cófă (cófe),
s.f. –
1. (Trans., înv.)
Strachină,
blid. –
2. Găleată de
lemn. –
3. Măsură de
capacitate înv.,
pentru lichide, în
valoare de 1,33
litri. – Mr.
cofă, megl.
covă. Cuvînt care
apare în
multe limbi, pare a fi
intrat în
rom. pe mai
multe căi în
același timp; bg., sb.
kova, kofa, ngr. ϰάφα „
coș”, tc.
kova,
alb.
kofé, rut., mag.
kofa. Pare a fi
vorba de gr. ϰάφινος, de unde
arab.
quffa și de
aici lat.
med., sp.
cofa, it.
coffa (Battisti, II, 1002), germ.
Kufe (
săs.
Kof). În
rom.
poate proveni din bg., sb. sau mag., sau din toate
trei dintr-o dată. Pare cuvînt
identic cu
cof, s.n. (
albie,
coastă,
parte),
puțin folosit; cf. și
cofer, s.n. (
găleată,
coș de
nuiele;
polonic;
mistrie), pe care
DAR îl pune în
legătură cu germ.
Küfer. Cf.
cufăr. Der.
cofar, s.m. (
persoană care
face sau
vinde găleți), după
ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492,
provine din mag.
kufár;
cofări, vb. (a
vinde cu
bucata, mai
ales alimente);
cofăriță, s.f. (
femeie care
vinde fructe de
pădure);
cofaș, s.m. (Munt.,
mincinos,
înșelător)
trebuie explicat prin
expresia a prinde cu cofa „a
descoperi minciunile cuiva”,
a duce cu cofa „a
amăgi” (
explicația din
DAR, plecîndu-se de la
cofar, pare
greșită);
covă, s.f. (
borcan,
cană),
provine din tc., ca și în megl.