ciuf (ciufi),
s.m. –
1. Smoc de
păr zbîrlit. –
2. Moț. –
3. (Adj.)
Ciufulit, zbîrlit, cu
părul încîlcit. –
4. Cucuvea. –
5. Pocitanie,
sluțenie,
persoană urîtă și
caraghioasă. –
6. Afemeiat,
petrecăreț,
depravat. –
7. Șarlatan,
pungaș. –
8. Dans tipic. Var.
ciof. Mr.
ciuf.
Creație expresivă (Schuchardt,
ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), cf. sb.
čup (›
rom.
ciup), it.
ciuffo (Battisti, II, 969),
alb.
čufkë.
Numele cucuvelei se
explică prin
moțul pe care
îl au unele
specii ale acestei păsări,
iar sensul 6 pare a
proveni din
noțiunea intermediară de „
persoană care se
culcă tîrziu,
noctambul.” Cu
accepția de „
șarlatan”
prezintă aceeași asociere de
idei a lat.
bufo cu fr.
bouffon. Philippide, II, 706,
consideră cuvîntul „
obscur”. Pușcariu,
Dacor., II, 607 (
urmat de Gáldi,
Dict., 116),
pleacă de la mag.
csúf;
dar același Pușcariu,
Dacor., II, 609 (cf.
DAR),
consideră că
ciuf „
moț”
drept cuvînt
diferit, care
derivă din v. germ., cf. it.
ciuffo. Este
vorba fără îndoială de o
greșeală, și cuvîntul it. se
consideră de
obicei cuvînt
expresiv (cf.
Prati 288), la
fel ca cel
rom. Cf. Rosetti, II, 114. Este
puțin probabilă der. din bg.
čuch (Conev 54), și mai
puțin cea dintr-o
limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 323), și din sl.
čubŭ „
creastă” (Cihac, II, 57). Der.
ciuhă (var.
ciofă, ciof), s.f. (
bufniță;
sperietoare);
ciuș, adj. (
moțat);
ciuș, s.m. (
specie de
cucuvea, Citus brachyotus);
ciufan, s.m. (
varietate de
varză);
ciufuli, vb. (a
ciufuli, a zbîrli, a încîlci
părul; a se
lua la
harță, a se
lua de
păr, a se
părui; a
face pe cineva
ridicol; a-și
bate joc de cineva; Trans., a
înșela); der.
expresivă (
Graur,
BL, IV, 91), care s-a
confundat în Trans. cu mag.
csúfolni „a
ridiculiza, a
înșela”, de unde
ultimele sale sensuri;
ciufuleală, s.f. (
bătaie,
chelfăneală;
pedeapsă);
ciuhurez, s.m. (
specie de
cucuvea, Asio otus),
rezultat al
contaminării între ciuhă și
huhurez. Nu este
clară relația acestei rădăcini cu
ciurlă (var.
ciurlos), s.m. (
despletit,
ciufulit), der.
ciurlan, s.m. (
tufiș,
mărăciniș); și
cea pe care o
propune Battisti, III, 1819, de la
ciuhă, it.
giufà, cu
arab.
ğuhā „
nebun,” pare
incertă.