CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta(cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală: a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn¹ (I 2) sau în formă de corn¹ (I 1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundenței = simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn¹ (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părților unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn¹ (I 1). ♦ Corn¹ (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosită în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unur formații anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar, când are forma de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

CORN², corni, s.m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene și cu fructe roșii comestibile, ale cărui frunze se întrebuințează la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus.

CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta(cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală: a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn¹ (I 2) sau în formă de corn¹ (I 1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundenței = simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn¹ (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părților unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn¹ (I 1). ♦ Corn¹ (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosită în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unur formații anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar, când are forma de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

CORN¹, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatările cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obrăznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a înșela, a amăgi (pe cineva), a-i impune (cuiva) voința. A se lua în coarne cu cineva = a se încăiera, a se lua la harță. A-și arăta coarnele = a-și manifesta răutatea, dușmănia. A căuta(cuiva) în coarne sau a căuta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a răsfăța. A pune coarne = a călca credința conjugală: a înșela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile și vizuale ale melcului; fiecare dintre cele două excrescențe chitinoase de lângă ochii unor cărăbuși. 2. (La sg.) Substanță chitinoasă din care sunt constituite coarnele¹ (I 1) animalelor (folosită pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Și în sintagma corn de vânătoare) Instrument de suflat, folosit la vânătoare sau pentru chemări, semnalizări etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alamă sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dublă. 4. Obiect făcut din corn¹ (I 2) sau în formă de corn¹ (I 1), în care se păstrează praful de pușcă, sarea etc.; p. ext. conținutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundenței = simbol al belșugului, reprezentat printr-un vas în formă de corn¹ (I 1), umplut cu fructe și cu flori. 5. Produs de panificație din făină albă, de mici dimensiuni și în formă de semilună. 6. (La pl.) Nume generic dat părților unor construcții, organe de mașini, unelte etc. în formă de corn¹ (I 1). ♦ Corn¹ (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pană de gâscă prin care se scurge huma colorată, folosită în ceramica populară pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire dată unur formații anatomice cu aspect de corn¹ (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul și în ultimul pătrar, când are forma de seceră. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secară = ciupercă parazită care trăiește în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boală provocată de această ciupercă și manifestată prin apariția în spic a unor formații tari, negricioase, întrebuințate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colț, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripă de oaste, de tabără. III. (La pl.) Căpriorii casei. – Lat. cornu.

CORN s. 1. (înv.) trompă. (~ de vânătoare.) 2. (BIS.) filacteră, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. (FITOP.) cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boală a secarei.)

CORN s. v. aripă, capăt, căprior, coastă, colț, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, rădașcă, răgace.

CORN s. v. aripă, capăt, căprior, coastă, colț, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, rădașcă, răgace.

CORN s. 1. (înv.) trompă. (~ de vânătoare.) 2. (BIS.) filacteră, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. (FITOP.) cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boală a secarei.)

CORN s. v. aripă, capăt, căprior, coastă, colț, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, rădașcă, răgace.

CORN s. 1. (înv.) trompă. (~ de vânătoare.) 2. (BIS.) filacteră, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. (FITOP.) cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boală a secarei.)

corn (bot., muz.) s. m., pl. corni

corn (de animale, de instrumente) s. n., pl. coárne

corn (franzeluță, recipient, colț, instrument-semnal de vânătoare) s. n., pl. córnuri

CORN³ ~i m. Instrument muzical de suflat constând dintr-o combinație de tuburi cilindrice și conice de metal. ♢ ~ englez instrument muzical de suflat asemănător cu oboiul. /<lat. cornu

CORN⁴ ~i m. Arbust (mai rar arbore mic) cu lemnul foarte tare, cu flori galbene și cu fructe roșii, comestibile. /<lat. cornus

CORN¹ coárne n. 1) Excrescență dură de diferite forme, pară sau impară, care crește pe capul unor mamifere. ♢ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-și arăta coarnele a) a se posta în poziție de apărare; a se pune în gardă; b) a-și da pe față firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai deștept, mai răsărit. A se lua în coarne cu cineva a întra în conflict, a se încăiera cu cineva. A pune cuiva funia în coarne a-l face pe cineva să acționeze contrar voinței sale; a-l supune. A pune coarne a înșela (în căsnicie). 2) Substanță osoasă din care sunt constituite excrescențele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele două antene de pe capul unor vietăți mici. Coarnele melcului. Coarnele cărăbușului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau părți ale acestora care au formă de semicerc. ♢ De la coarnele plugului de la țară; din pătura țărănească. /<lat. cornu

CORN² ~uri n. 1): ~ul abundenței (sau belșugului) corn cu fructe și flori simbolizând belșugul. 2) Franzeluță în formă de semicerc. 3):~ul lunii luna în prima și în ultima fază, când se aseamănă cu o seceră. 4) :~ul-secarei ciupercă parazită la unele cereale. /<lat. cornu

corn s.n. (reg.) rachiu de secară; secărică.

corn s.n. (reg.) rachiu de secară; secărică.

corn (-ni), s.m. – Arbust (Cornus mas). – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cornus (Pușcariu 401; Candrea-Dens., 396; REW 2241; DAR); cf. sp. cornizo. – Der. coarnă, s.f. (fructul cornului); cornet, s.n. (pădure de corn); corniș, s.n. (cornet); cornișor, s.m. (plantă, Lycopodium clavatum, Lycopodium annotinum).

corn (-oárne), s.n. – 1. Fiecare din cele două excrescențe de pe osul frontal al rumegătoarelor. – 2. Instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasă. – 5. Simbol al călcării credinței conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Braț al crucii. – 9. Produs de panificație în formă de semilună. – 10. Semilună. – 11. Vîrful unei stele. – 12. Colț, ungher, margine. – 13. Punct cardinal. – 14. Aripă de oaste. – 15. Capăt, extremitate. – 16. Bucată, codru de pîine. – 17. Vîrf de pălărie. – 18. Filacteriu. – 19. (Înv.) Putere, stăpînire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, nătîng. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Pușcariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne servește numai pentru sensurile 1, 5, 6 și 7; în celelalte cazuri, se folosește pl. cornuri, și în ultimul, corni, m. Der. cornuleț, s.m. (plantă, Ceratocephalus orthoceras); cornuță, s.f. (plantă, Xanthium spinosum); corniță s.f. (cornuleț; minciună, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); corniț, s.n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brînză); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s.m. (plugar care ține coarnele plugului; plantă acvatică, Trapa natans; diavolul); cornac, s.m. (bondar); corneci, s.m. (bondar; corn pentru praf de pușcă); coarneș, adj. (încornorat, cu coarne); goarneș, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s.m. (diavolul); cornici, s.m. (persoană care ține coarnele plugului); cornișor, s.m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovină, s.f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascuțit, cu vîrf); cornorat (var. încornorat), adj. (cu coarne; ascuțit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (în)cornorat, s.m. (diavolul); cornut, s.m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune bîrnele care alcătuiesc colțul unei clădiri); încorna, vb. (a alcătui colțul unei construcții; a pune coarne); cornar, s.m. (vînzător de cornuri, chifle; plugar care ține coarnele plugului; înv., perceptor care strîngea darea pe vite); cornar, s.m. (plug cu un singur corn; stîlp care alcătuiește colțul unei construcții); cornărie, s.f. (plăcintărie); cornări, vb. (a răni cu coarnele; a pune coarne; a ține coarnele plugului; a alcătui colțul unei construcții; înv., a strînge, darea pe vite; refl., a-și rupe un corn); cornărit, s.n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vîndut la tîrg, impusă în Moldova de Antioh Cantemir, în 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornățel, s.m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidentă încrucișarea cu corn „plantă”; cornățar, s.m. (insectă, Naucornis cinicoides); cornișor, s.n. (colț; plantă); încornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalină, s.f., din fr.; cornee, s.f., din fr.; cornet, s.n. (coarne de animal; instrument muzical; hîrtie răsucită în formă de corn; lame osoase în formă de cornet situate pe pereții celor două nări), din fr.; cornet, s.m. (goarnă), din fr. cornette, în parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s.m. (trompetist), din fr. corniste; cornișe, s.f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s.n. (rindea), din bg. korniz, și acesta din germ. Karnies (DAR); și corniză, s.f. (vergea de draperie), din același cuvînt german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat în general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Pușcariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kërrutë (Philippide, II, 639), ca și ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).

a căuta în coarne expr. a răsfăța (pe cineva.)

a împunge cu cornu’ expr. (er. – d. bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

BĂLIGAR-CU-CÓRN s. v. caraban, nasicorn.

BĂLIGAR-CU-CÓRN s. v. caraban, nasicorn.

BĂLIGAR-CU-CÓRN s. v. caraban, nasicorn.

COARNE-DE-MÁRE s. pl. v. roșcovă.

corn-de-secáră v. córnul-secarei

corn-de-secáră v. córnul-secarei

corn-de-secáră v. córnul-secarei

cornu’ burții expr. (livr.) penis.

CORNUL-CÁPREI s. v. roșcovă.

CORNUL-CÁPREI s. v. roșcovă.

CORNUL-CÁPREI s. v. roșcovă.

córnul-cáprei (vânt, varietate de ardei) s. n. (sil. -prei)

Córnul-Cáprei (astron.) s. pr. n. (sil. -prei)

córnul-cáprei (vânt, varietate de ardei) s. n. (sil. -prei)

Córnul-Cáprei (astron.) s. pr. n. (sil. -prei)

CORNUL-DRÁCULUI s. v. barba-popii.

CORNUL-DRÁCULUI s. v. barba-popii.

CORNUL-DRÁCULUI s. v. barba-popii.

córnul-drácului (bot.) s. n.

córnul-drácului (bot.) s. n.

CORNUL-SÁLCEI s. v. brâncă.

CORNUL-SÁLCEI s. v. brâncă.

CORNUL-SÁLCEI s. v. brâncă.

córnul-secárei/corn-de-secáră (bot.) s. n.

córnul-secárei/corn-de-secáră (bot.) s. n.