CA¹ adv., interj. A. Adv. I. (Se compară două sau mai multe lucruri, ființe, situații) 1. La fel cu, cum (e), precum (e), după cum (e). O carte ca cea din raft. ♢ Expr. Ieri ca (și) astăzi = totdeauna. Ca (și) cum = parcă. ♦ Cât. Înalt ca bradul. 2. Aproape, cam, aproximativ. ♢ Expr. Ca mâine(-poimâine) = în curând. Ca ieri(-alaltăieri) = de puțin timp. 3. Decât. E mult mai frumos ca acesta. II. 1. (Se compară o noțiune cu ea însăși) În felul..., cum e obiceiul, cum se știe. Tinerii, ca tinerii, se zbenguiesc. ♢ Expr. Toate ca toate, dar... = toate le înțeleg, dar... ♦ Treacă-meargă, fie. Ziua, ca ziua, trece vremea mai repede. 2. În calitate de..., fiind... El înainte, ca ghid, iar noi după el, ca vizitatori. ♦ În loc de..., drept... Se poate socoti ca răsplată. ♢ Expr. (Fam.) Ca ce? = pentru ce? cu ce scop? 3. Cu privire la..., în ce privește... Ca formă, lucrarea este bine prezentată. 4. (Explicativ sau enumerativ) Cum, precum, așa, bunăoară, de exemplu. Animale sălbatice, ca: râși, urși, vulpi. B. Interj. (Reg.) Ia! Ei! Ca dă-te mai încoace și mai spune o dată. – Lat. quam.

CA² conj. (Urmat, cu sau fără intercalări, de „să”) Introduce subordonate cu predicatul la conjunctiv. – Lat. qu[i]a.

CA adv. v. aproape, aproximativ, cam, circa, vreo.

CA adv., prep., conj. 1. adv. decât. (E mai în vârstă ~ el.) 2. adv., prep. cât. (E înalt ~ bradul.) 3. cât, cum, precum. (Noi ~ și ei...) 4. adv. drept. (Socotește-te ~ absent.) 5. conj. prep. de, drept, pentru, spre. (~ încercare.) 6. prep. drept, (înv. și reg.) spre. (Cere ~ răsplată ...)

ca adv., conjcț., interj.

CA¹ adv. 1) (exprimă un raport comparativ) Asemănător cu; similar cu; de felul; de tipul. Negru ca tăciunele. 2) (exprimă un raport temporal) Cireșele s-au copt anul acesta mai devreme ca de obicei. ♢ Ca mâine, poimâine în curând. Ca ieri (alaltăieri) de puțin timp. 3) (exprimă un raport relațional) Privitor la...; în ce privește. Ca valoare, lucrarea lasă de dorit. 4) (exprimă un raport de suplinire) În calitate de...; fiind. Ca pedagog, era neîntrecut. 5) (exprimă un raport de similitudine) Băiatu-i ca băiatul. 6) (exprimă un raport dubitativ în diferite îmbinări stabile) Toate ca toate. /<lat. quam

CA² conj. I. (urmat de să) 1) (exprimă un raport final) Pentru ca; așa ca. Pleacă repede, ca să nu întârzie. 2) (exprimă un raport modal) A vorbit așa, ca să fie înțeles. 3) (exprimă un raport completiv) Dorește ca să se reîntoarcă. 4) (exprimă un raport consecutiv) Încât. Prea mare e groapa, ca să o poți sări. II (în locuțiune, exprimă un raport temporal de posterioritate) Înainte de. A ajuns acasă înainte ca să înceapă ploaia. /<lat. qu[i]a

ca adv. – 1. La fel cu, cum(e), precum(e) (exprimă o egalitate sau o asemănare). – 2. La fel cu, asemenea (exprimă o comparație al cărui al doilea termen este ipotetic sau ireal; mai ales în forma compusă ca și). – 3. În felul (exprimă o comparație retorică a obiectului în sine, pentru a sublinia că este vorba de ceva cu totul normal): ca pe el, toate ca toate. – 4. Cît (introduce al doilea termen al unei comparații). – 5. Așa cum, precum (introduce o enumerare). – 6. Aproximativ, aproape, cam (mai ales în forma compusă ca la). – 7. În calitate de, în loc de, în chip de. – 8. În sfîrșit, o dată (în forma compusă folosită popular ci ca sau ci ca mai). – Mr., megl., istr. ca. Lat quam (Pușcariu 243; REW 6928; Candrea-Dens., 203; DAR); cf. cam, și prov. qua(n), sp. cuan, port. quão. Odinioară a avut sensul de „aproximativ” (6), care astăzi este propriu lui cam; s-a separat de acest cuvînt, cu care este de fapt identic într-o epocă relativ recentă. Cu funcție prepozițională se construiește cu acuz.: ca mine (sau ca pe mine , cînd primul termen al comparației este în acuz.). Așa cum ca introduce comparații nominale, formele compuse ca și, ca și cum, ca și cînd introduc comparații verbale și par a fi formații interne ale rom.; totuși, Philippide, Principii, 84 și Pascu, I, 59, derivă pe ca și din lat. quasi.

ca conj. – 1. (Înv.) Pentru că, întrucît. – 2. Pentru ca, cu scopul ca. Lat. quia (Pușcariu 244; DAR; Sandfeld, REB, I, 100-7; Rosetti, II, 117). Sensul s-a pierdut din sec. XVII. Astăzi apare numai cu sensul 2, și totdeauna în compunere, ca să, deci pentru a introduce un conjuctiv. Folosirea lui ar trebui să se reducă la prop. care indică finalitate sau consecință: mă duc, ca să nu-l MAI văd, dar nu vreau să-l mai văd. Totuși, uzul cere prezența lui ca, atunci cînd conjunctivul nu urmează imediat după verbul principal: nu vreau să mă vadă toată lumea, dar: nu vreau ca toată lumea să mă vadă. Perfecta echivalență a acestor două expresii este cauza pentru care folosirea lui ca să s-a extins exagerat, astfel încît este ușor să se spună, impropriu, nu vreau ca să mă vadă toată lumea. Această formă incorectă este simțită tot mai puțin ca atare, așa că astăzi ca să a devenit mai mult sau mai puțin echivalent al lui să. Pentru der. romanici ai lui quia (v. it., it. de sud, v. sp., v. port. ca, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que), cf. J. Jaquet, Recherches sur l’origine de la conj. que et des formes romanes équivalentes, Paris, 1894, și REW 6954, unde, totuși, lipsesc rom. ca, mr. ca să (tra să), megl. ca si.

așá că loc. conjct.

CA-LA-BREÁZA s. breaza (art.), ungureasca (art.), de doi. (Dansul popular românesc ~.)

ca-la-Breáza s. f.

ca la Ploiești expr. (intl., înv.) 1. impecabil, perfect. 2. fără complicații, conform planului. (Notă: Definiția este preluată din Dicționar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)

ca să conjcț.

ca și când loc. conjcț.

ca și cum loc. conjcț.

CĂ conj. 1. Introduce propoziții subordonate: a) completive; Am spus că nu pot veni; b) subiective: Așa-i c-a venit și rândul meu?; c) atributive: Gândul că nu pot pleca mă chinuie; d) (cauzale) căci, fiindcă. Hai acasă că-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, că-l bate vântul; f) (concesive) deși, cu toate că, măcar că. Și omul, că-i om, și nu poate să înțeleagă; g) (temporale) după ce, când. Acum că ne-am odihnit, pot să-ți povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Și. Să care bărbatul cu carul și femeia să împrăștie cu poala, că tot se isprăvește. 3. (În expr.) Nici că = nu. (Adversativ) Numai că = dar, însă. 4. Într-adevăr, așa e. Că bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Că nu mai vine odată. 6. Doar. Da cum nu! Că nu mi-oi feșteli eu obrazul! ♢ (Cu sens restrictiv) Nu că mă laud, dar așa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum că, după ce că, măcar că etc. – Lat. quod.

CĂ conj. 1. (consecutiv) de, încât, (înv. și pop.) cât. (Gemea ~ îți era mai mare mila.) 2. (cauzal) căci, deoarece, fiindcă. (Haidem ~ se face seară.) 3. (adversativ și restrictiv) și. (Să care bărbatul cu carul și femeia cu poala, ~ tot se isprăvește.) 4. (adversativ și restrictiv) v. doar. (~ mi-oi feșteli onoarea.) 5. (adversativ și concesiv) v. deși. (Calul, ~ e cu patru picioare și tot se poticnește.) 6. (temporal) când. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)

CĂ conj. v. dacă.

că conjcț.

CĂ conj. I. (cu funcție subordonatoare) 1) (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; căci; pentru că; deoarece. 2) (exprimă un raport consecutiv) Încât; de. 3) (exprimă un raport concesiv) Deși; cu toate că; măcar că. El, că-i străin, și tot are grijă... II. (cu funcție coordonatoare) 1) (exprimă un raport copulativ) Și. Numai porunci, că totul era făcut. 2) (exprimă un raport adversativ) Dar; însă. Va veni, numai că mai târziu. /<lat. quod

că conj – 1. Căci, fiindcă (introduce prop. cauzale). – 2. Introduce prop. dependente de un conjunctiv. – 3. Introduce prop. dependente de o exclamație sau interogație. – 4. Ce bine ar fi, măcar să (introduce aceleași prop. 2 și 3, al căror prim termen rămîne neexprimat). – 5. Introduce o prop. care depinde de un vb. „dicendi” sau „sentiendi”. – 6. În limba pop., se folosește adesea ca expletiv. – 7. Cînd, după ce (exprimă o relație temporală). – 8. Dacă (exprimă o relație condițională). – 9. Exprimă o relație de consecință. – 10. Oricît de, chiar dacă (exprimă o relație de opoziție). – 11. Intră în compunerea unor locuțiuni conjuncționale cu sens: a) cauzal: fiindcă, pentru că, din pricină că; b) restrictiv: că doar, numai că, atîtă că. – Mr., megl. că, istr. ke. Lat. quŏd (Cipariu, Gramatica, 44; Pușcariu 245; REW 6970; Candrea-Dens, 206; DAR; Rosetti, I, 117); cf. bg. kjë, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que. Cf. căci.

cu toáte că loc. conjcț.

după cé că loc. conjcț.

fiínd că vb. + conjcț.

mai mult ca perféct s. n., art. mai mult ca perféctul

măcár că loc. conjcț.

péntru ca să loc. conjcț.

péntru că loc. conjcț.