță. 2. Plin de mișcare, de acțiune; activ. ♦ (Fig.) Energic, întreprinzător. [Cf. fr. dynamique, it. dinamico].

DINÁMIC, -Ă I. adj. 1. referitor la mișcare, la forță. 2. plin de mișcare, de forță; activ. ♢ (fig.; despre oameni) energic, întreprinzător. II. s. f. 1. parte a mecanicii care studiază mișcarea corpurilor și forțele care acționează asupra lor. 2. proces de dezvoltare a unor fenomene sub acțiunea anumitor factori; mișcare, schimbare. o ă populației = totalitatea schimbărilor cantitative suferite de o populație. 3. totalitatea noțiunilor legate de intensitatea sonorității muzicale. ♢ disciplină care studiază aceste noțiuni. 4. (tehn.) raport între valorile maxime și cele minime ale unui semnal. (< fr. dynamique)

dinámică s. f., g.-d. art. dinámicii

DINÁMIC//Ă f. 1) Ramură a mecanicii care se ocupă cu studiul mișcării corpurilor în raport cu forțele ce o condiționează. 2) Proces de evoluție a unui fenomen; schimbare continuă. ~a relațiilor sociale. 3) biol: ~a populației totalitate a schimbărilor cantitative suferite de o populație de plante sau de animale. /<fr. dinamique

DINÁMICĂ s.f. 1. Ramură a mecanicii care studiază legile mișcării corpurilor și forțele care acționează asupra lor. 2. Procesul de dezvoltare a unor fenomene sub acțiunea anumitor factori; mișcare, schimbare. 3. Ansamblul nuanțelor utilizate în muzică, tot ce se referă la intensitatea (forța) emiterii sunetelor. [< fr. dynamique, cf. gr. dynamis – forță].