ciufút (ciufútă),
– adj.
1. Evreu. –
2. Cămătar. –
3. Zgîrcit,
avar,
meschin. – Mr.
ciafut. Tc.
çufut „
evreu” din
arab.
gehud (Cihac, II, 565; Șeineanu, II, 138; Meyer 446; Lokotsch 424; Ronzevalle 76; Tagliavini,
Arch. Rom., XVI, 364); cf. ngr. τσιφούτης,
alb.
tšifut, bg.
čifuts, sb.
čivut, it.
ceffaute și
cifutti (Battisti, II, 841 și 934). S-a
folosit de
asemenea în
trecut în sp. cf.
cifuti „
evreu” la Cervantes,
Comedias y extremeses, ed. Schevill și Bonilla, V, 95. Se
folosește numai în Munt.,
dar mai
mult decît
afirmă DAR. – Der.
ciufuțenie, s.f. (
rar, zgîrcenie,
avariție);
ciufuți, vb. (a fi zgîrcit).