cergă (cérgi),
s.f. – 1.
Pătură. – 2. Pînză de
cort. – Mr., megl.
cergă „
cort”. < Tc.
cerga „
cort” (Șeineanu, II, 101; Meyer 439; Lokotsch 412); cf. ngr.
tsérga, alb.
tsergë, sb.
čerga, magh.
cserga, cserge, țig.
čerga, cu
accepții care
oscilează între „
cort” și „
pătură”.
Istoria acestui cuvînt nu este
clară. Pare a fi
vorba despre lat.
serica, trecut în gr. și de
acolo în tc. (Berneker 145), de unde
provin cuvintele sl. (Miklosich,
Fremdw., 82). Este
posibil să fi
intrat în
rom. prin mai
multe filiere în
același timp. (După Murnu 45, ngr.
provine din
rom.; după Meyer,
Neugr. St., II, 61, din sl. A. Sacerdoțeanu,
Revista istorică, XXI, 321-4,
deriva rom.
direct din lat.). – [
Art. 1675]