ridicá (ridíc, át),
vb. –
1. A
înălță, a pune un
lucru mai
sus. –
2. A pune în
poziție dreaptă. –
3. A
construi, a
edifica. –
4. A
crește, a
forma, a
educa. –
5. A
duce, a
transporta. –
6. A
trasa un
plan. –
7. A
înlătura, a
suprima. –
8. A
recruta, a
înrola. –
9. A
răscula. –
10. (Refl.) A se
înălța. –
11. (Refl.) A se
restabili, a se
însănătoși. –
12. (Refl.) A
pleca, a
ieși. –
13. (Refl.) A se
mări, a
crește. –
14. (Refl.) A
prospera, a
ajunge bogat. –
15. (Refl.) A
surveni o
intemperie. –
16. (Înv.) A
declara război, a
face război. – Var.
rădica, rîdica, ar(i)dica. Megl.
rădic, ardic(ari). Lat.
ridicāre „a
lega via”, cuvînt
citat de
Du Cange, de la
ridica „
arac” (Meyer-Lübke,
ZRPh., XIX, 574; REW 7303), cf. sp.
rodrigón (Corominas,
IV, 49).
Pentru a
înțelege evoluția semantică trebuie să se
țină cont de
condițiile de
cultivare a
viei specifice în
România.
Fiecare butuc trebuie să
aibă un
par care-i
servește de
arac.
Butucii se
apleacă în
jos și se
acoperă cu un
strat de pămînt
iarna,
pentru a-i
apăra de
frig;
iar primăvara se ridică
iar pe
araci – de unde
confuzia dintre ideea de „a
arăci” cu
cea de „a ridica”. Der. de la un lat.
erādῑcāre „a
smulge cu
rădăcini” (Tiktin;
Candrea;
Graur,
BL, V, 111), de la *
rĭgĭdicāre ‹
rĭgĭdus (Pușcariu,
În memoria lui V. Pîrvan, București, 1934, 291-95 și
Dacor., VII, 477) sau din lat. *
adrecticāre (Cihac, I, 83) pare
puțin convingătoare. Der.
ridicat, s.n. (
acțiunea de a ridica,
ridicare; înv.,
ieșire,
plecare);
ridicată, s.f. (
angro);
ridicătură, s.f. (
înălțime; înv.,
înălțare în
rang; înv.,
plecare);
ridicător, adj. (care ridică). – Din
rom.
provin slov.
redikat’, redikovat’,
ceh.
ogradikavat,
pol.
redikać „a
pleca” (
Candrea,
Elemente, 402).