corn (-oárne), s.n. –
1. Fiecare din cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. –
2. Instrument muzical de suflat. –
3. Obiect, vas din corn. –
4. Materie cornoasă. –
5. Simbol al călcării credinței conjugale. –
6. Parte a plugului. –
7. Dinte al furcii. –
8. Braț al crucii. –
9. Produs de panificație în formă de semilună. –
10. Semilună. –
11. Vîrful unei stele. –
12. Colț,
ungher,
margine. –
13. Punct cardinal. –
14. Aripă de oaste. –
15. Capăt,
extremitate. –
16. Bucată, codru de pîine. –
17. Vîrf de pălărie. –
18. Filacteriu. –
19. (Înv.)
Putere,
stăpînire,
imperiu. –
20. (Banat)
Prost,
nătîng. – Mr.,
istr.
cornu, megl.
corn. Lat.
cǒrnu (Pușcariu 400;
Candrea-Dens.,
394; REW 2240; DAR); cf. it.
corno,
prov.,
cat.
corn, fr.
cor(ne), sp.
cuerno, port.
corno. Sensul 4 este sing.
tantum, 5 pl.
tantum. Pl.
coarne servește numai pentru sensurile 1, 5, 6 și 7; în celelalte cazuri, se folosește pl.
cornuri, și în ultimul,
corni, m. Der.
cornuleț, s.m. (plantă, Ceratocephalus orthoceras);
cornuță, s.f. (plantă, Xanthium spinosum);
corniță s.f. (cornuleț;
minciună,
exagerare;
coc; corn de cerb; varietate de struguri);
corniț, s.n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brînză);
cornaci,
adj. (cu coarne);
cornaci, s.m. (plugar care ține coarnele plugului; plantă acvatică, Trapa natans; diavolul);
cornac, s.m. (bondar);
corneci, s.m. (bondar; corn pentru praf de pușcă);
coarneș,
adj. (încornorat, cu coarne);
goarneș,
adj. (cu coarne; varietate de struguri);
cornea, s.m. (diavolul);
cornici, s.m. (persoană care ține coarnele plugului);
cornișor, s.m. (Arg., bou);
cornos,
adj. (cu coarne;
dur, tare);
cornovină, s.f. (Banat, om prost);
cornuros,
adj. (ascuțit, cu vîrf);
cornorat (var.
încornorat),
adj. (cu coarne;
ascuțit,
crestat;
exagerat,
imposibil, evident fals);
(în)cornorat, s.m. (diavolul);
cornut, s.m. (care are coarne; prost);
corni, vb. (a pune bîrnele care alcătuiesc colțul unei clădiri);
încorna, vb. (a alcătui colțul unei construcții; a pune coarne);
cornar, s.m. (vînzător de cornuri,
chifle; plugar care ține coarnele plugului;
înv., perceptor care strîngea darea pe vite);
cornar, s.m. (plug cu un singur corn; stîlp care alcătuiește colțul unei construcții);
cornărie, s.f. (plăcintărie);
cornări, vb. (a răni cu coarnele; a pune coarne; a ține coarnele plugului; a alcătui colțul unei construcții;
înv., a strînge, darea pe vite;
refl., a-și rupe un corn);
cornărit, s.n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vîndut la tîrg, impusă în Moldova de Antioh Cantemir, în 1706);
cornat,
adj. (cu coarne);
cornățel, s.m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidentă încrucișarea cu
corn „plantă”;
cornățar, s.m. (insectă, Naucornis cinicoides);
cornișor, s.n. (colț; plantă);
încornora, vb. (a pune coarne). Der. neol.
cornalină, s.f., din fr.;
cornee, s.f., din fr.;
cornet, s.n. (coarne de animal; instrument muzical; hîrtie răsucită în formă de corn; lame osoase în formă de cornet situate pe pereții celor două nări), din fr.;
cornet, s.m. (goarnă), din fr.
cornette, în parte prin intermediul rus. sau pol.
kornet, cf. germ.
Kornett;
cornist, s.m. (trompetist), din fr.
corniste;
cornișe, s.f., din fr.
corniche, cu dubletele
corniz, s.n. (rindea), din bg.
korniz, și acesta din germ.
Karnies (DAR); și
corniză, s.f. (vergea de draperie), din același cuvînt german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj.
cornut, considerat în general ca reprezentant direct al lat.
cornūtus (Pușcariu 405;
Candrea-Dens.,
397; REW 2242; DAR), cf. it.
cornuto,
prov.,
cat.
cornut, sp.,
port.
cornudo), pare a explica alb.
kërrutë (Philippide, II, 639), ca și ngr. ϰορούτα,
rut.
hornuta,
slov.,
ceh.
kornuta,
ceh.
kurnota,
pol.
kurnuty (Candrea,
Elemente,
400; Berneker 573).