definiția destepti definiție dex

băiat deștept

expr. (deț.) 1. deținut care își procură în permanență țigări, alimente, obiecte de uz personal. 2. deținut protejat de gardieni.

DEȘTÉPT, DEȘTEÁPTĂ,

deștepți, deștepte, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – Lat. de-excitus.

DEȘTÉPT

adj. 1. v. treaz. 2. v. sculat. 3. v. inteligent. 4. v. spiritual. 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemânatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugăreț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om deștept.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, înțelept. (O faptă deșteaptă.)

Deștept

≠ adormit, bleg, chiomb, mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, nerod, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, zevzec, nepriceput

deștépt

adj. m., pl. deștépți; f. sg. deșteáptă, pl. deștépte

DEȘT//ÉPT ~eáptă (~épți, ~épte)

1) și substantival Care vădește deșteptăciune; cu capacități intelectuale deosebite; inteligent. 2) iron. Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; hâtru; viclean; șiret; șmecher. 3) rar Care nu doarme; treaz. /<lat. deexcitus

deștept, -eaptă

, deștepți, -te s.m., sf., adj. (iron., peior.) prost, nerod.

DEȘTEPTÁ,

deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-excitare.

DEȘTEPTÁ

vb. 1. v. trezi. 2. v. suscita.

DEȘTEPTÁ

vb. v. însufleți, învia, scula.

A (se) deștepta

≠ a (se) culca, a adormi

A se deștepta

≠ a adormi

deșteptá

vb., ind. prez. 3 sg. și pl. deșteáptă; conj. prez. 3 sg. și pl. deștépte

A DEȘTEPTÁ deștépt

tranz. A face să se deștepte. /<lat. deexcitare

A SE DEȘTEPTÁ mă deștept

intranz. 1) (despre persoane) A trece de la starea de somn la cea de veghe; a se trezi; a se scula. 2) A reveni (dintr-o stare de letargie, de reverie etc.) la starea de sesizare conștientă a vieții; a se trezi. 3) (despre natură) A începe un nou ciclu de vegetație; a reveni la viață. 4) fig. (despre sentimente, dorințe, idei etc.) A începe să capete contururi precise; a se înfiripa; a înmuguri; a încolți. 5) (despre persoane) A deveni conștient; a ajunge să înțeleagă realitatea. 6) A deveni (mai) deștept; a căpăta mai multă inteligență. /<lat. deexcitare

deșteptá (deșteptát, deșteptát),

vb. – 1. A trezi. – 2. A însufleți, a înviora, a stimula. – Mr. dișteptu; dișteptare, megl. diștet, diștitari. Lat. dĭspectāre „a deschide ochii”. Rezultatul rom., în mod normal *dișpept, a suferit o asimilație, aceeași ca în așpept › aștept. Semantismul este normal, dacă se pleacă de la sensul „a deschide ochii”, care apare în lat. și care este firesc, astfel încît dĭspectāre nu este altceva decît un frecventativ de la dĭspĭcĕre „a deschide ochii și a începe să vadă”. Această der. a fost deja indicată de Candrea, Rom., XXXI, 307, dar nu a fost acceptată și pînă la urmă a fost abandonată chiar de autor, din motive pe care nu le înțelegem. A influențat poate în lipsa ei de succes conștiința diferenței semantice prea mari între rezultatul rom. și reprezentanții romanici ai lui dĭspectāre (it. dispettare, cat. despitar, sp. despechar), toți cu sensul de „a provoca supărare”. Acest criteriu, totuși, nu pare suficient, întrucît der. romanici sînt mai puțin clari decît rom., și este mai probabil să provină direct din despĭcĕre, prin intermediul part. despectus (Parti 374; Corominas, II, 153). Este adevărat că s-a semnalat în rom. un corespondent despeta, vb. (a supăra, a necăji), care ar reprezenta același etimon (Lacea, Dacor., IV, 777; REW 2579); dar, pe de o parte, acest cuvînt lipsește în toate dicționarele rom., ne este necunoscut și pînă la un anume punct este îndoielnic, iar pe de altă parte, paralelismul cu aștepta demonstrează că rezultatul rom. al lui dĭspectāre nu putea fi despeta. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din lat. *deexpergĕre (Cihac, I, 77; Lambrior, Rom., VII, 92) sau lat. *dĭsperrĕctāre (Tiktin), la fel de dificil fonetic; din lat. *deexcĭtāre (Pușcariu 528; REW 2515; Candrea-Dens., 494; Iordan, Dift., 49; Pascu, I, 76; Densusianu, GS, II, 8; Candrea; Scriban), al cărui fonetism nu se înțelege la rîndul lui. Der. deștept, adj. (ager; inteligent, isteț, pătrunzător), a cărei formație este puțin clară, dar care derivă probabil direct de la dispectus, part. de la dispĭcere (după autorii menționați, din lat. *deexcĭtus); deșteptăciune, s.f. (inteligență, pătrundere); deșteptător, adj. (care deșteaptă).