BIOCHIMÍE
(‹ fr. {i}) s.f.
Știință care
studiază organizarea,
structurarea și
transformarea combinațiilor chimice în
organisme vii. Este
formată din
b. statică sau
descriptivă (
descrie combinațiile chimice din
organismele vii) și
b. dinamică (
cercetarea metabolismului).
Primele concepții științifice privind starea de
boală,
ereditatea,
regimul de
viață,
influența mediului înconjurător asupra organismului se
datoresc lui Hipocrat din Kos, Galenus din
Pergam, Ibn-
Sina (Avicena), Paracelsus,
Van Helmont
ș.a.
Descoperirile ulterioare au
pregătit premisele pe
baza cărora Lavoisier a
demonstrat rolul oxigenului în
procesele arderii și în
respirația plantelor și
animalelor,
cercetările sale fondînd
subramuri ale disciplinei (
b. vegetală și
b. animală).
Realizarea primelor sinteze in vitro (Fr. Wöhler,
ureea, 1828; N.N. Zinin,
anilina, 1842; H. Kolbe,
acidul acetic, 1845
ș.a.) a
demonstrat posibilitățile nelimitate ale sintezei organice, îndreptînd
preocupările către elaborarea unor
metode noi de
determinare,
calitativă și
cantitativă, a
produselor rezultate în
cursul reacțiilor biochimice, în această
perioadă b. constituindu-se ca
știință de
sine stătătoare. În
sec. 20,
principalele direcții de
cercetare au
avut ca obiect:
acizii nucleici,
proteinele,
enzimele,
alcaloizii,
carotenoidele,
antibioticele,
contracția musculară ș.a.
Rezultate obținute au
răsplătit activitatea unor
chimiști,
biochimiști și
medici (L. Pauling, H. Corey, J.H. Northrop, J.C. Kendrew, M.F. Perrutz, S. Moore, W. Stein
ș.a.) cu
Premiul Nobel. În
ultimele decenii s-au
dezvoltat și
cercetări de
b. industrială și
b. cosmică. În
România,
contribuții în
domeniu au avut: C. Davila, A. Bernath, I.
Athanasiu, D. Călugăreanu, E. Riegler, V. Ciocîlteu, E. Macovschi, C. Bodea, C. Rabega
ș.a.