pămînt (-turi),
s.n. –
1. Țărînă,
tină,
sol. –
2. Lume. –
3. Teren. –
4. Țară. – Mr.
pimintu, megl.
pimint, istr.
pemint. Lat.
paumentum, formă populară indicată de
Iulian, în
loc de
păvῑmentum (Pușcariu 1251;
Candrea-
Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it.
palmiento, logud.
pamentu „
pardoseală,
pavaj”. Var.
păvāmentum,
postulată de
Pascu, I, 143 a
fost menționată de
Du Cange. – Der.
pămîntean, s.m. (
locuitor al pămîntului;
indigen;
laic; înv.,
plugar);
pămînteancă, s.f. (
indigenă);
pămîntesc, adj. (
terestru,
lumesc,
plugar);
pămîntenesc, adj. (
indigen);
pămîntiu, adj. (
oacheș,
brun,
negricios);
pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu);
(îm)pămînteni, vb. (a se
stabili; a da pămînturi în
proprietate);
pămînțel, s.m. (
argilă,
lut);
subpămîntean, adj. (
subteran).