Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția armoniilor definiție dex
armoniilor
găsește rime pentru
armoniilor
ARMONÍ/E ~i
f.
1)
Potrivire
perfectă
a
elementelor
unui
întreg
;
acord
. 2)
Înțelegere
bună
între
două
persoane
sau
colectivități
. 3)
muz.
Ramură
a
teoriei
muzicii
care se
ocupă
cu
studiul
acordurilor
în
compoziție
. 4):
~
vocalică
potrivire
de
timbru
a
vocalelor
dintr-un
cuvânt
. [G.-D.
armoniei
] /<lat.
harmonia
, fr.
harmonie
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia armoniilor
ARMÓNIE
2
,
armonii
, s.f. (
Reg
.)
Armonică
. – Cf.
armonică
,
armonie
1
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia armoniilor
ARMÓNIE
2
,
armonii
, s.f. (
Reg
.)
Armonică
. – Cf.
armonică
,
armonie
1
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
1
,
armonii
, s.f.
Potrivire
desăvârșită
a
elementelor
unui
întreg
. ♦
Bună
înțelegere
în
relațiile
dintre
două
persoane
,
două
colectivități
etc. ♦
Îmbinare
melodioasă
a mai
multor
sunete
(în
muzică
sau în
poezie
);
spec
.
(Muz.)
concordanță
fonică
între
sunete
. ♢
Armonie
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
alăturarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
sau
sugerează
un
sunet
din
natură
.
Armonie
vocalică
=
fenomen
fonetic
care
constă
în
potrivirea
de
timbru
a
vocalelor
din
elementele
alcătuitoare
ale
unui
cuvânt
. ♦
Parte
a
teoriei
muzicale
care
studiază
acordurile
în
compoziție
. – Din fr.
harmonie
, lat.
harmonia
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
1
,
armonii
, s.f.
Potrivire
desăvârșită
a
elementelor
unui
întreg
. ♦
Bună
înțelegere
în
relațiile
dintre
două
persoane
,
două
colectivități
etc. ♦
Îmbinare
melodioasă
a mai
multor
sunete
(în
muzică
sau în
poezie
);
spec
.
(Muz.)
concordanță
fonică
între
sunete
. ♢
Armonie
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
alăturarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
sau
sugerează
un
sunet
din
natură
.
Armonie
vocalică
=
fenomen
fonetic
care
constă
în
potrivirea
de
timbru
a
vocalelor
din
elementele
alcătuitoare
ale
unui
cuvânt
. ♦
Parte
a
teoriei
muzicale
care
studiază
acordurile
în
compoziție
. – Din fr.
harmonie
, lat.
harmonia
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s.
1.
acord
,
împăciuire
,
înțelegere
,
pace
,
unire
, (livr.)
concert
,
concordie
, (pop.)
potriveală
.
(~ ce
domnea
între
ei.)
2.
concordanță
,
echilibru
,
potrivire
,
proporție
,
proporționalitate
,
simetrie
, (fig.)
simfonie
.
(O
perfectă
~ a
elementelor
unui
ansamblu
.)
3.
v.
acord
.
4.
melodie
,
muzicalitate
,
sonoritate
.
(~
interioară
a
versului
.)
5.
(
FON
.)
armonie
vocalică
=
sinarmonie
,
sinarmonism
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s. v.
articulație
,
încheietură
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s. v.
articulație
,
încheietură
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s.
1.
acord
,
împăciuire
,
înțelegere
,
pace
,
unire
, (livr.)
concert
,
concordie
, (pop.)
potriveală
.
(~ ce
domnea
între
ei.)
2.
concordanță
,
echilibru
,
potrivire
,
proporție
,
proporționalitate
,
simetrie
, (fig.)
simfonie
.
(O
perfectă
~ a
elementelor
unui
ansamblu
.)
3.
v.
acord
.
4.
melodie
,
muzicalitate
,
sonoritate
.
(~
interioară
a
versului
.)
5.
(
FON
.)
armonie
vocalică
=
sinarmonie
,
sinarmonism
.
Dictionar: Dictionar de sinonime
|
definitia armoniilor
Armonie
≠
cacofonie
,
dezacord
,
dezarmonie
,
discordanță
,
discordie
Dictionar: Dictionar de antonime
|
definitia armoniilor
Armonie
≠
cacofonie
,
dezacord
,
dezarmonie
,
discordanță
,
discordie
Dictionar: Dictionar de antonime
|
definitia armoniilor
armónie
(
muzicuță
) s.f. (
sil
.
-
ni
-e
),
art
.
armónia
(
sil
.
-
ni
-a
), g.-d.
art
.
armóniei
;
pl.
armónii
,
art
.
armóniile
(
sil
.
-
ni
-i-
)
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia armoniilor
armónie
(
muzicuță
) s.f. (
sil
.
-
ni
-e
),
art
.
armónia
(
sil
.
-
ni
-a
), g.-d.
art
.
armóniei
;
pl.
armónii
,
art
.
armóniile
(
sil
.
-
ni
-i-
)
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia armoniilor
armoníe
(
abstract
) s. f.,
art
.
armonía
,
g.-d.
art
.
armoníei
;
pl.
armoníi
,
art
.
armoníile
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia armoniilor
armoníe
(
abstract
) s. f.,
art
.
armonía
,
g.-d.
art
.
armoníei
;
pl.
armoníi
,
art
.
armoníile
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia armoniilor
armoníe (-íi),
s.f. –
Potrivire
desăvârșită
a
elementelor
unui
întreg
. – Mr.
armunie.
Gr. ἀρμονία (
sec
. XVII), și
modern
din fr.
harmonie
. – Der.
armonic
,
adj.;
armonică
,
s.f. (
acordeon
; Arg.,
portofel
), din germ.
Armonika
;
armonios
, adj.;
armonist
,
s.m. (
acordeonist
);
armoniza
, vb.;
dezarmonie
,
s.f. (
dezacord
,
neînțelegere
);
inarmonic
, adj. (
nearmonios
).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER
|
definitia armoniilor
armoníe (-íi),
s.f. –
Potrivire
desăvârșită
a
elementelor
unui
întreg
. – Mr.
armunie.
Gr. ἀρμονία (
sec
. XVII), și
modern
din fr.
harmonie
. – Der.
armonic
,
adj.;
armonică
,
s.f. (
acordeon
; Arg.,
portofel
), din germ.
Armonika
;
armonios
, adj.;
armonist
,
s.m. (
acordeonist
);
armoniza
, vb.;
dezarmonie
,
s.f. (
dezacord
,
neînțelegere
);
inarmonic
, adj. (
nearmonios
).
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s.f.
1.
Combinare
simultană
a mai
multor
sunete
în
conformitate
cu
anumite
legi
. ♦
Îmbinare
melodioasă
a mai
multor
sunete
(
muzicale
sau
vorbite
). ♦
Parte
a
teoriei
muzicii
care se
ocupă
cu
studiul
acordurilor
în
compoziție
. ♢
Armonie
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
îmbinarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
un
sunet
din
natură
sau
chiar
printr-un
singur
cuvânt
onomatopeic
.
2.
Potrivire
a
elementelor
componente
care
alcătuiesc
un
întreg
;
concordanță
,
acord
– v.
proporționalitate
. ♢ (
Lingv.
)
Armonie
vocalică
=
acomodare
, prin
asimilare
, a unei
vocale
cu altă
vocală
din
același
cuvânt
. ♦
Bună
înțelegere
. [
Gen
.
-
iei
. / < fr.
harmonie
, it.
armonia
< lat., gr.
harmonia
].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s.f.
1.
Combinare
simultană
a mai
multor
sunete
(
muzicale
sau
vorbite
) în
conformitate
cu
anumite
legi
. ♦
Parte
a
teoriei
muzicii
care
studiază
acordurile
,
relațiile
dintre
ele
,
legile
înlănțuirii
lor
.
2.
Potrivire
a
elementelor
componente
ale
unui întreg:
concordanță
,
acord
,
consens
. ♢
~
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
îmbinarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
un
sunet
din
natură
;
~
vocalică
=
fenomen
fonetic
caracteristic
limbilor
fino-ugrice, prin
acomodarea
timbrului
unei
vocale
cu cel al
vocalelor
din
silabele
anterioare
.
3.
Înțelegere
deplină
între
persoane
,
colectivități
etc. (< fr.
harmonie,
lat.
harmonia
)
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s.f.
1.
Combinare
simultană
a mai
multor
sunete
(
muzicale
sau
vorbite
) în
conformitate
cu
anumite
legi
. ♦
Parte
a
teoriei
muzicii
care
studiază
acordurile
,
relațiile
dintre
ele
,
legile
înlănțuirii
lor
.
2.
Potrivire
a
elementelor
componente
ale
unui întreg:
concordanță
,
acord
,
consens
. ♢
~
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
îmbinarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
un
sunet
din
natură
;
~
vocalică
=
fenomen
fonetic
caracteristic
limbilor
fino-ugrice, prin
acomodarea
timbrului
unei
vocale
cu cel al
vocalelor
din
silabele
anterioare
.
3.
Înțelegere
deplină
între
persoane
,
colectivități
etc. (< fr.
harmonie,
lat.
harmonia
)
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s.f.
1.
Combinare
simultană
a mai
multor
sunete
în
conformitate
cu
anumite
legi
. ♦
Îmbinare
melodioasă
a mai
multor
sunete
(
muzicale
sau
vorbite
). ♦
Parte
a
teoriei
muzicii
care se
ocupă
cu
studiul
acordurilor
în
compoziție
. ♢
Armonie
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
îmbinarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
un
sunet
din
natură
sau
chiar
printr-un
singur
cuvânt
onomatopeic
.
2.
Potrivire
a
elementelor
componente
care
alcătuiesc
un
întreg
;
concordanță
,
acord
– v.
proporționalitate
. ♢ (
Lingv.
)
Armonie
vocalică
=
acomodare
, prin
asimilare
, a unei
vocale
cu altă
vocală
din
același
cuvânt
. ♦
Bună
înțelegere
. [
Gen
.
-
iei
. / < fr.
harmonie
, it.
armonia
< lat., gr.
harmonia
].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s. f.
1.
combinare
simultană
a mai
multor
sunete
(
muzicale
sau
vorbite
) în
conformitate
cu
anumite
legi
. ♢
parte
a
teoriei
muzicii
care
studiază
acordurile
,
relațiile
dintre
ele
,
legile
înlănțuirii
lor
. 2.
potrivire
a
elementelor
componente
ale
unui întreg:
concordanță
,
acord
,
consens
. o ~
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
îmbinarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
un
sunet
din
natură
; ~
vocalică
=
fenomen
fonetic
caracteristic
limbilor
fino-ugrice, prin
acomodarea
timbrului
unei
vocale
cu cel al
vocalelor
din
silabele
anterioare
. 3.
înțelegere
deplină
între
persoane
,
colectivități
etc. (< fr.
harmonie
, lat.
harmonia
)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN
|
definitia armoniilor
ARMONÍE
s. f.
1.
combinare
simultană
a mai
multor
sunete
(
muzicale
sau
vorbite
) în
conformitate
cu
anumite
legi
. ♢
parte
a
teoriei
muzicii
care
studiază
acordurile
,
relațiile
dintre
ele
,
legile
înlănțuirii
lor
. 2.
potrivire
a
elementelor
componente
ale
unui întreg:
concordanță
,
acord
,
consens
. o ~
imitativă
=
efect
stilistic
obținut
prin
îmbinarea
unor
cuvinte
ale
căror
sunete
imită
un
sunet
din
natură
; ~
vocalică
=
fenomen
fonetic
caracteristic
limbilor
fino-ugrice, prin
acomodarea
timbrului
unei
vocale
cu cel al
vocalelor
din
silabele
anterioare
. 3.
înțelegere
deplină
între
persoane
,
colectivități
etc. (< fr.
harmonie
, lat.
harmonia
)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN
|
definitia armoniilor
ARMÓNIU
,
armonii
, s.n.
Instrument
muzical
cu
claviatură
asemănător
cu
orga
, la care
sunetele
sunt
produse
de
vibrarea
unor
lamele
metalice
la
presiunea
aerului
ieșit
dintr-un
burduf
acționat
cu
pedale
. – Din fr.
harmonium
, germ.
Harmonium
.
Dictionar: Dictionarul explicativ al limbii romane - DEX '98
|
definitia armoniilor
armóniu
s. n. [
-
niu
pron.
-
niu
], pl.
arimónii,
art
.
armóniile
(
sil
.
-
ni
-i-
)
Dictionar: Dictionar ortografic al limbii romane
|
definitia armoniilor
ARMÓNI//U ~i
n.
Instrument
muzical
de
suflat
, cu
claviatură
,
asemănător
cu
orga
. /<fr.
harmonium
, germ.
Harmonium
Dictionar: Noul dictionar explicativ al limbii romane - NODEX
|
definitia armoniilor
ARMÓNIU
s.n.
Instrument
muzical
cu
claviatură
asemănător
cu
orga
, la care
sunetele
sunt
produse
de
vibrarea
unor
lame
metalice
acționate
de un
curent
de
aer
. [Pron.
-
niu
,
scris
și
harmoniu
. / < fr.
harmonium
].
Dictionar: Dictionar de neologisme - DN
|
definitia armoniilor
ARMÓNIU
s. n.
instrument
muzical
cu
claviatură
,
asemănător
cu
orga
, la care
sunetele
sunt
produse
de
ancii
metalice
puse
în
vibrație
de un
burduf
acționat
prin
pedale
. (< fr.
harmonium
, germ.
Harmonium
)
Dictionar: Marele dictionar de neologisme - MDN
|
definitia armoniilor
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK