cerc (cércuri),
s.n. –
1. Figură geometrică formată din
mulțimea tuturor punctelor egal depărtate de un
punct fix. –
2. Belciug,
inel. –
3. Inel de
întărire,
fretă. –
4. Crup de
oameni,
cenaclu. –
5. Oțel pentru arcuri. –
6. Nuia în
formă circulară. –
7. (Arg.)
Inel,
bijuterie. –
8. Cîmp,
domeniu,
sferă. – Mr.
(țerkl’u), megl.
țerc. Lat.
cĭrcus (Pușcariu 341;
Candrea-
Dens., 309; REW 1948;
DAR); cf.
alb.
kjiark (Meyer 20; Philippide, II, 637), it., sp.,
port.
cerco. Mr.
provine din it.
cerchio. Cf.
cearcăn, cercel. – Der.
cercui, vb. (a
lega, a strînge cu cercuri; a
înconjura, a
cuprinde într-un
cerc; a pune
șaibe; a (se)
aranja în
cerc; a
fixa vița cu
araci);
cercuitor, s.m. (
dogar);
cercuit (var.
cercuială, cercuitură), s.n. (
operație ce
constă în a
lega vița pentru a o
fixa pe
araci);
încercui, vb. (a
înconjura, a
cuprinde într-un
cerc);
cercuriu, adj. (
miel cu
coarnele rotunjite în
formă de
cerc).