ADUNAREA NAȚIONALĂ DE LA ALBA IULIA
,
mare adunare
populară convocată la
Alba Iulia la 1
dec. 1918, din
inițiativa Consiliului Național Central Român, și la care
reprezentanții din Transilvania,
Banat, Crișana și Maramureș au
decis, în
unanimitate,
unirea cu
România.
Moment de
apogeu al
luptei naționale a
românilor,
A. a
constituit un
eveniment revoluționar în
cursul căruia s-au
ridicat mari probleme care
stăteau în
fața poporului român: desăvîrșirea
statului național unitar român,
înfăptuirea reformei agrare democratice,
asigurarea egalității în
drepturi pentru naționalitățile conlocuitoare,
lupta pentru instaurarea unui
regim politic democratic. Eșuînd
tratativele duse la
Arad cu
noul guvern ungar al
contelui Károly Mihály, la 18
nov. 1918, în
numele Marelui Sfat al Națiunii Române a
fost lansat un
manifest Către popoarele lumii, prin care se
făcea cunoscut refuzul guvernului ungar de a
lua în
considerare revendicările juste ale populației românești și, în
consecință, hotărîrea
națiunii române de „a-și
înființa pe
teritoriul locuit de dînsa
statul său
liber și
independent”. În
vederea realizării acestui deziderat, în
finalul manifestului se
cerea sprijinul întregului popor român „cu care
una vom fi de
aici înainte în
veci”. La
Adunarea Națională ținută în
ziua de 1
dec. 1918 în
sala casinei din
Alba Iulia
participă 1.228 de
delegați (
deputați)
aleși în
circumscripțiile electorale,
precum și de
diferite instituții și
organizații politice,
culturale,
profesionale, de învățămînt,
religioase,
militare, de
femei, de
sindicat ș.a. În
același timp, pe
numele Adunării Naționale au
sosit mii de
adrese de
adeziune cu
sute de
mii de
semnături din toate
părțile Transilvaniei. În
numele Comitetului de
organizare s-a
propus alegerea unui
Birou al
Adunării,
format din: Gheorghe Pop de
Băsești,
episcopii Ioan I. Pop și Demetriu
Radu –
președinți, Ștefan Cicio Pop, Teodor Mihali,
Ioan Flueraș –
vicepreședinți,
precum și a unui
secretariat. în
componența a nouă
personalități transilvănene. Gheorghe Pop de
Băsești,
președintele Partidului Național Român, salutînd pe cei
prezenți,
declară Adunarea de la
Alba Iulia „
constituită și
deschisă”. Cuvîntarea
solemnă rostită de
Vasile Goldiș
face o
schiță de
istorie românească și se
încheie cu un
proiect de
rezoluție, care
începe cu cuvintele: „
Adunarea Națională a
tuturor românilor din Transilvania,
Banat și
Țara Ungurească”,
adunați prin
reprezentanții lor îndreptățiți (la
Alba Iulia în
ziua de 1
dec. 1918),
decretează unirea acelor români și a
tuturor teritoriilor locuite de dînșii cu
România„.
Apoi, la
tribuna adunării au
luat cuvîntul
reprezentanții celor
două partide politice: Iuliu Maniu (
Partidul Național Român) și Iosif Jumanca (
Partidul Social-
Democrat), care evocînd
lupta poporului român pentru unitate națională și
dreptate socială, au
subliniat rolul pozitiv al
Unirii pentru dezvoltarea societății românești.
Proiectul de rozoluție
propus de V. Goldiș a
fost adoptat de
Marea Adunare
Națională cu
ovații prelungite, manifestîndu-se
astfel nestrămutata hotărîre
pentru înfăptuirea Marii Uniri.
Pentru cîrmuirea Transivaniei
pînă la
întocmirea Constituantei,
Adunarea Națională hotărăște alegerea unei
adunări legislative numită Marele Sfat Național compus din 250 de
membri,
dintre care 200 să fie
aleși de
A. imediat,
iar restul de 50 să fie
cooptați de
către însuși Marele Sfat Național. Acesta, la rîndul său
numește guvernul provizoriu,
Consiliul Dirigent,
alcătuit din 15
membri,
prezidat de Iuliu Maniu. După săvîrșirea
actului istoric, cei
peste 100.000 DE
participanți la
Marea Adunare
Națională de la
Alba Iulia
adunați pe cîmpul lui
Horea aprobă cu
aclamații entuziaste hotărîrea de
unire necondiționată și
pentru totdeauna a Transilvaniei cu
România. În
timp ce la
Alba Iulia se
hotăra actul istoric al
Unirii, în
satele și
orașele Transilvaniei
aveau loc adunări de
solidarizare și
aprobare a hotărîrilor
luate.
Două săptămîni mai tîrziu,
actul Unirii a
fost înmînat în
cadru solemn regelui Ferdinand I, în
ziua de 14
dec. 1918, de
către o
delegație a
Marelui Sfat Național alcătuită din: V. Goldiș, Al. Vaida-Voevod și
episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu. În cuvîntul
rostit cu acest
prilej, V. Goldiș făcînd unele
considerații asupra actului Unirii, pe care-l
aprecia ca o cerințăa
istoriei și
civilizației umane,
arăta ”că prin această
unire, după
cea a Basarabiei și
apoi a Bucovinei, s-a
împlinit visul de o mie de
ani al
neamului românesc,
unirea într-un
singur stat al
tuturor românilor„. Prin
decretele legii din 11/14 și 18/30
dec. 1918,
Consiliul de
Miniștri,
iar la 29
dec. 1918,
Parlamentul au
ratificat reunirea tuturor provinciilor istorice românești cu
Țara-
mamă,
România.
Încununare a
aspirațiilor de
veacuri ale poporului român pentru eliberare națională, reultat al
luptei duse de
forțele social-
politice ale vremii,
Unirea din 1918 –
eveniment cardinal în
istoria românilor – a
marcat desăvîrșirea
procesului de
realizare a
statului național unitar, a
creat cadrul propice pentru o mai
accentuată evoluție a
economiei,
științei și
culturii.
Ziua de 1
Decembrie a
fost declarată, în 1990, de
Parlament, ca
zi națională a
României.