argeá (argéle),
s.f. –
1. Firidă,
nișă,
boltă. –
2. Încăpere făcută în
partea sub
nivelul solului, unde se
păstrează războiul de
țesut și
lâna sau
inul. Cuvînt
foarte discutat, în care, în ce ne
privește,
vedem un cuvînt
oriental, fie tc.
arca „
cutie”, fie
corespondentul său
cuman sau
tăt. (cf.
DAR).
Totuși,
conform unei
tradiții îndelungate în
filologia românească, acest cuvînt
provine dintr-un
etimon autohton. Hasdeu,
Col. Traian, 1873, 232,
indica drept posibil un
dacic *
argilla, în
timp ce în
Etymologicum, 1577-9, se
referea la gr. ἄργιλλα „
casa subterană” sau la
macedoneanul ἄργελλα „
camera de
baie”.
Ipoteza a
fost adoptată de Densusianu,
Filologie, 449 și
Hlr., 38;
GS, VII, 86; de Philippide,
Principii, 33 și 148; de
Iordan,
Dift., 58; și
semnalată cu
reținere de
DAR (cf. REW 636). La rîndul
lor, Jokl,
IF, XLIV, 13 și Pușcariu,
Lr., 257,
consideră că cuvîntul
macedonean reprezintă un
prototip cimerian conservat și în
alb.
ragëlia (cf. Philippide, II, 698, și Rosetti, II, 108), Grégoire,
Byzantion, XIV, 537, se
referă la ngr. ἀργαλείος, și
pentru Lahovary 313,
avem a
face cu un cuvînt
anterior fazei indoeurop. Cuvîntul tc. (
pronunțat arğa) pare a fi
explicația cea mai
sigură, cel
puțin din
punctul de
vedere al
rom.