definiția tari definiție dex

tari

găsește rime pentru tari
Urmatoarele cuvinte sunt apropiate de cuvantul cautat: bari, dârî, jări, mări, mări, pari, pări, pârî, rări, sari, sari, sări, tahi, tai, tali, tar, tara, tară, tardi, tare, tarf, tarif, tarif, taro, tars, tarz, tati, taxi, tăoi, tăr, tărie, tăui, tăuri, târă, târâi, târg, târî, târli, târn, târpi, târș, târș, târși, târț, târți, teri, tiri, tri, vari, vârî, zări
Cuvinte apropiate: bari, dârî, jări, mări, mări, pari, pări, pârî, rări, sari, sari, sări, tahi, tai, tali, tar, tara, tară, tardi, tare, tarf, tarif, tarif, taro, tars, tarz, tati, taxi, tăoi, tăr, tărie, tăui, tăuri, târă, târâi, târg, târî, târli, târn, târpi, târș, târș, târși, târț, târți, teri, tiri, tri, vari, vârî, zări

a avea o față de drum de țară

expr. a fi ridat

a avea spate tare

expr. a avea sprijin / protecție din partea unor persoane importante

a da o ratare / un țâr

expr. (adol.) a apela scurt pe cineva de pe un telefon mobil, fără a-i lăsa timp persoanei respectiverăspundă.

a da sfară / sfoară-n țară

expr. a lansa un zvon, a da de știre.

a fi tare în gură

expr. (intl.) 1. a bârfi, a ponegri. 2. a fi intrigant. 3. a se certa urât; a face scandal.

a fi tare în gușă

expr. (peior.) a fi bogat.

a fi țăran / de la țară

expr. (vulg.) a fi bădăran / mojic; a fi răuvoitor.

APĂ TÁRE

s. v. acid azotic, acid nitric.

ápă táre

s. f. + adj.

ăl mai tare din parcare

expr. (iron.) individ grozav / formidabil

BURUIANĂ-DE-ȚÁRĂ

s. v. năfurică.

cel mai tare din parcare

expr. (iron.) formidabil, imbatabil.

chior în țara orbilor

expr. (peior.) mai bun decât alții în condițiile unei concurențe foarte slabe.

GRÂU TÁRE

s. v. ghircă.

jargoane de popă de țară

expr. povestiri sau întâmplări știute de toată lumea.

TÁRE,

tari, adj., adv. I. Adj. 1. Care are o consistență solidă, care opune rezistență la apăsare și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; lipsit de moliciune, solid; p. ext. trainic, durabil. ♦ Care este mai consistent decât în mod obișnuit; vârtos, des; (despre pâine) uscat; (despre ouă) răscopt. ♦ Fortificat, întărit. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu), fără suplețe; (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit, apretat. ♢ Pânză tare = pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Care are forță sau rezistență fizică, voinic, robust, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de(-o) ureche (sau de urechi) = (a fi) surd. 4. (Despre oameni și despre manifestările lor) Care este în starereziste, să facă față încercărilor, cu voință fermă, energic, dârz, neclintit. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. ♦ Neînduplecat. 5. Care dispune de putere, de autoritate, care este stăpân pe o situație; atotputernic. ♦ Care posedă cunoștințe temeinice într-un domeniu; doct, priceput. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) Care se manifestă cu violență. ♦ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare, insultătoare, injurioase. 8. (Despre sunete, zgomote) Care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ Care produce o impresie puternică asupra organelor de simț; pătrunzător, intens, ascuțit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic); p. restr. picant. 11. (Despre culori) Bătător la ochi; viu, puternic, intens, aprins. II. Adv. 1. Foarte, mult, extrem, teribil, grozav. ♢ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului) Îți voi rămâne tare recunoscător. 2. Cu forță, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca „a vorbi”, „a spune”, „a cânta” etc.) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. Iute, repede. – Lat. talem.

TÁRE

adj., adv. 1. adj. dur, rezistent, solid, tenace, (pop.) țeapăn, vârtos. (Un material ~.) 2. adj. v. consistent. 3. adj. v. solid. 4. adj. v. inflexibil. 5. adj. v. apretat. 6. adj. v. uscat. 7. adj. rece, uscat, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 8. adj. v. răscopt. 9. adj. v. robust. 10. adj. puternic, rezistent, (pop.) pilos. (O femeie ~.) 11. adj. v. țipător. 12. adj. v. viu. 13. adj. v. intens. 14. adj. v. puternic. 15. adv. v. forte. 16. adj. v. pătrunzător. 17. adj. v. curat. 18. adj. concentrat, vârtos. (Vin ~.) 19. adv. grabnic, iute, rapid, repede. (Alerga când mai ~, când mai încet.) 20. adv. v. intens. 21. adv. puternic, voinicește, zdravăn. (Trage ~ de funie.) 22. adj. aprig, intens, mare, puternic, strașnic, violent, zdravăn. (Un vânt ~.) 23. adv. bine, intens, puternic, vârtos, zdravăn. (Plouă ~.) 24. adj. puternic, (înv.) temeinic, (franțuzism înv.) ponderos. (Un stat ~.) 25. adj. v. redutabil. 26. adj. v. energic. 27. adj. v. neclintit. 28. adj. v. convingător. 29. adj. puternic, (livr.) forte (invar.). (Elev ~ la matematică.) 30. adv. v. grav. 31. adv. v. mult. 32. adv. v. mult. 33. adj. v. aspru. 34. adv. v. foarte. 35. adv. extrem, foarte, (prin Bucov.) prăci, (înv.) vârtos. (~ de dimineață. ) 36. adv. v. mult. 37. adv. v. foarte.

TÁRE

adv. v. bine, cumsecade, insistent, stăruitor.

TÁRE

adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

TÁRE

adj. v. avizat, capabil, competent, fortificat, informat, injurios, insultător, întărit, jignitor, ofensator, pregătit.

Tare

debil, încet, moale, slab, slăbănog

táre

adj. m., f. táre; pl. m. și f. tari

TÁR//E2 ~i

adj. 1) (în opoziție cu moale sau cu slab) Care are o consistență solidă și nu poate fi distrus la acțiunea forțelor din afară; dur. Lemn ~. 2) (în opoziție cu mlădios) Care este lipsit de flexibilitate; țeapăn; neflexibil; inflexibil. Bară ~. 3) Care a devenit mai consistent, mai dens. Tencuială ~. 4) pop. (despre ființe sau părți ale corpului lor) Care este înzestrat cu mare forță fizică; puternic; voinic. Mâini ~i. 5) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește caracter puternic; cu voință fermă. Poziție ~.A fi ~ de fire (sau de inimă) a nu-și pierde firea în momentele grele. Cei ~i cei care au putere în societate. A fi ~ și mare a fi cu mare influență; a fi puternic. A se face ~ și mare a face pe grozavul; a se grozăvi. A fi ~ pe piață a fi stăpân pe situație. Sus și ~ în gura mare; cu toată convingerea. 6) Care are însușiri pozitive; înzestrat cu calitățile necesare. Elev ~. 7) (despre acțiuni, fenomene ale naturii) Care are intensitate mare, sporită. Vânt ~. 8) (despre mirosuri, substanțe, băuturi etc.) Care are o concentrație mai mare decât cea normală. Aromă ~. 9) (despre aer) Care este răcoros; rece. /<lat. talis

TÁRE1

adv. 1) Extrem de; foarte. 2) Cu putere; cu intensitate. A striga ~. 3) Iute; repede. A alerga ~. /<lat. talis

táre (-e),

adj. – 1. Puternic, robust, viguros. – 2. De temut, influent. – 3. Rezistent, dur, solid. – 4. Aspru, sălbatic, rău, primejdios. – 5. Viteaz, voinic. – 6. Care produce o senzație intensă. – 7. Bun, bine pregătit, care știe mult. – 8. (Adv.) Puternic, cu putere. – 9. (Adv.) Foarte. – 10. (Adv., înv.) Mult, enorm. – Megl. tari, istr. tore. Lat. tālis (Pușcariu 1713; REW 8543; Rosetti, I, 173), cf. it. tale, prov., cat., sp., port. tal, fr. tel. Evoluția semantică este curioasă, și a fost explicată prin echivalența, puțin vizibilă dintre „un anume cineva” cu „atît de important” (Tiktin), sau prin influența sl. jakastfel” și „tare” (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 87; Densusianu, GS, II, 324). De asemenea se poate porni de la comparativul mai tare, care poate ajungeînsemne „mai important”, cf. mai așa, mai acătării. Cf. atare. Der. tărie, s.f. (forță, putere, vigoare, autoritate; înv., armată, forțe; rezistență; soliditate; înv., fortăreață, fortificație; severitate, rigoare, duritate; gust înțepător; usturime, usturătură; energie, curaj; temperament; capacitate; mijloc, centru; esență, extract; cer, boltă), ultimul sens numai poetic; întări, vb. (a fortifica, a solidifica; a deveni robust, a prinde putere; a confirma; a ratifica); întăritor, adj. (tonic, fortifiant); întăritură, s.f. (fortificație); tărire, s.f. (înv., forță); tărime, s.f. (soliditate, rezistență, forță, putere).

TÁRE1

adv. 1. Foarte, mult, extrem. ♢ (Pe lângă adjective sau adverbe, ajută la formarea superlativului). Îți voi rămânea tare recunoscător (ODOBESCU). 2. Cu forță, cu intensitate, cu putere. 3. (Pe lângă verbe ca «a vorbi», «a spune», «a cânta» etc.; în opoziție cu în gând) Cu glas articulat, pentru a fi auzit de cei din jur; (în opoziție cu încet) cu glas ridicat, pentru a se auzi bine sau departe. 4. (În opoziție cu agale, încet etc.) Iute, repede. Prin târg așa mâna de tare... de ți se păreazboară iepele (CREANGĂ). – Lat. talem.

TÁRE2

, tari, adj. 1. Care are o consistență solidă, care opune rezistență și nu poate fi ușor pătruns, străbătut, desfăcut, despicat; p. ext. trainic, durabil. ♦ Fortificat, întărit; vârtos. 2. Care este lipsit de elasticitate, care nu se îndoaie (decât cu greu); (despre pânză sau obiecte de pânză) scrobit. ♢ Pânză tare = pânză (cu țesătură rară) foarte apretată, folosită în croitorie. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Voinic, zdravăn, viguros, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de (-o) ureche (sau de urechi) = a nu auzi bine. ♦ Rezistent. 4. (Despre oameni și despre manifestările lor) Cu voință fermă, energic, dârz, neclintit. ♦ (Despre colectivități) Plin de forță, puternic. ♢ Expr. (A fi) tare de fire (sau de inimă) = (a fi) curajos, rezistent. ♦ Neînduplecat, neîndurător, nemilos, rău. 5. Care dispune de putere, care constituie o forță, care este stăpân pe o situație. ♦ Care posedă cunoștințe temeinice, stăpânește bine o materie de specialitate. 6. (Despre argumente) Convingător, concludent; clar, categoric. 7. (Despre fenomene ale naturii) care se produce, se desfășoară, se manifestă cu violență. ♢ Vorbe (sau cuvinte) tari = vorbe aspre, grele, jignitoare. 8. (Despre sunete, zgomote) care este emis cu putere, care răsună până departe, se aude bine. 9. (Despre aer) Răcoros, rece, tăios; p. ext. curat, ozonat. ♦ (Despre mirosuri) Foarte aromat, pătrunzător, amețitor, ascuțit. 10. (Despre băuturi alcoolice) Care are o concentrație mare de alcool. ♦ (Despre unele substanțe alimentare, chimice sau medicamentoase) Care are o concentrație mare (și produce un efect puternic). Cafea tare. 11. (Despre culori) Viu, puternic, aprins. – Lat. talem.

TÂRÎ́,

târăsc, vb. IV. 1. Tranz. A mișca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, trăgându-l pe jos; a trage după sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trăi greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pământul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin mișcări specifice, cu trupul lipit de pământ. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcându-și picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârnă) A atinge pământul cu partea de jos, a se freca de pământ. – Din sl. trĕti.

TÂRÎ

vb. 1. a târâi, a târșâi, a trage, (reg.) a tăgârța. (A ~ ceva după sine.) 2. (rar) a se târșâi, (Mold.) a se tăbârci. (Se ~ până la tranșee.) 3. (pop.) a mâna. (Oltul îl ~ la vale.) 4. a antrena, a împinge. (Îl ~ în acțiuni nesăbuite.)

TÂRÎ

vb. v. distruge, nimici, potopi, prăpădi, sfărâma, zdrobi, zvânta.

târî́

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târăsc, imperf. 3 sg. târá; conj. prez. 3 sg. și pl. târáscă

A TÂR//Î́ ~ăsc

tranz. 1) (obiecte sau ființe) A face să se miște, ducând cu greu (după sine); a trage. ♢ ~ (sau a trage) barca pe uscat a trăi foarte greu. ~ pe cineva în noroi a facecomită fapte reprobabile; a compromite. 2) A face să se târască. /<sl. trĕti

A SE TÂR//Î mă ~ăsc

intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se mișca greu, cu trupul lipit de pământ. ♢ ~ în fața cuiva a manifesta servilism față se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-și picioarele; a se tăbârci. 3) (despre obiecte care atârnă) A se freca de pământ (în timpul mișcării). /<sl. trĕti

tîrî (tîrắsc, tîrît),

vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s.n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.

ȚAR

, țari, s.m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.

țar

s. m., pl. țari

ȚAR ~i

m. ist. (în Rusia și în alte state slave; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran; împărat; rigă; rege. /<rus. țar, sl. țaru

țar (-ri),

s.m. – 1. (Înv.) Împărat. – 2. Monarh slav. Sl. carĭ, din mgr. ϰαισαρ. – Der. țarevici, s.m. (fiu de țar), din rus. carevič; țarină, s.f. (nevastă de țar, împărăteasă rusă), din rus. carica; Țarigrad, s.m. (Constantinopol), înv., din sb. Carigrad.

ȚAR

s. m. titlu dat vechilor împărați ai Rusiei și vechilor suverani ai sârbilor și bulgarilor. (< rus. țar)

Țára de Foc

s. pr. f.

Țára Româneáscă

(Muntenia) s. pr. f.

ȚÁRĂ

, țări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fărădea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liberfaci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ținuturi) Țara Românească, Țările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 3. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 4. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s.f.] – Lat. terra.

ȚÁRĂ

s. 1. v. stat. 2. v. putere. 3. v. patrie. 4. (IST.) (Mold.) câmp, ocol. (~ Făgărașului.) 5. v. popor.

țáră

s. f., g.-d. art. țării; pl. țări

ȚÁR//Ă țări

f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic. ~ industrial-agrară. ♢ A trece peste mări și țări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domnește anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competența necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul și ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut și trăiește o persoană; patrie; baștină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. țării] /<lat. terra

țáră (țắri),

s.f. – 1. Stat. – 2. Patrie. – 3. Cîmp. – 4. Popor, lume. – Var,. înv. țeară. Mr. țară „pămînt”, megl. țară. Lat. tĕrra (Pușcariu, 1712; REW 8668), cf. vegl. tyarra, it., port., prov., cat. terra, fr. terre, sp. tierra. Pentru evoluția semantică izolată din rom., cf. Șeineanu, Semasiol., 184 și Balotă, R. hist., 1937, p. 61-9. – Der. țăran, s.m. (sătean); țărancă, s.f. (săteancă); țărăncuță, s.f. (țărancă tînără; Arg. bilet de 500 lei), ultimul sens, datorită efigiei sale; țărănatic, adj. (înv., rustic); țărănesc, adj. (de țară, rustic); țărănește, adv. (rustic); țărăni, vb. refl. (a trăi ca la țară); țărănie, s.f. (stare de țăran); țărănoi, s.m. (țărani, mulțime de țărani); țărănism s.n. (mișcare și partid politic, fondat de Ion Mihalache în 1918); țărănist, adj. (membru al partidului țărănesc român); țărînă (var. țăr(i), țerină), s.f. (pămînt, ogor, arătură), de la țară cu suf. -ină ‹ sl. -ino (Tiktin; der. din lat. terrῑna, propusă de Pușcariu 1714; Iordan, Dift., 115 și REW 8672, este mai puțin probabilă). – Din rom. provine rut. caramulțime” (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403), pol. cara (Miklosich, Wander., 13), rut., rus. caranincultivator” (Vasmer, III, 282).

Țările de Jos

s. pr. f. pl.

ȚÂR2

, țâri, s.m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.

ȚÂR1

interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee.

ȚÂR

interj. pic. (Apa se prelinge și face: ~!, ~!)

țâr

s. m., pl. țâri

țâr/țâr-țâr

interj.

ȚÂR1

interj. 1) (se folosește, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce țârâie). 2) (se folosește, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se folosește, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.

ȚÂR2 ~i

m. 1) Pește marin, de talie mică, cu corp lunguieț, de culoare albastră, care se consumă sărat și uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros

țîr

interj. – Imită scîrțîitul, țiuitul. – Var. țîra (-țîra), țur. Creație expresivă, cf. sfîr, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. țîr, s.n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. țiu; țîră (var. țiră), s.f. (bucățică, fărîmă, pic; Trans., fîșie, zdreanță); țîrfă, s.f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); țîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a răzui”); țîrîi (var. țurui, ciurui, țîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greșit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); țîrîit, s.m. (țiuit; cu țîrîita, picătură cu picătură); țîrîitor, adj. (care țiuie; s.m., obleț, Alburnus lucidus); țîrîitură, s.f. (țîrîit); țîrloi, s.m. (Trans., ciocîrlie; țeavă, tub); țîrc, interj. (imită țîrîitul laptelui muls); țîrcîi (var. țîrcăi, Trans. țîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu țîrcîita, picătură cu picătură); țîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puțină sau cu lînă scurtă); țurloi (var. rară țurlui), s.n. (țeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. țîrloi; țurțur (var. țu(r)țur(e), țuțuroi), s.m. (sloi mic și subțire de gheață ascuțit la un capăt), formă reduplicată a interj. țur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); țurțura, vb. (a atîrna ca țurțurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetație; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eșuat, frustat) pare a fi var. a lui țîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuieprovină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greș). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. țurcă.

țîr (-ri),

s.m. – Varietate de scrumbie sărată. – Mr. țir. Ngr. ταήρος (Tiktin; Gáldi 262), cf. tc. çiroz, bg. ciroz.

VÂNTURĂ-ȚÁRĂ

s. v. aventurier.

vântură-țáră

s. m. invar.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar