árde (árd, árs), vb. –
1. A fi aprins. –
2. A mistui, a consuma prin foc. –
3. A încălzi soarele, a pîrjoli. –
4. A încălzi. –
5. A se consuma grăsimile organice, a se produce combustie internă. –
6. A avea călduri sau febră, ca urmare a arderilor din organism. –
7. A fi mistuit de focul patimii. –
8. A ustura, a durea, a produce suferință. –
9. A încălzi, a dogorî. –
10. a înșela, a trage pe sfoară, a escroca. –
11. A avea chef de ceva. –
12. A face ceva de mîntuială, a da rasol. –
13. (Arg.) A avea relații sexuale cu o femeie. – Mr.
ardu, ardire, megl.
ard,
istr.
ordu. Lat. *
ardĕre, în loc de
ardēre (Pușcariu 114; Candrea-Dens.,
78; REW 620; DAR); cf. vegl.
ardar,
it.
ardere,
prov., v. fr.
ardre (cf. v. fr.
ardoir ‹
ardēre),
cat.,
sp.,
port.
arder. Cf.
arșiță, arsură. Der.
ardească, s.f. (dans tipic din Bucov.), dans legat de obiceiurile populare ale focurilor de
Bobotează, și al cărui nume vine de la pericolul de a-și arde hainele la care s-ar expune cei care îl joacă, dacă nu ar fi atenți (DAR nu cunoaște originea acestui cuvînt);
ardei, s.m., pe care Körting 826 îl deriva de la lat. *
ardivus (respins de Densusianu,
Rom., XXXIII, 274) este probabil un pl. vechi de la *
ardel, formație dim.;
ardeia, vb. (a condimenta cu ardei);
ardeietură, s.f. (boia de ardei);
arzător, adj. (fierbinte,
puternic,
intens, palpitant). Din. rom. a trecut în. mag.
árdelj „ardei” (Edelspacher 8).
