bulz (bulzi),
s.m. –
1. Cocoloș,
bulgăre. –
2. Bucată,
îmbucătură. – Var.
bulț, bulg. Origine necunoscută.
Totuși, nu
lipsesc diverse ipoteze, toate neconvigătoare. Cihac, II, 33, se gîndește la
rus.
bulka,
pol.
bula. DAR amintește lat.
bulga „
bolgie”, de unde fr.
bouge, it.
bolgia:
înainte, Pușcariu 235
propusese lat. *
bŭlgius, der. de la cuvîntul
anterior, pe care REW 1382
îl consideră „begrifflich schwer”.
Pascu, I, 51,
propune lat.
*balteum; Densusianu,
GS, I, 351,
sugerează o
legătură cu
kirghizul bultai „a se
umfla”, tc.
buldak „
umflat”, pe care REW o
consideră mai
probabilă,
dar care
prezintă totuși dificultăți. Giuglea,
Dacor., III, 595, se
referă la un der. de la lat.
bulla, de
tipul *
bullidus,
bazat pe
paralelismul solidus-solz. Pentru Pușcariu,
Dacor., III 822, și
VII, 476, cuvîntul
rom.
provine de la un
alb.
*buljëzë. În sfîrșit, Diculescu 181 și
ZRPh., XLIX, 420,
pleacă de la un
gepid *
bultia (cf. germ.
med. de
sus bulte);
ipoteză acceptată de Scriban,
dar pe care REW 1382 o
consideră „historisch unwahrscheinlich”. Este
posibil să fie
vorba de cuvîntul
german (cf. sp.
bulto),
introdus în
rom. pe
filiera vreunei limbi sl., ceea ce
ar explica consonantismul (
ž › z, sau
ž ›
ğ › g); cf.
rus.
bulyžnik „
piatră de
pavaj”.
Dar și mai
probabil pare o der.
internă rom. de la
bolf (din sl. sau
creație expresivă?), prin
intermediul unei
evoluții fonetice *
bulh ›
bulg, al
cărui pl.
bulgi ›
bulji ar fi
înlesnit refacerea unui
sing.
bulz. Der.
bulgăre (var.
bulgăr), s.m. (
cocoloș),
format de la var.
bulg, prin
intermediul pl. *
bulgări (Byck-
Graur 29);
bulgări (var.
îmbulgări), vb. (a
acoperi cu
lut);
bulzăriță, s.f. (
sac care
servește la
strecuratul brînzei);
bulziș, adv. (strîns);
îmbulzi, vb. (a
presa; a strînge; a
urmări, a
grăbi);
îmbulzeală, s.f. (
mulțime,
înghesuială,
îngrămădeală).