Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția buciumul definiție dex
buciumul
găsește rime pentru
buciumul
BÚCIUM
1
,
buciume
, s.n.
Instrument
muzical
de
suflat
în
forma
unui
tub
tronconic
foarte
lung
,
făcut
din
coajă
de
tei
, din
lemn
sau din
metal
și
folosit
în
special
de
ciobani
pentru
chemări
și
semnale
. [Var.:
búcin
s.n.] – Lat.
bucinum.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia buciumul
BÚCIUM
2
,
buciume
, s.n. (Pop.)
1.
Trunchi
sau
buștean
(de
arbore
);
spec
.
butuc
de
viță
de
vie
.
2.
Butuc
(al
roții
carului
). –
Et
.
nec
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia buciumul
BÚCIUM
s.
(MUZ.)
(
Maram
.)
trâmbiță
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia buciumul
BÚCIUM
s.
(
BOT
.)
(pop.)
butuc
, (
reg
.)
muzuc
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia buciumul
BÚCIUM
s. v.
buștean
,
butuc
,
buturugă
,
ciot
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia buciumul
búcium
(
instrument
,
trunchi
) s. n., pl.
búciume
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia buciumul
BÚCIUM ~e
n.
Instrument
muzical
de
suflat
,
având
forma
unui
tub
conic
,
lung
de
aproape
3 m,
confecționat
din
coajă
de
tei
sau din
lemn
,
folosit
(mai
ales
de
ciobanii
de la
munte
)
pentru
chemări
sau
semnale
. [
Sil
.
-cium
] /<lat.
bucinum
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia buciumul
búcium (búciume),
s.n. –
1.
Instrument
muzical
de
suflat
,
folosit
de
ciobani
, de
mari
dimensiuni
(
pînă
la 3 m
lungime
),
făcut
dintr-o
ramură
scobită
de
tei
,
arțar
sau
cireș
, sau de
doage
strînse
tare
cu fîșii de
coajă
de
cireș
. –
2.
Trunchi
,
buștean
,
butuc
. –
3.
Butuc
de
roată
. –
4.
Tub
în
general
. – Var.
buci
(u)n,
buciume
,
buciumă
, toate înv. – Mr.
bucium
„
trunchi
”. Lat.
būcĭna
sau
būccĭna
(Pușcariu 228; REW 1368;
Candrea
-
Dens
., 193;
DAR
); cf. v. fr.
buisine
, sp.,
port
.
bocina
.
Fonetismul
prezintă
unele
dificultăți
.
Rezultatul
normal
,
bucin
(
ă
)
, s-a
modificat
, în
privința
vocalismului
, prin
propagarea
timbrului
u
, și în
același
timp
, prin
asimilarea
lui
n
final
cu
labiala
inițială
. (Cf.
Candrea
,
Éléments,
59).
DAR
consideră
că
bucium
2, este un cuvînt
diferit
, care este în
legătură
cu
butuc
; în
realitate
, este
vorba
numai
de o
extindere
a
sensului
1,
dat
fiind
că
bucium
este, la
prima
vedere
, o
ramură
groasă
sau un
trunchi
de
grosime
medie
, cu
coajă
,
dar
curățat
de
crengi
. Der.
bucinar
, s.m. (
coșar
);
buciniș
,
s.m. (
cucută
, Conium
maculatum
,
angelică
,
Archangelica
officinalis
);
buciuma
(var. înv.
bucina
), vb. (a cînta din
bucium
; a
vesti
, a
anunța
), din lat.
būccĭnāre
(Pușcariu 229;
Candrea
-
Dens
., 194; REW 1369);
buciumaș
,
s.m. (
persoană
care cîntă din
bucium
);
buciumător
,
adj. (
tunător
). – Din
rom
.
provine
bg.
bučimiš
(Conium
maculatum
), cf. Capidan,
Raporturile
,
210.
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER
|
definitia buciumul
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK