Joaca acum Serpent! Joaca acum Serpent!

Dictionare: ToateDEXSinonimeAntonimeNeologismeOrtograficArh. & Reg.EtimologicAcademic
Cauta

URL scurt: webdex.ro/coada
Gaseste rime pentru cuvantul coada

65 rezultate Dex Online pentru definitie coadă (pl. coade), coadă (pl. cozi)

Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: cadă, cladă, cladă, coabă, coacă, coadă (pl. coade), coadă (pl. cozi), coafa, coafă, coajă, coală, coală, coamă, coană, coară, coardă, coardă, coasa, coasă, coață, coda, coda, codă, corda, noadă, poadă, roadă, școadă, șoadă
a da din coadă expr. 1. a linguși. 2. (d. femei) a face mișcări și gesturi provocatoare pentru a capta atenția bărbaților.
a fi / a veni de la coada vacii expr. a fi / a veni de la țară.
a-i face cuiva mațele coadă de zmeu expr. (intl.) a face pe cineva piardă într-un fel sau altul.
a lua purceaua de coadă expr. a se îmbăta.
a o călca pe coadă expr. a se grăbi, a accelera.
a o lua sub coadă expr. (obs. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.
cap-coadă expr. de la început până la sfârșit.
CINCICOÁDE s. v. căldărușă.
COADA-BÓULUI s. v. lumânare, lumânărică.
coáda-cálului (bot.) s. f.
COADA-COCÓȘULUI s. v. iris, stânjen, stânjenel.
coáda-cocóșului (bot.) s. f.
COADA-HÂRȚULUI s. v. coada-șoricelului.
COADA-IÉPEI s. v. barba-ursului, coada-calului.
COADA-LÉULUI s. v. talpa-gâștei.
COADA-LÚPULUI s. v. lumânare, lumânărică, salvie austriacă.
COADA-MÂNZULUI s. v. barba-ursului, coada-calului.
COADA-MÂȚEI s. v. papanaș.
coáda-mâței (bot.) s. f.
coáda-mâței-de-báltă (bot.) s. f.
COADA-MIÉLULUI s. v. coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, salvie.
coáda-miélului (bot.) s. f.
COADA-PÓPII s. v. spânz.
COADA-PRICULÍCILOR s. v. barba-popii.
COADA-RÁCULUI s. v. turiță-mare.
coáda-rácului (bot.) s. f.
coáda-rândunícii (zool.) s. f.
COADA-ȘOPÂRLEI s. v. barba-caprei.
COADA-ȘORICÉLULUI s. v. pătlagină.
coáda-șoricélului (bot.) s. f.
COADA-VÁCII s. v. bătrâniș, coada-cocoșului, lumânare, lumânărică, praz, salvie.
coáda-vácii (bot.) s. f.
coáda-vácii (bot.) s. f.
coáda-vúlpii (bot.) s. f.
coáda-vúlpii (bot.) s. f.
coáda-zméului (bot.) s. f.
coáda-zméului (bot.) s. f.
COÁDĂ, cozi, s.f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ♢ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteaptând -i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).
COÁDĂ, cozi, s.f. 1. Apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coadă = (despre oameni; fam.) a se linguși pe lângă cineva; a se bucura. A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situație se ivesc neînțelegeri sau complicații (neașteptate). A călca (pe cineva) pe coadă = a jigni, a supăra (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furiș), a o șterge (lăsând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit. (Pop.) A-și face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâța (sau pe dracul) de coadă = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaoș; vechi, băștinaș; de origine rurală. (Fam.) A prinde prepelița (sau purceaua) de coadă = a se îmbăta. ♦ Partea dindărăt, mai îngustă, a corpului unor animale (a peștelui, a șarpelui, a racului etc.). 2. Păr (de pe capul femeilor) crescut lung și apoi împletit; cosiță. 3. Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină sau de creangă. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungită sau care se târăște pe jos) a unor obiecte de îmbrăcăminte (mai ales a celor purtate de femei); trenă. ♢ Expr. A se ține de coada cuiva sau a se ține (sau a umbla) coadă după cineva = a fi nedespărțit de cineva, a se ține cu insistență și pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasă a cometelor. ♦ Fâșie foarte îngustă din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârnă de partea de jos a unui zmeu spre a-i menține echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apucă cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coadă = a se apuca de treabă, a începe (ceva). A-și vedea de coada măturii (sau tigăii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodărești. Coadă de topor = persoană care servește drept unealtă în mâna dușmanului. 6. Partea terminală a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucată de la capătul unui lucru; sfârșit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coadă = pe cel din urmă loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la școală etc.). De la coadă = de la sfârșit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coadă = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fără înțeles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în heleșteu. 7. Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coadă = a sta într-un șir (lung) de oameni, așteaptând -i vină rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin două tipuri de tulpini: una fertilă și alta sterilă; barba-ursului (Equisetum); b) plantă erbacee acvatică cu frunze liniare și cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocoșului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuințate în medicina populară (Polygonatum); coada-mielului = a) plantă erbacee cu frunze lucitoare și cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâței = plantă erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâței-de-baltă = nume dat mai multor specii de mușchi de culoare albă-gălbuie, care cresc prin locurile umede și contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă (Potentilla anserina); coada-șoricelului = plantă erbacee medicinală cu frunze penate, păroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) plantă erbacee țepoasă, înaltă, cu frunze lanceolate și cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) plantă erbacee cu flori violete sau roșietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = plantă erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioară, cu flori verzi dispuse în formă de spic, folosită ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = plantă veninoasă cu tulpina târâtoare și cu fructele în forma unor bobițe roșii, care crește prin mlaștini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorați, care au câte o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și podalirius). [Pl. și: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).
COÁDĂ s. v. coardă, matcă, matiță, măsea, pipirig, scândură.
COÁDĂ s. 1. cosiță, (reg.) gâță. (O fată care poartă cozi.) 2. mâner, (înv. și reg.) mănunchi, (Transilv.) dârjală, (Transilv. și Ban.) mânei, (prin Ban. și sudul Transilv.) mânel. (~ de seceră, de sapă.) 3. v. toartă. 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporâie, toporișcă, toporâie, toporâște, (Mold. și Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. băț. 7. v. peduncul. 8. v. pulpană. 9. v. trenă. 10. (fam.) codârlă. (Te rog te așezi la ~ !) 11. v. sfârșit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) brădișor, codâie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă-de-cositor, părul-porcului, (Transilv. și Maram.) perie; coada-cocoșului (Polygonatum) = (reg.) cerceluș, clopoței (pl.), cocoș, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâței (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescură, sclintiță, scrintee, iarba-gâștelor; coada-șoricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. și reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-țului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzișoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon și podalirius) v. papilionidă.
COÁDĂ s. v. coardă, matcă, matiță, măsea, pipirig, scândură.
COÁDĂ s. 1. cosiță, (reg.) gâță. (O fată care poartă cozi.) 2. mâner, (înv. și reg.) mănunchi, (Transilv.) dârjală, (Transilv. și Ban.) mânei, (prin Ban. și sudul Transilv.) mânel. (~ de seceră, de sapă.) 3. v. toartă. 4. cotor. (~ măturii.) 5. (reg.) coporâie, toporișcă, toporâie, toporâște, (Mold. și Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. băț. 7. v. peduncul. 8. v. pulpană. 9. v. trenă. 10. (fam.) codârlă. (Te rog te așezi la ~ !) 11. v. sfârșit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) brădișor, codâie, slăbănog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă-de-cositor, părul-porcului, (Transilv. și Maram.) perie; coada-cocoșului (Polygonatum) = (reg.) cerceluș, clopoței (pl.), cocoș, coada-mielului, coada-vacii, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâței (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescură, sclintiță, scrintee, iarba-gâștelor; coada-șoricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. și reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-țului, (Ban.) alunele (pl.), sorocină; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzișoară; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codină. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon și podalirius) v. papilionidă.
coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi
coádă s. f., g.-d. art. cózii; pl. cozi
COÁD//Ă cozi f. 1) (la animale) Parte terminală a coloanei vertebrale. ♢ A da din ~ a se linguși pe lângă cineva. A-și vârî (sau a-și băga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A călca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supăra. A pune ~a pe spinare a fugi de răspundere; a pleca lăsând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca rușinat, fără a obține nimic. A scăpa scurt de ~ a ieși dintr-o încurcătură cu urmări neplăcute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vină; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâța de ~ a o duce greu; a trăi în sărăcie. Minciună cu ~ minciună mare. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a fi nedespărțit de cineva. 2) (la păsări) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ♢ A căuta ~a prepeliței a căuta ceea ce nu există. 3) (la pești, șerpi etc.) Partea posterioară a corpului. 4) Păr lung și des, împletit; cosiță. ♢ A împleti ~ (sau cosiță) albă a rămâne fată bătrână, nemăritată. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formație vegetală prin care floarea sau fructul se leagă de ramură; peduncul. ~ de cireașă.Cozi de ceapă vârfurile tulpinii de ceapă verde. ~a-șoricelului plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuințate în medicină. 6) Partea alungită de la spatele unei rochii (care se târăște); trenă. 7) Parte a unui obiect de care se apucă cu mâna. ~a sapei. ♢ ~ de topor om care servește drept unealtă în mâna dușmanului; trădător. 8) rar Partea cu care se termină ceva; bucată de la sfârșitul unui lucru; margine; capăt; extremitate. ♢ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârșit spre început. 9) Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometă. ~ de cometă prelungire luminoasă a cometei. /<lat. coda
COÁD//Ă cozi f. 1) (la animale) Parte terminală a coloanei vertebrale. ♢ A da din ~ a se linguși pe lângă cineva. A-și vârî (sau a-și băga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A călca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supăra. A pune ~a pe spinare a fugi de răspundere; a pleca lăsând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca rușinat, fără a obține nimic. A scăpa scurt de ~ a ieși dintr-o încurcătură cu urmări neplăcute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vină; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâța de ~ a o duce greu; a trăi în sărăcie. Minciună cu ~ minciună mare. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a fi nedespărțit de cineva. 2) (la păsări) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ♢ A căuta ~a prepeliței a căuta ceea ce nu există. 3) (la pești, șerpi etc.) Partea posterioară a corpului. 4) Păr lung și des, împletit; cosiță. ♢ A împleti ~ (sau cosiță) albă a rămâne fată bătrână, nemăritată. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formație vegetală prin care floarea sau fructul se leagă de ramură; peduncul. ~ de cireașă.Cozi de ceapă vârfurile tulpinii de ceapă verde. ~a-șoricelului plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuințate în medicină. 6) Partea alungită de la spatele unei rochii (care se târăște); trenă. 7) Parte a unui obiect de care se apucă cu mâna. ~a sapei. ♢ ~ de topor om care servește drept unealtă în mâna dușmanului; trădător. 8) rar Partea cu care se termină ceva; bucată de la sfârșitul unui lucru; margine; capăt; extremitate. ♢ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârșit spre început. 9) Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometă. ~ de cometă prelungire luminoasă a cometei. /<lat. coda
coádă (-ózi), s.f. – 1. Apendice final al părții posterioare a corpului animalelor. – 2. Păr împletit, cosiță. – 3. Peduncul, codiță, pețiol. – 4. Partea de dinapoi a unor obiecte de îmbrăcăminte, trenă. – 5. Capăt, sfîrșit, extremitate. – 6. Margine, parte de dinapoi. – 7. Rest, rămășiță. – 8. Șir de persoane care așteaptă, rînd. – Mr., megl. coadă, istr. code. Lat. pop. cōda, în loc de cauda (Pușcariu 384; Candrea-Dens., 374; REW 1774; DAR); cf. it. coda, prov., cat., v. sp. coa, v. fr. coe (fr. queue), sp., port. cola. Pentru expresia coada ochiului, cf. it. la coda dell’occhio. – Der. codat, adj. (cu coada lungă; prelung); coadeș, adj. (cu coada lungă); codos, adj. (cu coada lungă); codaș, adj. (care rămîne la urmă; sărman, mizer); codaci, adj. (cu coadă lungă; codaș, laș); codan, adj. (cu coada lungă); codană, s.f. (fată, tînără, fecioară), cf. godană; codău, s.m. (nume de cîine); codea, s.m. (poreclă dată diavolului); codaț, s.m. (vierme); codiriște (var. codoriște, codorîște, codorișcă, codorie, codolie etc.), s.f. (mîner, mai ales la bici și la secure), a cărui terminație pare a se datora unei contaminări cu toporiște sau toporișcăsecure”; codirlă (var. codîrlă), s.f. (partea de dinapoi a unei mașini, a unui rînd); codîrlaș, adj. (cel de pe urmă, ticălos, josnic); codi, vb. ( a tunde lîna primăvara în jurul cozii oilor; a șovăi, a pregeta, a ezita; a se sustrage; a fi indecis); codeală, s.f. (îndoială, ezitare); codelnic, adj. (șovăielnic, care o ia pe departe); codină, s.f. (lînă de calitate proastă, care provine din partea de dinapoi a oii; grîu de proastă calitate, pleavă); coditură, s.f. (lînă căzută și culeasă de pe jos; șovăire, lipsă de hotărîre); coditor, adj. (oscilant). Din rom. provine rut. kodašcel de urmă; sărac” (Candrea, Elemente, 407); cf. sb. kuda „coadă”, probabil din it. Codălat, adj. (cu coada lungă), a fost considerat drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer, Cacor., V, 332, și REW 4934N), sau ca der. de la un lat. *codella, dim. de la coda (Drăganu, Dacor., IV, 739; DAR). Mai curînd este der. rom. de la coadă, unde suf. -at pare fi fost alterat prin adăugarea unui l expresiv ca în bucălat și în creațiile spontane în li-, cf. morfoli. Comp. codalb (var. cudalb), adj. (cu coada albă; blond), comp. cu alb, a cărui comp. ar putea fi romanică (cf. sard. kodalbola, Philippide, Principii, 98; Candrea-Dens., 376); codălbi, vb. (a-și pierde culoarea, a se îngălbeni; a ieși prost, a-și pierde capul, a se apuca cu mîinile de cap), la care s-a plecat de la ideea cozii ochiului care devine alb; codălbiță, s.f. (specie de șoim, Lanius collurio); codălbiu, adj. (blond); codroș, adj. (pasăre, pieptănuș, Ruticilla phoenicula), comp. cu roș. Cf. codobatură.
coádă (-ózi), s.f. – 1. Apendice final al părții posterioare a corpului animalelor. – 2. Păr împletit, cosiță. – 3. Peduncul, codiță, pețiol. – 4. Partea de dinapoi a unor obiecte de îmbrăcăminte, trenă. – 5. Capăt, sfîrșit, extremitate. – 6. Margine, parte de dinapoi. – 7. Rest, rămășiță. – 8. Șir de persoane care așteaptă, rînd. – Mr., megl. coadă, istr. code. Lat. pop. cōda, în loc de cauda (Pușcariu 384; Candrea-Dens., 374; REW 1774; DAR); cf. it. coda, prov., cat., v. sp. coa, v. fr. coe (fr. queue), sp., port. cola. Pentru expresia coada ochiului, cf. it. la coda dell’occhio. – Der. codat, adj. (cu coada lungă; prelung); coadeș, adj. (cu coada lungă); codos, adj. (cu coada lungă); codaș, adj. (care rămîne la urmă; sărman, mizer); codaci, adj. (cu coadă lungă; codaș, laș); codan, adj. (cu coada lungă); codană, s.f. (fată, tînără, fecioară), cf. godană; codău, s.m. (nume de cîine); codea, s.m. (poreclă dată diavolului); codaț, s.m. (vierme); codiriște (var. codoriște, codorîște, codorișcă, codorie, codolie etc.), s.f. (mîner, mai ales la bici și la secure), a cărui terminație pare a se datora unei contaminări cu toporiște sau toporișcăsecure”; codirlă (var. codîrlă), s.f. (partea de dinapoi a unei mașini, a unui rînd); codîrlaș, adj. (cel de pe urmă, ticălos, josnic); codi, vb. ( a tunde lîna primăvara în jurul cozii oilor; a șovăi, a pregeta, a ezita; a se sustrage; a fi indecis); codeală, s.f. (îndoială, ezitare); codelnic, adj. (șovăielnic, care o ia pe departe); codină, s.f. (lînă de calitate proastă, care provine din partea de dinapoi a oii; grîu de proastă calitate, pleavă); coditură, s.f. (lînă căzută și culeasă de pe jos; șovăire, lipsă de hotărîre); coditor, adj. (oscilant). Din rom. provine rut. kodašcel de urmă; sărac” (Candrea, Elemente, 407); cf. sb. kuda „coadă”, probabil din it. Codălat, adj. (cu coada lungă), a fost considerat drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer, Cacor., V, 332, și REW 4934N), sau ca der. de la un lat. *codella, dim. de la coda (Drăganu, Dacor., IV, 739; DAR). Mai curînd este der. rom. de la coadă, unde suf. -at pare fi fost alterat prin adăugarea unui l expresiv ca în bucălat și în creațiile spontane în li-, cf. morfoli. Comp. codalb (var. cudalb), adj. (cu coada albă; blond), comp. cu alb, a cărui comp. ar putea fi romanică (cf. sard. kodalbola, Philippide, Principii, 98; Candrea-Dens., 376); codălbi, vb. (a-și pierde culoarea, a se îngălbeni; a ieși prost, a-și pierde capul, a se apuca cu mîinile de cap), la care s-a plecat de la ideea cozii ochiului care devine alb; codălbiță, s.f. (specie de șoim, Lanius collurio); codălbiu, adj. (blond); codroș, adj. (pasăre, pieptănuș, Ruticilla phoenicula), comp. cu roș. Cf. codobatură.
coadă, cozi s.f. 1. agent de filaj; urmăritor. 2. pedeapsă restantă care, în cazul recidiviștilor, se adaugă la condamnarea cea nouă.
COADĂ-DE-GĂÍNĂ s. v. iarbă-mare, răcovină.
COADĂ-DE-GĂÍNĂ s. v. iarbă-mare, răcovină.
coadă de maimuță expr. (glum.) simbolul utilizat în codificarea adreselor de email.
COADĂ-DE-ȘÁRPE s. v. belemnit.
COADĂ-DE-ȘÁRPE s. v. belemnit.
COADĂ-FĂLOÁSĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.
COADĂ-FĂLOÁSĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.
COADĂ-RÓȘIE s. v. codroș.
cometă cu coadă expr. (er.) penis.
cu coada bârzoi expr. (pop.) fudul, îngâmfat.
cu coada între picioare expr. spășit, pocăit.
cu coada ochiului expr. pe furiș, discret.
de la coada vacii expr. (peior.) 1. de la țară, din mediul rural. 2. de condiție socială modestă.
de stă mâța-n coadă expr. v. de spaimă.
fără cap și fără coadă expr. dezlânat, fără noimă.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online - dictionar explicativ roman este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.