încheiá (închéi, încheiát), vb. –
1. A îmbina, a uni, a asambla. –
2. A împreuna, a articula. –
3. A închide, a sfîrși, a termina. –
4. A stabili un acord, a definitiva, a semna un tratat. –
5. A redacta, a alcătui un act oficial. –
6. A prinde în nasturi un obiect de îmbrăcăminte. –
7. A pune capăt. –
8. (Refl.) A se limita, a se rezuma la ... – Mr.
ncl’iare. De la
cheie (Tiktin;
Candrea-Dens.,
327; Scriban), sau direct dintr-un lat. *
inclaviare (Pascu,
Beiträge, 15). Der. din lat.
inclāvāre, de la
clāvus (Pușcariu 815; REW 2392; DAR) este mai puțin probabilă, și însuși Pușcariu,
Dacor., IV,
708-10, admite o încrucișare cu
cheie. Cf.
cheotoare. Der.
încheiere, s.f. (final, sfîrșit);
încheiat, adj. (terminat;
determinat,
precis; prins în nasturi);
încheietor, s.m. (montor);
încheietor, s.n. (croșetă pentru încheiat nasturii);
încheietoare, s.f. (crestătură,
fantă;
articulație;
butonieră;
plantă, Sideritis montana);
încheietură, s.f. (articulație; loc unde se împreunează două bîrne;
înv.,
articol;
înv., concluzie), pe care DAR îl derivă de la un lat. pop.
*clautūra, care nu pare necesar;
descheia, vb. (a desface nasturii);
încheibăra (var.
încherbăra, încherbăla, închelbăra, închiolba, încherba, închelba), vb. (a asambla, a îmbina), pare a fi nu der. de la
încheia cu un suf. expresiv neclar, cf.
încăibăra, înhărbăla (după Pușcariu,
Dacor., IV, 712-20 și DAR, de la un lat. *
incalvarĭāre, de la
calvaria „
hîrcă”, soluție ce nu pare convingătoare; după Tiktin și Scriban, în legătură cu
încăibăra).
