CE pron. invar.
I. (Interogativ, uneori cu nuanță exclamativă)
1. (Exprimă o întrebare)
Ce ai? ♦ (Fam.; ca răspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjecție) Cum adică?! Se poate?!
Nu l-am găsit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? Ce fel de... ?
2. Pentru care motiv? din care cauză?
Ce te miri? ♢ Expr. (În formule de răspuns)
De ce nu? =
a) cum să nu,
desigur;
b) se poate, e posibil.
De ce, de nece, se spune cuiva pentru a încheia discuția când nu vrei să-i răspunzi la întrebare. ♢ (Cu valoare de conjuncție)
Nu văd de ce te superi. ♦ (Pop.; cu valoare de conjuncție cauzală) Pentru că,
fiindcă,
deoarece.
3. (Interogativ-exclamativ, indică surpriza,
indignarea, neîncrederea etc.) Cum adică? Nu cumva?
Ce! Vrei să spui că n-ai fost? II. (Adverbial) Cât (de tare, de mult),
cum.
Ce-aș mai râde să te văd păcălit. ♢ Expr.
Te miri ce = nimica toată,
puțin.
Cât pe ce = aproape,
gata-gata.
Din ce în ce = cu cât trece timpul; tot mai mult. (Pop.)
Numai ce = (deodată) iată că..., pe neașteptate. ♦ (Dând nuanță de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l precedă) Cât de...!
III. (Cu valoare de conjuncție) Care lucru anume.
Nu mai știa ce să facă de bucurie. ♢ Expr.
A ști (sau
a afla) ce și cum (e) = a fi bine informat despre ceva.
IV. (Relativ)
1. Care. ♢ Expr.
Pe zi ce trece (sau
merge) sau
de ce trece (sau
merge) = pe măsură ce trece timpul, tot mai mult.
2. (În legătură cu „a fi”, „a găsi”, cu sens explicativ)
Ființă ticăloasă ce ești! ♢ Expr.
N-ai (sau
n-aveți) pentru ce (sau
de ce), formulă de politețe prin care se răspunde cuiva care mulțumește.
A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv întemeiat pentru...
3. Ceea ce.
Ați aflat ce s-a întâmplat? ♢ Expr.
Ce-i drept = într-adevăr, de fapt.
V. (Nehotărât)
1. Un lucru oarecare, nu știu ce, nu știu cât; ceva. ♢ (Substantivat; precedat de „un”)
Un ce anume. ♢ Expr. (Reg.)
Cu mare ce = cu mare greutate; greu,
anevoie.
2. (Cu repetarea verbului din propoziția principală)
A stat ce-a stat. 3. Orice,
oricât.
Zică cine ce va vrea. – Lat.
quid.
