CER¹, ceri, s.m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt până la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarța negricioasă, cu frunze pieloase, bogate și cu fructele ghinde, foarte căutat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.

CER², ceruri, s.n. 1. Spațiu cosmic nesfârșit în care se află aștrii; (mai ales) parte din acest spațiu văzută deasupra orizontului, care are o formă aparent emisferică; boltă cerească, firmament. ♢ Expr. Sub cerul liber = în afara unei locuințe, afară. Până-i cerul = niciodată. Ca cerul de pământ sau ca de la cer la pământ, se spune despre o deosebire extrem de mare între două lucruri, două puncte de vedere, două situații etc. A răscoli cerul și pământul = a face tot posibilul (pentru a găsi un lucru pierdut). A se ruga (de cineva) cu cerul (și) cu pământul = a se ruga cu cea mai mare stăruință. A pica (sau a cădea) din cer = a) a sosi pe neașteptate; b) a nu putea înțelege; a fi străin de aceea ce se întâmplă în jur. Nu pică din cer = nu vine de-a gata. Parcă a picat (sau a căzut) cerul pe mine (sau pe el etc.), exprimă supărarea, rușinea, uimirea cuiva în fața unei situații neașteptate (și neplăcute). Nu s-o face gaură (sau bortă) în cer = n-o să fie cine știe ce pagubă, n-o să se întâmple nici un rău. A făgădui (sau a promite) cerul și pământul = a promite lucruri nerealizabile. ♢ Compus: cerul-gurii = peretele superior al cavității bucale, palatul bucal. 2. Aer, văzduh, atmosferă. ♢ Păsările cerului = păsările zburătoare. 3. Rai¹, eden, paradis. ♢ Expr. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) cer = a fi extrem de bucuros, de fericit, de mândru. ♦ Putere divină, divinitate, providență. – Lat. caelum.

CER s. 1. boltă, firmament, (rar) arc, boltire, (înv.) crug, crângul cerului, (fig.) tărie. (cerul e plin de stele.) 2. v. văzduh. 3. v. rai. 4. (BIS.) divinitate, dumnezeire, pronie, providență. 5. (ANAT.) cerul-gurii = palat, boltă palatină, (înv.) păraț.

cer (arbore) s. m., pl. ceri

cer (boltă, firmament) s. n., pl. céruri

CER² ~i m. Arbore mare, înrudit cu stejarul, având scoarță groasă, frunze crestate și fructul o ghindă, folosit drept combustibil. /<lat. cerrus

CER¹ ~uri n. 1) Spațiu infinit de deasupra pământului, ce pare a avea formă emisferică; bolta cerească; firmament. ~ plin de stele. ♢ Sub ~ pe pământ. În înaltul ~ului la o înălțime foarte mare. Sub ~ul liber în aer liber; afară. A fi departe ca ~ul de pământ (sau ca ~ul și pământul) a constitui un contrast izbitor; a se deosebi foarte mult; a contrasta. A cădea (sau a pica) din ~ a) a veni pe neașteptate; b) a nu fi la curent cu ceea ce se petrece în jur. Nu pică din ~ nu se obține fără eforturi, fără muncă. A făgădui (sau a promite, a jurui) ~ul și pământul a făgădui lucruri irealizabile. Cât îi ~ul și pământul niciodată. ~ul gurii peretele superior al cavității gurii; palatul bucal. 2) Înveliș gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer; văzduh. ♢ ~ senin atmosferă fără nouri. A ridica pe cineva până la ~ (sau în slava ~ului) a lăuda foarte mult pe cineva; a proslăvi; a glorifica. A fi (sau a se crede) în al șaptelea (sau în al nouălea) ~ a avea o bucurie foarte mare; a fi foarte fericit. 3) (în credințele religioase) Lăcaș al lui Dumnezeu. ♢ A se ruga cu ~ul, cu pământul a ruga foarte tare (din tot sufletul); a implora. Împărăția ~urilor raiul. Nedreptate strigătoare la ~ nedreptate evidentă care provoacă revoltă. /<lat. caelum

cer (céri), s.m. – Varietate de stejar (Quercus cerri). – Mr. țer, istr. cer. Lat. cerrus (Meyer 220; Pușcariu 336; REW 1848; DAR); cf. alb. kjar (Philippide, II, 636), it. cerro (it. din sud cerza, cf. și toponimul toscan Cerreto). Există și în bg., sb., cer, slov. čer(a), cuvînt pe care Miklosich, Etym. Wb., 28 și Berneker 123 îl consideră derivat direct din lat. (Cihac, II, 432 crede că rom. provine din sl.). Este posibil ca din rom. să derive mag. cser (Candrea, Elemente, 406). – Der. ceret, s.n. (stejăriș); ceroaică, s.f. (stejar de piatră, Quercus ilex).

cer (céruri), s.n. – 1. Spațiu cosmic, în care se află aștrii. – 2. Palatul gurii. – 3. Baldachin la pat. – Mr., megl. șer, istr. cer. Lat. caelum (Pușcariu 335; Candrea-Dens., 305; REW 1466; DAR); cf. alb. kjelj, it., sp. cielo, prov., cat., cel, fr. ciel, port. ceo. – Der. ceresc, adj. (celst, divin). Din rom. provine țig. čero (Miklosich, Zig., 189), čeroros (cf. Wlislocki 79), ultima formă pe baza pl. ceruri.

CER¹- Element de compunere savantă cu semnificația „corn”, „cornee”. [Var. cerat-, cherat-, cherato- (scris și kerato-). / < gr. keras – corn].

CER²- v. cero-.

CER²- v. cero-.

CER¹- Element de compunere savantă cu semnificația „corn”, „cornee”. [Var. cerat-, cherat-, cherato- (scris și kerato-). / < gr. keras – corn].

CER¹- Element de compunere savantă cu semnificația „corn”, „cornee”. [Var. cerat-, cherat-, cherato- (scris și kerato-). / < gr. keras – corn].

CER²- v. cero-.

a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianți) a practica prețuri exagerat de mari.

a cere obezi expr. (prst. – d. clienți) a solicita legarea mâinilor și picioarelor înainte de începerea actului sexual.

a fi negru în cerul gurii expr. 1. (d. câini) a fi rău. 2. (d. oameni) a afișa o atitudine caustică / ironică; a ironiza verbal.

a fi picat din cer / din lună / din nori / din stele expr. 1. a fi dezorientat, a nu ști ce să facă. 2. a fi rupt de realitatea imediată.

a o cere din priviri expr. (er.) 1. a dori să înceapă un act sexual. 2. (d. femei) a fi ușuratică. 3. (d. femei) a fi nimfomană.

BRÂUL-CÉRULUI s. v. curcubeu.

BRÂUL-CÉRULUI s. v. curcubeu.

CANDELA-CÉRULUI s. v. steaua polară.

CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obține ceva, pentru a-l convinge să-ți îndeplinească o dorință. ♢ Expr. A cere voie să... = a stărui (pe lângă cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obține permisiunea să... 2. A face unei fete propuneri de căsătorie; a peți. 3. A cerși. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ♢ Expr. A cere (cuiva) socoteală (sau cont, înv., seamă) = a pretinde de la cineva lămuriri, satisfacție etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la răspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face să fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea căutare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

CÉRE vb. 1. a pretinde, a reclama, a revendica, (înv. și reg.) a striga, (înv.) a pretendelui, a pretendui, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ să i se facă dreptate.) 2. a pretinde, (înv. și pop.) a apuca. (~ cuiva birul.) 3. v. vrea. 4. a dori, a pofti, a voi, a vrea. (Ochii văd, inima ~.) 5. v. solicita. 6. a apela, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ ajutorul lor.) 7. v. peți. 8. v. cerși. 9. v. necesita. 10. v. implica. 11. v. trebui. 12. v. căuta.

CÉRE vb. v. căuta.

A cere ≠ a da, a oferi

cére vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cer, 2 sg. ceri; conj. prez. 3 sg. și pl. ceáră; ger. cerând; part. cerút

A CÉRE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obține ceva; a-și manifesta dorința de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ♢ ~ mâna (unei fete) a propune căsătorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ♢ ~ cuiva socoteală a cere lămuriri de la cineva. 3) A face să fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multă atenție. /<lat. quaerere

A SE CÉRE mă cer intranz. pop. A solicita permisiunea. /<lat. quaerere

cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A căuta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica prețul unei mărfi. – 6. A cerși, a cere de pomană. – 7. A peți, a face propuneri de căsătorie. – 8. A chema, a solicita prezența. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizație. – Mr. țer, țireare „a căuta,” megl. țer. Lat. quaerĕre „a căuta” și a cere (Pușcariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerință, s.f. (exigență), formație literară din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui și a part. cerut este modernă și analogică; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cerșii, de unde cerșui, și quaesῑtum › cerșit, mai tîrziu cerșut (cu r analogic, de la prezent). De la această formă veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cerșii, s-a construit un prezent analogic cerșesc; astfel se explică cerși, vb. (a cere; a cere de pomană; a implora); cu der. cerșit, s.n. (faptul de a cerși); cerșetor, s.m. (persoană care cere de pomană); cerșetoresc, adj. (de cerșetor); cerșetori, vb. (a cerși); cerșetorie, s.f. (cerșit). Pentru formarea acestui vb., cf. Șeineanu, Semasiol., 214 și de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore „cerșetor”.

cérul-gúrii s. n., g.-d. art. cérului-gúrii

cérul-gúrii s. n., g.-d. art. cérului-gúrii

CHERAT(O)- / CHER(A)- / CERAT³(O)- / -CÉR elem. „corn, cornee”; „chitinos”. (< fr. kérat/o/-, cér/a/-, cerat/o/-, -cère, cf. gr. keras,-atos)

CHERAT(O)- / CHER(A)- / CERAT³(O)- / -CÉR elem. „corn, cornee”; „chitinos”. (< fr. kérat/o/-, cér/a/-, cerat/o/-, -cère, cf. gr. keras,-atos)

CHERAT(O)- / CHER(A)- / CERAT³(O)- / -CÉR elem. „corn, cornee”; „chitinos”. (< fr. kérat/o/-, cér/a/-, cerat/o/-, -cère, cf. gr. keras,-atos)

CRÂNGUL CÉRULUI s. v. boltă, cer, firmament.

CRÂNGUL CÉRULUI s. v. boltă, cer, firmament.

în al nouălea cer expr. foarte bucuros, foarte fericit.

POALA-CÉRULUI s. v. orizont, zare.

POALA-CÉRULUI s. v. orizont, zare.

ROCHIA-CÉRULUI s. v. rourică.

ROCHIA-CÉRULUI s. v. rourică.

ROUA-CÉRULUI s. v. mană-de-apă.

ROUA-CÉRULUI s. v. mană-de-apă.

róua-cérului s. f.

róua-cérului s. f.