coc (cocuri),
s.n. –
1. Chiflă. –
2. Pieptănătură cu
părul strîns la
ceafă,
conci.
Formație expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat.
coccum (de unde mr.
cocă „
fruct”
Pascu, I, 69, megl.
cocă „
cap”),
alb.
kok(jë) „
cap”,
sard.
kokka „pîine
rotundă”), sp.
coco „
larvă;
mărgea din
mătănii”, etc.
Pentru mai
multe ex., cf.
DAR; Lacea,
Dacor., II, 623;
Iordan,
BF,
VI, 150);
coacăză. Este mai
puțin probabilă der. din fr.
coque „coc” (Schuchardt,
ZRPh., XXVI, 323;
DAR). Cf. și REW 2009. Der.
cocă, s.f. (
cocoloș făcut din pîine;
chiflă;
aluat;
păpușă;
copil), cf. it.
coccolo „
copil”, cuvînt din
limbajul copiilor, care
circulă și în
forma diftongată coacă;
cocuță, s.f. (
chiflă;
copil);
cocoli (var.
gogoli), vb. (Olt., a
frămînta aluatul pentru a
face prăjituri; a
răsfăța, a
alinta; a răzgîia; a
înfofoli), cu suf.
expresiv -li (
Graur,
BL, IV, 92), cf. it.
coccolarsi „a
face nazuri”, Rovigo,
cuculío „
mîngîi”;
cocoleală, s.f. (
acțiunea de a
frămînta aluat;
acțiunea de a
răsfăța);
cocoloș, s.n. (
bulgăre,
boț;
bilă,
bulgăre,
grunz;
știulete de
porumb;
cucui) din cuvîntul
anterior, cu suf.
-oș;
cocoloși, vb. (a
mototoli, a
face cocoloș; a
răsfăța, a răzgîia; a
înfofoli; a strînge, a
stoarce; a
strica o
afacere; a
trece sub
tăcere un
subiect), cf. mr.
mi cuculescu „
mă ghemuiesc”;
cocoloșeală, s.f. (
acțiunea vb.
anterior);
cocoașe, s.f. (
gheb),
pentru a
cărui formație cf.
gogoașe (mr.
cucoașe „
nucă”,
cucoș „
nuc”; după Pușcariu 390, din lat. *
cocca);
cocoșa, vb. (a
încovoia; a
curba; a
deșela; a îmbătrîni);
cocoșat, s.m. (care are
cocoașă,
ghebos),
pentru a
cărui răspîndire în Olt., Munt. și Dobr., cf. ALR, I, 41;
cochiță, s.f. (
boabă;
bob;
grăunte);
cococ, s.n. (Trans.,
gaură; cuvînt care nu
apare în
dicționare cf.
Enciclopedia romînă, III, 22);
cocor, s.n. (
bombare,
umflătură,
tumoare);
cocoradă, s.f. (Trans.,
pesmet,
prăjitură), a
cărui formare pare a
indica o
contaminare cu
paparadă.
Corcoman, s.m. (în Trans. de
Nord, coc
caracteristic femeilor măritate),
pus în
legătură de
DAR cu lat. *
cocculus „
melc”, pare a se
explica mai
bine plecînd de la
coc, cu suf. -
man cf. și
colcovan, s.n. (Munt.,
grunz,
bulgăre).
Curculez, s.m. (
gărgăriță, Calendra granaria),
explicat de
către Scriban pe
baza lat.
curculio, pare a fi o der. ca
cea anterioară (cf.
cocor „
umflătură”), cu suf.
-ez; bg.
kokolëza, kukulëza (
urechelniță) pare a
proveni din
rom. Cf. și
cocon, cocîrlă, coclete, cocoța, cucui. Din
rom.
provin mag.
kóka „
moț,
creastă” și iud. sp.
koko „coc”.
Coincidența lui
a cocoșa „a
deșela” cu
rus.
kokošiti „a
asasina” (din rut.
kokoš „a
asasina”, cf. Vasmer 594), pare
cauzală.