AC,
ace, s.n.
1. Mică ustensilă de oțel,
subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu prin care se trece un fir care servește la cusut. ♢
Expr.
A avea (sau
a găsi) ac de cojocul cuiva = a avea mijloace de a înfrâna sau de a pedepsi pe cineva.
A călca (sau
a umbla) ca pe ace = a merge încet, cu grijă.
A scăpa ca prin urechile acului = a scăpa cu mare greutate.
Nici cât un vârf de ac = extrem de mic, foarte puțin, aproape deloc.
A căuta acul în carul cu fân = a se apuca de o muncă zadarnică.
2. (Cu determinări) Nume dat unor obiecte asemănătoare cu un ac (
1), având diverse întrebuințări.
Ac cu gămălie. Ac de siguranță. Ac de păr. ♢
Ac de mașină = ac pentru mașina de cusut. ♦
Ace de gheață = cristale de gheață, subțiri și ascuțite, care se formează iarna.
3. Indicator la unele instrumente de măsură sau în medicină.
Ac magnetic. Acul busolei. ♦
Macaz.
4. (Biol.) Organ de apărare și de atac al unor animale, în formă de ghimpe sau de vârf ascuțit. ♦ Organ în formă de ac (
1) sau de ghimpe care acoperă pielea unor animale, folosit pentru apărare.
Acele ariciului.
5. Frunză îngustă,
ascuțită, caracteristică coniferelor.
6. Compuse:
acul-doamnei = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe și cu fructe terminate cu un cioc lung (
Scandix pecten veneris);
ac-de-mare = pește marin, lung și ascuțit, în formă de andrea, acoperit cu plăci osoase (
Syngnathus rubescens)
–;
Lat.
acus.
